TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Identitatea

Există un ,,dicho’’ (vorbă) în spaniolă: ,,Quien habla más idiomas, tiene más almas”. ,,Cel care vorbește mai multe limbi, are mai multe suflete’’. Așa ne-a spus nouă un profesor din Argentina, în ultimul an universitar al licenței britanice în spaniolă, la Școala rezidențială din Manchester. În acea vară am aflat că evreii din Spania emigraseră după 1491 (anul succesului Reconquistei), cu tot cu spaniola vorbită în secolul al XV-lea, spre toate colțurile lumii. Acești evrei, care până atunci se înțeleseseră foarte bine și cu arabii și cu spaniolii (mai ales cei din barrio de Triana, în Sevilla), sigur că nu au vrut să se convertească la catolicism și au ales calea pribegiei. Interesant este că spaniola vorbită atunci s-a păstrat nealterată și este vorbită de evreii sefardí din sinagoga din Manchester. Los sefardíes și-au păstrat nealterate identitatea și cultura, de-a lungul a mai bine de cinci secole. În Israel există 1,4 milioane de evrei sefardici. În Franța, în jur de 400.000. Celor care provin din America Latină li se oferă cetățenie spaniolă și zeci de mii dintre ei au obținut-o deja.

   Am aprofundat însă învățămintele proverbului de mai sus, un an mai târziu, când i-am mutat pe cei doi copii ai noștri (care aveau 4, respectiv 12 ani) la colegii spaniole din Ronda, după ce cumpărasem o casă acolo. Sunt sigură că târgoviștenii în suflet și în gând care acum locuiesc în străinătate (și nu numai ei) îmi vor da dreptate, când spun că adevărata învățare începe când limba comunității în care trăiești devine limba de supraviețuire.

   E mai ușor pentru copii. Ei absorb ca buretele, se spune în engleză. Nu analizează fraza, nu se gândesc la concordanța timpurilor verbale și nici nu aleg între subjonctivul prezent sau imperfect. Vorbesc limba ,,de la calle’’, ca nativii. Băiatul nostru (în câteva luni absolvent de Business Management și Finance în Cardiff) și acum vorbește dialectul andalu (o castellano mai ,,ca la mama acasă, în Sud”). Iar dacă vrea să mă enerveze, îi citează pe vecinii care ne-au tăiat cablul de electricitate și și l-au însușit, ca să nu plătească pentru legalizarea contractului lor: ,,Pero, Iuliana, etso no pue’e ser!’’ (adică ,,Asta nu se poate! “).

   Este limba țării în care trăiești, instrumentală? Categoric! Uneori mi-am dorit să nu o fi înțeles atât de bine. Toate nuanțele limbii și stâlcirile pronunției, cuvintele fără unele dintre consoane și fără plural, strigătele de peste gard de la alt vecin care nici măcar nu locuia acolo, dar voia să ne taie migdalii, ale căror ramuri pe viitor ar putea lua ceva din soarele de la noile și la modă livezi de fistic (care provin, împreună cu Jaguarele albe de 4×4, de teren și cu volanul pe stânga, din banii de proiecte agricole sponsorizate de Uniunea Europeană). I-am adus aminte vecinului arhitect al Primăriei din Ronda, auto-transformat în agricultor ca part time job, că nu mă întrebase nici în anii precedenți, când tăiase ramurile în floare ale migdalilor noștri, pentru că acestea ,,îndrăzniseră’’ să se aplece peste gardul care ne desparte. El a avut o replică ,,gata’’ și pentru asta: ,,Dar de ce, mai culegeți migdalele?’’ Oare a avea mai multe suflete înseamnă a avea mai multe identități? Cinci milioane de români trăiesc în străinătate. Conform statisticilor Eurostat, în 2016 s-au născut mai mulți copii români în diasporă, decât în România (www.agerpress.ro). În conformitate cu www.gup.ugal.ro, din cele 5 milioane de români din diasporă, cel puțin 1,1 milioane nu figurează în evidențe, deoarece fie au ales dublă cetățenie, fie nu s-au înregistrat oficial. Dacă în 2008, cei mai mulți români s-au orientat către Spania, în 2012 cea mai căutată destinație a românilor a fost Italia  (aproape jumătate din diasporă), Germania și Marea Britanie, Austria, Grecia și Franța. Pe același site,  https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/lcls/article/download/1955/1644

   Ministerul Afacerilor Externe ne asigură că preocuparea de căpetenie a Biroului pentru Românii din străinătate este de a ,,îndeplini obiectivul de consolidare identitară’’, prin  ,,programe cadru de susținere a acțiunilor misiunilor diplomatice în derularea proiectelor specifice, precum promovarea activă a elementelor de simbolistică națională românească’’  (vorba soțului meu englez: ,,Înțelegi”?). Ziua francofoniei, Ziua Europei, Ziua limbii materne sunt acestea suficiente pentru ,,construcția comunitară’’? ,,Nu cumva unele din aceste evenimente sunt elitiste?’’, se întreabă unii.  Cum sunt românii stimulați activ în a participa la consolidarea identității naționale, dacă nu toți au acces la asemenea (și așa puține) evenimente? Este foarte probabil că mai multă coeziune a românilor din diasporă (argumentează alții) este generată de grupurile de pe Facebook. În zona în care locuim noi în Marea Britanie, grupurile ,,Românii din Cardiff” și ,,Români din Bristol și UK’’ oferă mai multe informații și servicii decât unele organisme politice destinate acestui scop: de la slujbe și ,,aplicații pentru benefituri’’, la ,,bufete pe 4 roți’’ care oferă mici și ciorbă de burtă, sarmale și papanași (livrați, mai nou, la domiciliu, ca takeaways). Aceste grupuri sunt platforme virtuale pentru ,,locuri de muncă, anunțuri închirieri, vânzări mobile și mașini, transport persoane și colete, diverse chestii folositoare românilor’’.

   Cum rămâne cu interculturalismul? ,,Trebuie să ai ce mânca mai întâi, pentru a te putea gândi la cultură’’, argumentează o parte din cei plecați. Dacă identitatea este să aibă impact, manifestarea ei se face de obicei în grupuri. Ziua iei de pe 24 iunie se sărbătorește în  toată lumea de către toți românii care se identifică prin portul popular. Tot români suntem și când îi învățăm pe copiii noștri că ne tragem din Burebista și din Decebal, din Traian, Mihai Viteazul și Vlad Țepeș, când îi învățăm să prețuiască limba română și mai ales expresiile colocviale care conțin o întreagă experiență de viață, ca și obiceiurile și tradițiile noastre, când reușim să schimbăm stereotipurile picante care plac unor străini și punem România pe harta lumii. Români suntem și când o luăm de la capăt și ne făurim un viitor într-o altă țară. Când ne apucă dorul, căutăm străzile copilăriei, teii din spatele Primăriei, fântânile de la țară din care luam apă cu găleata sau în care ne ascultam ecoul, ca și tuciurile în care făceau bunicile și mamele noastre mămăliga sau gemul de prune. Problema e că majoritatea videoclipurilor care promovează identitatea noastră au semnătură politică. Românilor de pretutindeni li se spune că pot apela la un ,,independent’’ sau la unul din liderii partidelor la putere, pentru a-și ,,regăsi’’ identitatea. Nu se mai rupe o pâine pe din două, fără tentă politică. În fond și la urma urmei, tradițiile noastre sunt vechi de sute și mii de ani. Tradiții ca dusul la biserică și închinatul, olăritul, pictura, sculptura în piatră, transhumanța, broderia unei ii sau țesutul unui covor, arta fierului, strigatul la nuntă, hora, doina și multe altele au existat dintotdeauna, nu sunt  ,,articole’’ recente.

   Dacă nu găsim alinare altfel, vă sugerez să îl citim pe scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. În casa părintească din Târgovişte şi din Brăteşti, sat din apropierea Târgoviştei, copil fiind, ascultase muzica locală şi istorisirile captivante ale unchiului său, Alexandru Voinescu, bun povestitor.  În 1906 publica nuvela ,,În lumea dreptății’, iar în 1912, volumul său de nuvele și schițe, ,,Întuneric și lumină”. Casa în care a trăit și a scris scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești găzduiește acum Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, inaugurat la 30 decembrie 1968. În vara anului 1897, scriitorul cumpărase în Târgoviște, lângă malul Iazului Morilor, un teren și doar într-un an construise aici o casă, despre care, într-una din scrisorile adresate mentorului său, Titu Maiorescu, spunea: ,,Am isprăvit grijile casei de construit. În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colț de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiței. Sute de nuanțe de verde, de albastru și violet și, deasupra dealurilor, coamele munților albe, de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumusețea”.

(http://www.muzee-dambovitene.ro/index.php/muzeul-scriitorilor-damboviteni)

   Identitatea unui popor izvorăște din memoria colectivă a acestor trăiri sufletești și a amintirilor care ne răscolesc. Poetul Grigore Vieru scria că dorul strămoșesc este țesut din cuvântul românesc. Fiorul doinei, melancolia romanței târgoviștene, bogăția de simboluri a iei țărănești, credința trăită zilnic, hazul de necaz – de toate ne este dor. Noi, românii, ducem cu noi dorul, esența identității noastre.

IULIANA  RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro