ortooxacell kiss2022.gif Flax

Zeița de la Geangoiești! Descoperiri spectaculoase pe șantierul arheologic de la Hulă (VIDEO)

YouTube player

Campanie arheologică și în acest an în  șantierul Arheologic Geangoiești – Hulă.  Săpăturile se execută într-un sit de tip tell (movilă antropică), fiind de dimensiuni medii, nu mai mare de 2000 de mp. pe locul unei așezări, datată în mileniul V î.e.n. Așezărea preistorică este din perioada culturii Gumelnița.

Ce se desfășoară aici este parte dintr-un proiect de cercetare care se numește „Cercetări arheologice pe cursul superior al râului Dâmbovița, situl Geangoiești-Hulă”, comuna Dragomirești, județul Dâmbovița. Este un proiect pe care-l desfășurăm noi, specialiștii din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, Târgoviște. Îl desfășurăm din 2015.

Într-o prima etapă, proiectul a avut în vedere evaluarea potențialului arheologic a acestei zone, iar începând cu 2017, „am atacat” situl, sa spunem așa, deschizând jumătate din așezarea de perioada eneolitică, atribuită culturii Gumelniță, datată la 6000 de ani. Jumătate din aceasta așezare a fost dezvelită anul trecut.

Obiectivele anului 2019 au fost de a pune în evidență ceea ce se întâmplă în partea de N-V a așezării, de a pune în evidență obiectivele din nivele superioare.

În acest sector avem o locuință incendiată. Această incendiere este specifică civilizațiilor preistorice de perioadă eneolitică, și se desfășoară în cadrul unor ritualuri care presupun depunere de material, ceea ce face ca cercetarea acestor situri sa fie spectaculoasă, atât pentru noi, specialiștii, cât și pentru cei care lucrează cu noi, sau vizitează șantierele arheologice, pentru că, vedeți, pe podea, în preajma vetrei, așa arată o vatră, aceasta este partea activă, peretele, și pereții locuinței, iar în jurul vetrei, foarte mult inventar, foarte multe case ceramice, și, ce-om găsi în aceste vase. Sperăm cât mai multe lucruri interesante.

Pereții acestor locuințe sunt ridicați pe tehnica paiantei, și vedem amprentele de la bârne, în negativ, urmele de degete de la fețuială, de la netezire, și multe alte detalii despre cum erau construite aceste locuințe.” a declarat pentru Gazeta Dâmboviței, doctor Ana Ilie, muzeograf specialist al Complexului Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște.

Astăzi, săpăturile  au scos la iveală o statuetă de lut, mai puțin obinuiță. Statueta reprezintă o figură feminină, însărcinată, cel mai probabil o reprezentare a fecundității: „Șezând, gravidă, așa arată zeitatile din această perioadă a epocii cuprului, o superbitate” a declarat Ana Ilie.

Și anul acesta, colectivul de cercetare coordonat de dr. Ana Ilie, muzeograf specialist, și dr. Ovidiu Cîrstina, managerul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște, a decis să organizeze o zi a porților deschise pe șantierul arheologic, vineri, 30 august.

Cristin Petre

YouTube player

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media