Oraşul meu este un oraş boem. Aici, arta înseamnă ceva, o călătorie în timp. Desi, iniţial era un oraş al meşterilor, al artizanilor, oraşul meu are un aer boem. Aici te îneacă istoria, trecutul. În Piaţa Mare te îneacă fumul de la rugul vrăjitoarelor, pe treptele Bisericii Evanghelice dai de Mihnea cel Rău, răpus de boieri munteni în acorduri superbe de orgă, iar mai departe de o Biserică reformată, Inchiziţia torturează ereticii. În Palatul Brukenthal, admiri baluri cu doamne, domni şi domnişoare din mica nobilime a oraşului.
Dacă cobori în Oraşul de Jos, îl poţi întâlni pe Eminescu pe străzile oraşului sau în casa în care a stat cu trupa lui Mihai Pascaly, iar dacă urci spre poarta vechiului oraş, pe Str. Tribunei, nr. 24, fosta Quergasse, cu siguranţă îl vei găsi pe Emil Cioran. Dacă nu, îl găseşti la Biblioteca Astra, la crâşmă sau la…cimitir.
Pe strada Nicolae Bălcescu, o să dai nas în nas cu diverşi primari, guvernatori, generali şi principi de acum 500 de ani, ce încă îşi fac veacul pe acolo sau chiar cu Conrad Haas experimentând cu rachetele sale.. Printre ei este posibil să se fi pierdut şi Mircea Ivănescu sau Radu Stanca. Oraşul meu te inspiră la orice pas, abia aşteaptă să-i dezgropi trecutul imortalizându-l într-o fotografie, pictură, sculptură sau poezie. Asta pot spune cu certitudine despre cele două oraşe de suflet ale mele: Sibiul şi Targoviștea. Însă în ziua de azi când arta este din ce în ce mai mult despre “eu”, despre “mine”, despre “vodka de pe masă”, despre “fata de la cârciuma din colţul străzii” e necesar să dăm ceva înapoi şi oraşului. Oare câţi poeţi vorbesc despre oraşul care le-a dat aripi, oare câţi pictori aştern culorile oraşului pe pânză şi câţi fotografi imortalizează străzile oraşului noaptea? Dacă oraşele sunt îngropate tot mai mult în clădiri din sticlă şi beton în culori ţipătoare, în tot felul de proiecte urbanistice nefavorabile, istoria oraşului devine o grămadă de pietre vechi frumos aranjate, iar zidurile oraşului, ruine, medii favorabile pentru creşterea şi răspândirea briofitelor şi ale altor elemente ale florei. Dacă artistul nu aduce la viaţă oraşul în opera lui, atunci merită să moară îngropat odată cu el sub gunoaie, moloz muşchi şi licheni.
Artistul fie că e poet, pictor, actor, regizor, sculptor trebuie să aibă perseverenţa unui savant şi pasiunea unui mistic. Dacă oraşul nu apare în opera sa de artă aşa cum apar toate celelate lucruri în jurul cărora orbitează un artist înseamnă că inspiraţia sa, că talanţii săi au fost irosiţi, iar oraşul va şti întotdeauna să-i ofere inspiraţia celui ce îl va polei cu aur pe pânză, în piatră, lut, pe film, pixeli, hârtie sau în scenă.
Nocturnă
de Radu stanca
Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.
În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.
Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.
Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.
Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.
Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.
Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, locuiește la Sibiu, e un talentat poet și prozator și are nostalgia Târgoviștei adolescenței sale…
Citeşte şi
LA BORTA RECE, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ și patru lame de cuțit, adânc tăietoare în vorbe și cuvinte…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, ascuțită și răpăitoare…
Din New York, confesiuni încântătoare în SUBSTITURI, cu Dana NEACȘU…
Zece ALTFEL DE POEME, de Puiu JIPA, în JI-PISME DE SÂMBĂTĂ…
Două mirări, cu marele regizor Constantin VAENI, în rubrica lui ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și gândurile ei întristate, în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
CIUCLARISME cu, desigur, Bogdan CIUCLARU și o întrebare hamletiană…
MELANCOLII, două poeme de Constanța POPESCU…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre STOICA…
Marius Alexandru DINCĂ și rubrica lui JUNIORI DE CARABELLA…
Un colaborator nou, un campion mondial, domnul profesor Ioan N. RADU, în rubrica COSMOSUL DIN NOI…
Domnișoara Ioana PIOARU, cu o foarte interesantă LECȚIE DE ZBOR…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE, cu domnișoara Erica OPREA…
O situație de presă, cu Pompiliu ALEXANDRU, în CULTURA URBANĂ…
Nostalgii de Actor, cu Puiu JIPA, în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
Alte PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu domnișoara Cătălina CRISTACHE…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu Mariana OPREA STATE…
Domnul profesor Daniel TACHE, doctor în filologie și CULTURA ONLINE…
JUNIORI DE CARABELLA, adică Daria STEMATE…
REFLECȚII MINORE, cu domnul profesor Aleaxandru IACOB…
Scriitorul Ioan VIȘTEA și RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ…
Rubrica TERAPII ÎNGÂNDURATE, cu domnul Ioan VIȘTEA…