kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Acțiune umanitară a pompierilor pentru o familie din Pucioasa

Astăzi, 03 octombrie, în urma unui apel umanitar postat pe Facebook, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte s-au mobilizat pentru a ajuta o familie nevoiaşă din oraşul Pucioasa. Salvatorii târgovişteni nu sunt la prima acţiune umanitară, existând o tradiţie în a face astfel de gesturi. Cadrele unei ture de serviciu şi-au creat un fond special destinat … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: FEDR va finanța parcul de la Gară. Ar trebui să fie gata în 2 ani

Fondul European de Dezvoltare Regională finanțează reconversia funcțională a unui teren neutilizat din zona Unității Militare de la Gara Târgoviște pentru transformarea lui într-un parc. Contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții „Amenajare parc public de agrement și loisir UM Gară” a fost semnat ieri, la primăria Târgoviște. Valoarea totală a investiției este de 7.080.721,49 … Citește mai mult

VOLEI FEMININ: CSM Târgoviște în fața primului meci din campionat

Târgoviștencele vor debuta sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 17:30, pe propriul teren, Polivalenta din Târgoviște, într-un meci în care vor primi vizita nou promovatei CS Medgidia. Cu un nou antrenor, Dragan Nesic, CSM speră la trofee, având în vedere și faptul că o adversară de temut, CSM București, s-a retras din competiție, cel puțin … Citește mai mult

Kaufland scoate de la comercializare două geluri de duș. Ambele aveau bacterii dăunătoare pielii

Kaufland retrage două geluri de duș de la comercializare! Producătorul Weulbier-Kosmetik GmbH din Germania a preferat să facă acest lucru voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor. Bevola Gel de duş cu Mango & Piersică, 500 ml,  şi Bevola Gel de duş cu Trandafir Sălbatic (Wild Rose), 500 ml, sunt cele două … Citește mai mult

TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Tot despre primărie, funcţionari, salarii…

Continuând subiectul din numărul trecut, referitor la salariile plătite de Primăria Târgoviştei la început de veac XX, îl găsim pe liste pe comandantul pompierilor, o funcţie care fusese trecută la Ministerul de Război în anii primului război mondial şi pe care, din 1921 până în 1925 o ocupa Gheorghe Bădău. Inspector al proprietăţilor Primăriei, responsabil … Citește mai mult

Concursurile, rezultatele și inspecțiile școlare ale anului 2018-2019, dezbătute la ISJ Dâmbovița

În cadrul conferinței de presă organizată astăzi, 2 octombrie, de către ISJ Dâmbovița, unul dintre subiectele abordate de către Cristina Stroe a fost legat de raportul stării învățământului pentru anul școlar 2018-2019. În anul școlar 2018-2019 au fost 514 unități școlare dintre care 154 au avut personalitate juridică, 4734 cadre didactice și un număr de … Citește mai mult

ANAF avertizează că se trimit mailuri false în numele instituției

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la emailuri false transmise în numele Cabinetului președintelui ANAF. Precizăm că, nu există vreo persoană cu numele Maria Voicu care să-și desfășoare activitatea la Cabinetul Președintelui. Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideți aceste emailuri, iar dacă au fost deschise, să nu urmați pașii descriși în acestea: să nu … Citește mai mult

Proiectul de cercetare științifică INTER-ASPA progresează cu succes

La Universitatea „VALAHIA” din Târgoviște, Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor, s-au desfășurat lucrările workshop-ului  Cercetări în sistemul sol-apă-plantă-atmosferă în data de 24 septembrie 2019. Lucrările întâlnirii de lucru au fost conduse de către Prof. univ. dr. Radu Lăcătușu – Institutul Național de Cercetare-dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, membru titular al … Citește mai mult

LIGA 3: Derby dâmbovițean la Moreni! AS FC Pucioasa în fața celei mai scurte deplasări!

