ortooxacell kiss2022.gif Flax

CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA

„Pictura este poezie tăcută. ”  ( Plutarh )

Pictura, ca orice altă formă de manifestare artistică, este încărcată de un puternic  subiectivism, mai mult sau mai puțin perceptibil la o simplă privire. Îndrăznesc  să spun că, dacă mesajul din spatele unui tablou este mai ambiguu , atunci acesta are o mai mare însemnătate pentru autor, fiind mult mai personal, oferind, în același timp, o gamă mai largă de interpretări și implicit o mai mare posibilitate de identificare a privitorului cu lucrarea respectivă. Cuvintele nerostite prin care pictorul își scrie versurile sunt culoarea și forma, ce capătă noi sensuri sub penelul fiecărui artist în parte.

De multe ori, pictorul se retrage în singurătatea gândurilor sale, iar lucrarea ce izvorăște din reflecțiile și simțirile sale poate exprima mai mult decât o mie de cuvinte…

Erica  OPREA este  elevă în clasa  a  XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și vă propune aceste imagini transcendente…

Citeşte şi

Episodul 15 din romanul NERO, BRAC  GERMAN,  într-o Lisabonă tristă și cu dor de Nero, părăsit pe insula misterioasă…

LA BORTA RECE, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ și patru lame de cuțit, adânc tăietoare în vorbe și cuvinte…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ, ascuțită și răpăitoare…

Din New York, confesiuni încântătoare în SUBSTITURI, cu Dana NEACȘU…

Zece ALTFEL  DE  POEME, de Puiu JIPA, în  JI-PISME  DE  SÂMBĂTĂ…

Două mirări, cu marele regizor Constantin  VAENI, în rubrica lui  ÎN  CALEA LUPILOR  DE  IERI  ȘI  DE  AZI…

Doamna profesoară Mihaela  MARIN și gândurile ei  întristate, în CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE

CIUCLARISME cu, desigur, Bogdan  CIUCLARU și o întrebare hamletiană…

MELANCOLII, două poeme de Constanța  POPESCU…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE,  cu domnul profesor  Petre  STOICA…

Marius  Alexandru  DINCĂ și rubrica lui JUNIORI  DE  CARABELLA…

Un colaborator nou, un campion mondial, domnul profesor Ioan N. RADU, în rubrica COSMOSUL  DIN  NOI…

Domnișoara Ioana PIOARU, cu o foarte interesantă  LECȚIE  DE  ZBOR…

O situație de presă, cu Pompiliu  ALEXANDRU, în  CULTURA  URBANĂ…

Nostalgii de Actor, cu Puiu  JIPA, în  rubrica lui  AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ…

Alte  PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE, cu domnișoara  Cătălina  CRISTACHE…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu  STATE…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU FLORI, cu Mariana OPREA  STATE…

CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI și domnul Teodor Constantin BÂRSAN…

Domnul profesor Daniel TACHE,  doctor în filologie și CULTURA  ONLINE…

JUNIORI  DE  CARABELLA,  adică  Daria  STEMATE…

 REFLECȚII  MINORE, cu domnul profesor  Aleaxandru  IACOB…

 Scriitorul Ioan  VIȘTEA  și  RAFTUL  CU  PROZĂ  SCURTĂ…

  Rubrica TERAPII  ÎNGÂNDURATE, cu domnul Ioan  VIȘTEA…

 

 

Distribuie:

2 comentarii la „CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media