ortooxacell kiss2022.gif Flax

Şedinţă de şase ore la Predeal… pe tema industriei de apărare. Însă, soluțiile concrete nu apar

Câinii latră, ursul merge mai departe! Cam aşa s-a derulat până acum „relaţia” dintre  sindicatele din industria de apărare a ţării şi factorii de decizie de la nivel central, respectiv Compania ROMARM, Ministerul Economiei şi de ce nu… Ministerul Apărării Naţionale. Primii şi-au vărsat of-urile ori de câte ori au avut ocazia, reclamând de fiecare dată lipsa comenziilor şi a investiţiilor din acest domeniu strategic pentru orice stat responsabil, iar ceilalţi au făcut ce au vrut muşchii lor şi ce le-au dictat interesele.

Între cele două părţi „beligerante”  (Compania ROMARM, Ministerul Economiei pe de o parte şi sindicatele din industria de apărare, pe de altă parte), care ar trebui să facă front comun şi să pună umărul la treabă, astfel încât această industrie să „renască din propria cenuşă” şi să aducă venituri suplimentare la bugetul statului, a avut loc o nouă rundă de discuţii chiar în cursul acestei săptămâni. Destinaţia aleasă de sindicalişti a fost  Staţiunea Predeal, în mijlocul ţării, pentru a permite tuturor celor interesaţi să ajungă mai uşor la această întâlnire. Sindicaliştii au tras din nou semnale de alarmă  în speranţa că până la urmă vor fi auziţi de cine trebuie!

A fost o convocare la care au participat sindicatele, directorii generali din Compania ROMARM, iar Ministerul Economiei a fost reprezentat de secretarul de stat, Bogdan Andronic, iar Direcţia Specială de Viorel Adam. Şedinţa, care a durat şase ore, a scos în evidenţă toată problematica industriei de apărare. Deci acolo au fost liderii de sindicat şi directorii, şi s-au pus pe masă toate problemele, fără ocolişuri.  S-au făcut şi anumite afirmaţii că, în România, Ministerul Apărării Naţionale nu sprijină absolut deloc industria de apărare românească, s-au făcut şi afirmaţii că multe achiziţii se fac prin diverse modalităţi şi tertipuri de a scoate, din orice combinaţie, firmele româneşti. Deci noi am scos în evidenţă faptul că, în momentul de faţă, politica de stat a României a scos în afara legii… industria de apărare. Vedem şi acţiunea Parchetului Militar, se vede foarte clar că lucrurile nu sunt tocmai în ordine.  Important este să ţinem aproape cu toţii, sindicate, conducere ROMARM şi toţi tragem în momentul de faţă la aceeaşi căruţă ca să salvăm ceea ce se mai poate salva”, a punctat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, secretarul pe probleme de ordine publică şi apărare din cadrul Federaţiei Solidaritatea Metal din cadrul Cartel ALFA, Constantin Bucuroiu. Ba mai mult, acesta a cerut celor care răspund de soarta industriei de apărare să spună clar dacă România mai are nevoie de această industrie, dar să şi răspundă în scris pentru acest lucru.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media