Flacăra Moreni va primi vizita celor de la AS FC Pucioasa, într-un meci din cadrul etapei 7, a Seriei 3 din Liga a 3-a, programat vineri, 4 octombrie, de la ora 15:00. Băieții lui Gabi Paraschiv au un parcurs excelent, cel mai bun din ultimii ani, fiind situați pe locul 2, la egalitate de puncte, … Citește mai mult

Adolescentă de 14 ani, împușcată pe stradă

Astăzi, 2 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de personalul medical de la Spitalul Orășenesc Pucioasa cu privire la faptul ca la unitatea medicală s-a prezentat o adolescentă, de 14 ani, care avea o plagă prin împușcare. Din primele verificări, se pare că minora ar fi fost accidentată in zona unui … Citește mai mult

Agricultorii dâmbovițeni pot solicita rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură

  Vin banii pentru motorină! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, în luna octombrie 2019, cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură,  trimestrul III  / 2019. În conformitate cu prevederile HG 1174/2014 si OMADR 1727/2015, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare … Citește mai mult

3 – 5 octombrie – vremea se răcește accentuat și vin ploile

INFORMARE METEOROLOGICĂ   Fenomene vizate: ploi în general moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată Interval de valabilitate: 03 octombrie, ora 04:00 – 5 octombrie, ora 09:00 Zone afectate: conform textului   În intervalul menționat, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara. În … Citește mai mult

Europarlamentarele, din bani împrumutați. Cazul Rovana Plumb nu este singurul. Liberalii au procedat la fel

Cazul împrumutului luat de candidatul la europarlamentare Rovana Plumb este doar foarte mediatizat, nicidecum singular. Rovana Plumb a împrumutat 800.000 de lei pentru campanie, bani pe care i-a depus în contul mandatarului financiar al partidului și pe care i-a tecut în declarația de avere. Creditorul este o persoană fizică. VEZI și: Rovana Plumb: “Am fost … Citește mai mult

ARGONAUTAS, texte rostite magic în două limbi. Un spectacol care a afirmat posibilitatea prieteniei, respectului și armoniei

Pe scena  teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, într-o atmosferă ideală pentru realizarea unui proiect al călătoriei și al aventurii, un spațiu al prieteniei și al colaborării s-a desfășurat, aseară, piesa de teatru „ARGONAUTAS”,regizată de Mihai Constantin RANIN. Așa cum se știe, argonauții au fost marinarii de pe corabia Argo, adică eroii care au ridicat ancora … Citește mai mult

Cum sa alegi ce mai buni papuci medicinali

In lumea moderna, aspectul unei persoane joaca un rol important. Acest lucru lasa o amprenta nu numai asupra vietii personale, ci si asupra carierei sale. Astazi, exista cerinte speciale pentru hainele si incaltamintea cadrelor medicale. Papucii medicali sunt un detaliu important al garderobei unui reprezentant medical, caruia ar trebui sa le fie acordata o mare atentie.  Magazinul … Citește mai mult

Vineri se joacă „Îngrijitorul” de Harold Pinter, la Teatrul Tony Bulandra

Un spectacol bucureștean este invitat pentru prima oară în sala Teatrului Tony Bulandra și în fața publicului târgoviștean. Spectacolul Îngrijitorul este bazat pe un text al celebrului dramaturg HAROLD PINTER, premiat cu Premiul Nobel pentru această piesă. Piesa nu a fost montată niciodată pe scena de la Tony Bulandra, deci este o premieră absolută pentru … Citește mai mult

Tableta de miercuri: Pompiliu Alexandru -Ultima redută: limba română

„Patria mea este limba română”, zice o vorbă. Îmi aduc aminte că într-un timp urmăream filme englezești care prezentau o anumită epocă – victoriană – iar o temă recurentă a respectivelor filme era limba engleză pe care personajele o vorbeau impecabil sau nu. Mă descumpănea puțin subiectul acesta/ sau pretextul, căci nu identificam – urechea … Citește mai mult

Invazia tigrului platanului. Oficiul Fitosanitar spune că nu există produse avizate pentru combatere

Minuscula dar extrem de sâcâitoarea insectă – tigrul platanului poate fi întâlnită în aproape toate colțurile județului. Numărul insectelor a crescut considerabil în ultima lună, cel mai afectat fiind municipiul Târgoviște. Tigrul platanului (Corythucha ciliata) este cunoscut sub denumirea populară de ploșnița platanului Originar din America de Nord, tigrul de platan este unul dintre cei … Citește mai mult

După KFC, vine și McDonald’s, la Târgoviște

KFC a deschis, la Târgoviște, drumul unui alt mare jucător pe piața restaurantelor  fast food – McDonald’s. După ce KFC a început construcția primului restaurant din Dâmbovița, de tip Drive Thru , în zona centrală a municipiului, amplasat în apropierea Jysk – Praktiker, pe strada Locotenent Stancu Ion, avem informații certe că și McDonald’s va … Citește mai mult

SJUT: A crescut incidenţa cancerului la femei

A crescut incidenţa cancerului la femei, iar incidenţa se referă la numărul cazurilor noi! Pe localizări, cea mai scăzută  incidenţă s-a înregistrat  la cancerul de col uterin,  sân şi stomac, iar cea mai crescută incidenţă a fost la cancerul pielii, de prostată, cancerul bronhopulmonar, cancerul colo rectal, cancerul vezical, de pancreas şi de vezică urinară… … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Dezolant – Cum arată după 10 ani, un parc în care s-au băgat 10 miliarde de lei vechi (VIDEO)

Cel mai tânăr parc al municipiului Târgoviște este o junglă dezolantă, la 10 ani de la tăierea panglicii. Parcul Mihai Bravu a fost o ambiție a administrației Boriga, care a obținut de la Fondul de Mediu 1 milion de lei (10 miliarde lei vechi) pentru amenajarea unui loc de promenadă pe malul râului Ialomița. Râu … Citește mai mult

ANI: Șeful biroului Achiziții al UVT nu poate justifica 160.000 de euro

Comunicat de presă           Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 663.940 lei (aprox. 159.556 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către GOGLEA IONEL, persoană cu funcție de conducere în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, în perioada deținerii funcției publice.   Având în vedere cele de … Citește mai mult

Târgoviște: Minor tâlhărit de un tânăr de 18 ani. Autorul a fost prins de poliție.

În data de 23.09.2019,  minorul M.R.V. în vârstă de 16 ani din Târgovişte, a sesizat Poliţia Municipiului Târgovişte, că în după-amiaza aceleiaşi zile, în timp ce se afla pe raza municipiului Târgovişte, prin violenţă a fost deposedat de un telefon mobil, în valoare de 200 lei. Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi specifice, astfel … Citește mai mult

Primăria Butimanu luptă cu ambrozia. Planta este dăunătoare sănătății

Primăria Butimanu s-a implicat în campania națională pentru combaterea plantei Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor. Administrația locală a desfășurat acțiuni de combatere a acestei de pe domeniul public al localității, sub coordonarea viceprimarului Ion Dumitru. Concomitent  s-au efectuat și acțiuni de toaletare a zonelor cuprinse în domeniul public, fiind îndepărtate buruienile și crengile uscate. Chiar … Citește mai mult

REGATA angajeaza Graphic Designer!

Daca ai mai facut grafica in Ilustrator, Photoshop sau Indesign si iti place munca de birou, atunci esti un bun candidat pentru acest post. Daca esti o persoana creativa, ai o atitudine pozitiva si iti place sa interactionezi cu oamenii, te potrivesti perfect in departamentul de marketing Regata. Poti trimite CV-ul tau pe e-mail [email protected]Citește mai mult

AGROSEL schimbă numele gamei de produse profesionale, hibrizi, în „HEKTAR the essence of the future”

AGROSEL, singura companie privată care investește masiv în ameliorarea varietăților de legume, anunță rebrandingul gamei de produse de semințe de legume profesionale, hibrizi. Pentru o mai bună reflectare a ceea ce reprezentăm azi și pentru a simboliza viitorul nostru dinamic trebuie să ținem pasul cu schimbarea. Noul brand, cu toate elementele vizuale pe care le … Citește mai mult

PMP Dâmbovița: „Europa nu o mai recunoaşte ca reprezentant al României pe Viorica Dăncilă”

 (P) Prin respingerea definitivă a Rovanei Plumb în Comisia JURI, Parlamentul European a transmis două semnale cât se poate de clare: Valorile şi principiile nu se negociază ca la tarabă aşa cum, de bună seamă, văzuse Viorica la Videle. Europa nu o mai recunoaşte ca reprezentant al României pe Viorica Dăncilă. Europarlamentarii ştiu foarte bine … Citește mai mult

Viorica Dăncilă, mesaj către seniori: „Sunteți cei mai în măsură să ne îndrumați pe drumul corect”

(P.) Mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie 2019 Stimați seniori, Dragi români,         Mă adresez dumneavoastră cu tot respectul cuvenit generației părinților și bunicilor noștri, de a căror înțelepciune și echilibru societatea românească are nevoie mai mult decât oricând.        Ați avut o contribuție esențială … Citește mai mult