Astăzi, sindicaliştii din apărare vor purta discuţii cu o echipă de  consilieri prezidenţiali

Disperarea i-a dus la preşedinte! Sindicatele din industria de apărare au solicitat o audienţă la preşedintele României, Klaus Iohannis. Pe 26 februarie 2019, începând cu ora 11.00, un grup de cinci lideri de sindicat, câte unu din fiecare federaţie sindicală, se va întâlni cu o echipă de consilieri prezidenţiali, care îl vor informa ulterior pe preşedintele României în legătură cu rezultatele acestei întrevederi. Solicitarea către Administraţia Prezidenţială a fost făcută de Constantin Bucuroiu, lider de sindicat la Uzina Automecanica Moreni, secretar naţional pe probleme de ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul  Federaţiei Naţionale „Solidaritatea Metal” din Cartel ALFA, care face eforturi disperate pentru  salvarea industriei de apărare a ţării.

„Cerem ajutorul preşedinţiei să găsim o cale de mijloc…”

A fost o solicitare a mea, în numele colegilor  din cele patru federaţii sindicale, să avem o discuţie cu preşedinţia în care vom aborda, ca probleme importante, programul de reorganizare al ROMARM, cerut în CSAT în februarie 2018 şi care nici până acum nu a ajuns pe masa CSAT-ului. Noi aveam aşteptări că, în acest program, se va pune bazele unei reorganizări totale a ROMARM în aşa fel încât să devenim o companie de interes naţional, o companie care să aibe o altă faţă, altă construcţie, altă organizare în aşa fel încât societăţile să nu se mai bălăcească în această necunoaştere, că dăm bani, că nu dăm bani, că dăm comenzi, că nu dăm comenzi, cum facem cu offset-ul, cu toate aceste lucruri şi, în baza Legii 232, să devenim o industrie performantă aşa cum are nevoie România. Deci aceasta va fi una dintre problemele pe care le vom ridica – Programul de reorganizare al Companiei ROMARM, cerut de CSAT.

De asemenea,  vom arăta câteva din lipsurile cu care se confruntă în momentul de faţă industria de apărare şi aici mă refer la contracte şi comenzi care nu acoperă necesarul pentru societăţi. Şi atunci care sunt compensaţiile care se fac mai ales la achiziţiile militare pe externe? Când achiziţionăm un produs, care vor fi  compensaţiile care pot să revitalizeze industria de apărare românească? Vom discuta şi despre partea investiţiilor, care acum este cea mai bună. Deci, sumele alocate anul acesta şi cele care se întrevăd pentru anul viitor sunt cele mai mari sume pe care le-a primit industria de apărare, dar ne confruntăm, în momentul de faţă, cu problema realizării acestor investiţii şi asta din cauza faptului că societăţile nu pot să suporte TVA –ul şi atunci multe dintre ele renunţă. Cerem ajutorul preşedinţiei să găsim o cale de mijloc, ca să ajungem la performanţă. Vom mai discuta şi o problemă care este de interes general pentru societăţile din industria de apărare, mai ales cele din ROMARM, respectiv forţa de muncă, mai ales că preşedinţia s-a angajat că se ocupă de partea educativă. Cum facem să atragem forţa de muncă, ce prevede totuşi  CSAT –ul, având în vedere că este, până la urmă, o industrie de interes naţional strategică, să ne ajute să putem să racolăm forţă de muncă tânără, forţă de muncă pe care s-o specializăm? Avem nevoie de sprijin finaciar. Deci vrem să aflăm cum vede Preşedinţia acest lucru, pentru că la Guvern ne-am întâlnit, am discutat, am găsit nişte portiţe, dar nu s-a mai făcut nimic, s-a întreupt… Vrem să implicăm în problemele industriei de apărare şi Preşedinţia, pentru că până la urmă acesta este rolul CSAT, să supravegheze ca lucrurile să funcţioneze bine pe partea de apărare şi securitate”, a semnalat Constantin Bucuroiu, lider de sindicat la Uzina Automecanica Moreni, secretar naţional pe probleme de ordine publică şi siguranţă naţională în cadrul  Federaţiei Naţionale „Solidaritatea Metal” din Cartel ALFA.

Valeriana

PNL Alde



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro