S-a născut la 28 noiembrie 1888 în orașul Găești, județul Dâmbovița, fiind un instructor de călărie foarte priceput, onest și cu o permanentă dorință de perfecționare. Ion Marinescu a urmat cursurile Școlii fiilor de Militari din Iași (1907 – 1910), iar de aici, a continuat cariera militară la Școala de Ofițeri de Cavalerie din Târgoviște (1910 – 1912). Fiind proaspăt absolvent al Școlii de cavalerie de la Târgoviște, tânărul sublocotenent a fost repartizat comandant de pluton la Regimentul 3 Roșiori, iar apoi la Regimentul 8 Roșiori, unde a servit timp de 8 ani (1912 – 1920), din care cea mai mare parte pe front.
Astfel, Ion Marinescu a participat la campania din Bulgaria din 1913, fiind decorat cu Medalia Avântul Țării, iar în războiul de reîntregire națională, a fost la comanda unui pluton și a unei secții de mitralieră, alături de care a participat la luptele din zona Oituz de străpungere spre Transilvania și la cele din Valea Cașinului (1916), la cele de la Mărășești din noiembrie 1917, sfărșitul războiului găsindu-l în Basarabia (ianuarie 1918) și în 1919 pe frontul din Transilvania. Pentru meritele sale în timpul războiului, căpitanul Ion Marinescu a fost decorat cu Medalia Victoria a războiului 1916-1919, Medalia „Crucea Comemorativă” a războiului 1916-1918, cu barete Ardeal, Oituz, București, Mărășești. După război, fiind demobilizat, a fost mutat comandant de escadron și instructor la ofițeri activi, apoi instructor de călărie și instrucție militară la ofițeri activi la Școala Specială de Cavalerie de la Sibiu și la Centrul de Instrucție al Cavaleriei (1920 – 1930).
La recomandarea colonelului C. Bălăcescu, comandantul Școlii de Cavalerie de la Sibiu, care nota în foia personală a ofițerului dâmbovițean, ca fiind un „prea bun călăreț, instructor desăvârșit și cu o dragoste pasionată de cal”, Ion Marinescu a primit acordul pentru a face un stagiu de specializare în Franța, pe cheltuială proprie, la Regimentul 9 cuirasieri din garnizoana Lyon (decembrie 1923 – septembrie 1924). De asemenea, în această perioadă, a urmat cursul de informații pentru grad superior de la Versailles, Mailly, Saumur (aprilie – iunie 1924), după care, a revenit la Regimentul de la Lyon și a participat timp de o lună la manevrele de toamnă ale acestuia (20 august – 20 septembrie 1924). La finalul stagiului în cadrul Regimentului de la Lyon, tânărul Ion Marinescu, dorind să își perfecționeze și mai mult cariera militară, s-a înscris și a urmat cursurile de automitraliere în cadrul Școlii de Aplicație a Cavaleriei de la Saumur (24 septembrie 1924 – 10 august 1925).
Revenit în țară, maiorul Ion Marinescu, apreciat și respectat de către colegii săi cu apelativul Lică Material, și-a reluat atribuțiile, primind din partea superiorilor săi cuvinte elogioase asupra rezultatelor foarte bune privind instrucția de călărie: „a pus multă dragoste și pricepere față de cal și instrucție, iar reprizele sale s-au distins ca disciplină și corectitudine”. După ce în 1927 i s-a încredințat și instrucția practică în Centrul de Instrucție al Cavaleriei, la 10 mai 1931 Ion Marinescu a fost avansat în funcția de locotenent colonel, ocazie cu care a fost numit comandant de divizion și apoi ajutor de comandant la Regimentele 5 Călărași și 9 Roșiori (1930 – 1935), iar în 1933 a primit Ordinul „Coroana României”, de pace, în grad de ofițer și Medalia Peleș.
Începând din aprilie 1935, Ion Marinescu a fost mutat la Cercul de recrutare Brașov, Biroul Instrucție paramilitară, iar din octombrie același an, la Cercul de recrutare din Argeș, până a fost scos la pensie la 15 februarie 1941. În perioada 20 septembrie 1943 – 15 septembrie 1944, a fost concentrat la dispoziția Ministerului Apărării Naționale, în funcția de controlor la Direcția Domeniilor Militare, iar începând cu 10 decembrie 1946, a fost șters din controale și mutat la Comandamentul Teritorial Argeș. Din nefericire, având în vedere originea sa socială (moșieri expropriați), faptul că a fost la studii în Franța și a îndeplinit funcția de secretar al Primăriei din Pitești între anii 1944-1946, în foaia de notare a colonelului Ion Marinescu din perioada 1 aprilie – 1 mai 1951, se propunea „a fi scos din cadrele armatei ca ofițer de rezervă, deoarece părinții săi au fost moșieri expropriați și el chiabur expropriat”.
Facebook
WhatsApp
TikTok
