O piesă cu subiect contemporan dar cu personaje fals construite, mecanizate, puse în situații lipsite de verosimilitate este mult mai puțin ACTUALĂ ( dacă nu chiar nocivă ), decât o operă clasică. Nu ambianța cotidiană trebuie s-o recunoască spectatorul pe scenă, ci pe sine însușii, în atitudinea de zi cu zi, cu gândurile și ideile sale reformulate artistic, topite în IMAGINEA SCENICĂ – menită să impresioneze, să nască atitudini. Prin opera clasică ne reîntoarcem într-un trecut cultural. Timpul a decantat în această operă ETERNUL UMAN, de la realitatea trăirilor până la aspirații, idealuri, iluzia visului. Opera clasică este în dialog permanent cu contemporaneitatea. Ea are curajul să rostească adevăruri fierbinți care ne răscolesc, are o viață proprie care traversează epoci, având capacitatea să ne releve fațetele care se cereau descoperite.
Piese care la un moment dat au fost clar datate își pierd în timp legăturile stricte cu epoca, dar, de multe ori, într-un anumit moment istoric, devin percutante și încep să fie descifrate la nivel de SIMBOL – ( vezi „cazul” Shakespeare, „uitat” aproape un veac ).
IMAGINEA SCENICĂ poartă amprenta spectacolului doar prin cadrul istoric în care e compusă ( personaje, conflict, dar mai ales la nivel vizual: costul, decor ). Acțiunea scenică nu concurează acțiunii din cotidian, nu copiază existența din socialul palpabil. IDEEA generoasă iese mai evident din operă. Iese singură,fără artificii sau falsificarea logicii vieții. Detaliile pe care le conține opera clasică țin mai mult de ATMOSFERĂ, o atmosferă care ascute receptivitatea obligând spectatorul la observație și reflecție.
Întoarcerea în trecut, dialogul cu clasicii sunt căutări evidente nu numai pentru oamenii de teatru ( în speță regizorii ), ci pentru toți oamenii de cultură care vor să înțeleagă multe fenomene și să îmbogățească prin aportul gândului și al talentului lor ARTA TIMPULUI DE AZI.
Arta nouă nu poate fi ruptă de trecut, ea continuă o tradiție, chiar dacă într-un prim strat al receptării pare să fie izolată sau născută în vid. Întoarcerea la clasici este necesitatea „întâlnirii” cu „valoarea confirmată” pe care o cântărești cu instrumente moderne, pentru a-ți verifica tehnica și valabilitatea mijloacelor.
N.R. Textul este preluat din revista de artă FORMA, numărul 15/2014…
MIHAI CONSTANTIN RANIN este regizor, scenograf, manager cultural și crede că a face teatru e ca și când în loc să plantezi un copac, plantezi o pădure…