TABLETA DE JOI – Radu Alexandru STATE – Tot despre primărie, funcţionari, salarii…

Continuând subiectul din numărul trecut, referitor la salariile plătite de Primăria Târgoviştei la început de veac XX, îl găsim pe liste pe comandantul pompierilor, o funcţie care fusese trecută la Ministerul de Război în anii primului război mondial şi pe care, din 1921 până în 1925 o ocupa Gheorghe Bădău.

Inspector al proprietăţilor Primăriei, responsabil cu supravegherea întregului domeniu al acesteia era, începând cu 1919, Mitu D. Athanasiu, pensionar militar remunerat pentru activitatea depusă cu suma de 200 de lei. Tot cu 200 de lei era plătit desenatorul şi totodată secretar al Serviciului Tehnic al oraşului, post ocupat de singura femeie-funcţionar în cadrul Primăriei, Iuliana Andronescu, cea care-i urma unei alte femei, Angela Carabullea – titulară a acestui post la 1919.

Interesele instituţiei în instanţă erau apărate în 1925 de avocatul Iancu Câmpeanu, plătit pentru aceasta, cu 220 de lei/lunar, chiar dacă nici el nu era absolvent al vreunei facultăţi de drept, ci doar al cursurilor liceale. În cazul său conta poate mai mult apartenenţa politică liberală, care-l propulsase anterior în poziţia de subprefect; acesta nu era deloc un fapt izolat, căci nici alţi târgovişteni ce ocupaseră această funcţie în trecut, nu se puteau lăuda cu studii juridice (Aurel Ionescu, Constantin Dâmbeanu).

Din 1905 până în 1914, Wilhelm Gardon fusese grădinarul oraşului, acest post fiind vacant în anul 1925. Ar fi de amintit existenţa în organigrama instituţiei, a altor două posturi, unul de fântânar şi unul de dirijor de cor, cel din urmă revenind, până la izbucnirea războiului (1911), lui Toma B. Adrian, cântăreţ bisericesc absolvent al Seminarului Teologic şi ulterior al Conservatorului din Bucureşti.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro