ortooxacell kiss2022.gif Flax

Povestea copilului care își ridică o casă i-a sensibilizat pe jandarmi. Aceștia vor ajuta la ridicarea construcției

Povestea tânărului de 16 ani, din localitatea Crevedia, care îți construiește singur o casă pentru familia sa, i-a sensibilizat pe jandarmii dâmbovițeni.  În pragul sărbătorilor Pascale, au decis să îl ajute să-și îndeplinească visul de a avea o casă nouă.

Ștefan Georgică locuiește împreună cu mama și tatăl bolnav, într-o casă veche, care în ultimii ani s-a degradat continuu. Nu are suficiente materiale pentru a finaliza construcția, iar cazul său a fost preluat de o asociație cu scopul de a-l ajuta cu donații în bani, astfel încât familia sa să poată trăi în condiții mai bune.  POVESTEA LUI GEORGICĂ AICI

Astfel, din sumele de bani oferite benevol, jandarmii dâmbovițeni au cumpărat materiale de construcții care au ajuns astăzi în curtea familiei Ștefan.


Această acțiune umanitară va continua și după sărbătorile de Paște.
Prin gestul lor jandarmii au dorit să sensibilizeze și alți oameni care ar putea să ajute familia nevoiașă, orice material sau sumă de bani donate fiind de mare ajutor pentru aceasta.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul IJJ DÂMBOVIȚA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media