În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Alte rimelări
1.
„Toi qui pâlis au nom de Vancouver,
Tu n’as fait pourtant qu’un banal voyage…”
(Marcel Thiry)
Eu ce pălesc la numele Vancouver,
Făcut-am numai un voiaj banal
De-a lungul unui strâmt şi scurt canal
Ce-ar fi putut fi-acela al lui Hoover
(Dar nu e); plin de lintiţă şi nufăr,
Ce nu are amonte, nici aval,
Nici n-ar putea fi denumit naval…
Ci-n care tot aveam să mă-mbarc, nù făr’
De-o gri maletă,-n care, pentru bal,
Manşete-aveam şi-un papion mov-pal,
Căci n-aveai unde aşeza un cufăr,
În luntrea nebătută de vre-un val,
La care înhămat era un cal
De mare, – fapt ce mă făcea să sufăr.
2.
A FRESCO
„Recento!”
unei fresce din Trecento
îi strigă una
pompeiană,-ntruna.
„Recento!”
vechea frescă din Trecento
îi strigă uneia din era
modernă, de Siqueiros sau Rivera.
„Recentelor!” le strigă grota din Lascaux,
ecourile căreia-s (pl)urale,
picturilor murale
din Mexic, Padua, Pompei & Co.
Tălmăciri
1.
BERTOLT BRECHT
CÂNTECUL FETEI DE STRADĂ
[O parafrază]
Eu, domnii mei, de pe la şaişpe ani
Mă aflu-n slujba dragostei pe bani
Şi-am învăţat, din om în om,
Pe propria-mi piele,
Mai bune şi mai rele: ăsta-i jocul,
Dar am uitat şi multe dintre ele.
(La urma-urmei, sunt şi eu un om).
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
Ştiu, pe măsură ce trec anii dulci
Ţi-e tot mai la-ndemână să te culci
Cu unul şi cu altul; dar,
În ani şi ani,
Şi harul cărnii seacă, dacă-l drămui
În fiecare zi, pe gologani.
(La urma-urmei, seacă orice har.)
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
Altminteri, nu-i uşor să converteşti
Plăcerea-n mărunţiş, nici chiar când eşti,
Expertă-n treaba asta, —
Şi-ţi ia ani
S-o faci… Iar între timp, îmbătrâneşti.
(La urma-urmei, n-o să fii tot proasta
Care erai la şaisprezece ani.)
Noroc că totul curge ca o apă:
Şi dragostea şi-amarul au trecut.
Unde ţi-e lacrima de-aseară, din pleoapă?
Unde-i zăpada anului trecut?
4.
PHILIPPE DE THAON
MONOCERUL SAU LICORNUL
Un monocer se cheamă
Aşa, căci are,-n cap,
Un corn doar, şi-i de-o seamă,
La trup şi chip, c-un ţap;
Prins de-o copilă-i el,
Ci iată în ce fel:
Când vânătorul are
De gând să mi-l omoare
Pleacă-n pădurea oarbă
Unde el paşte iarbă;
Cu sânul scos din rochie,
O fată,-n acel loc e
Adusă; iar, sfielnic,
Mirosu-i feciorelnic
Pe monocer l-aţâţă
Să-i pupe dalba ţâţă.
Ci,-n poala ei, adoarme-n
Bătaia cruntei arme,
Care, din vreme,-i gata
A slobozi săgeata
Ce-l va fi şi ucis
În somn şi dulce vis.