TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – O mie și ceva de nopți sovietice

 „Femeile din generația mea sunt văduve de martiri!” (Nadejda Mandelștam)

În tableta de astăzi, pe care o scriu de ziua domnului Eminescu, vreau să vi-l prezint pe poetul Osip Mandelștam, care asemeni celui care este sumă lirică de voievozi, a murit într-un loc unde nu ar fi trebuit să fie dus niciodată. Al nostru într-un ospiciu, Osip într-un lagăr din Siberia… Așa cum știți din tableta despre cartea Nadejdei Mandelștam, „Fără speranță*Speranță abandonată”, odiseea lui Osip Mandelștam a început din cauza unei poezii satirice despre Stalin. Osip compusese această poezie pentru cercul său de prieteni, nu pentru public, dar s-a constatat că unul dintre cei care ascultaseră versurile poeziei era mai prieten cu Tătucul Mustăcios decât cu Mandelștam. Astfel, în vremea aceea când principiul deportării se aplica în mod sistematic, Mandelștam a fost condamnat la 3 ani de deportare. Raportată la vremea aceea, sentința a fost una blândă, iar Nadejda se putea declara o soție „fericită” de o așa pedeapsă. Uneori, femeilor ale căror soți fuseseră condamnați la 10 ani de deportare li se spunea de la procuratură: „Puteți să vă măritați!” Cele o mie și ceva de nopți sovietice, Osip  le-a petrecut la Voronej, o localitate aflată la 500 de km de Moscova. Au fost o mie și ceva de zile și nopți trăite în mari lipsuri și nevoi… De fapt, în aceste zile și nopți, Osip nu a trăit ci a supraviețuit, luptându-se nu doar cu puținătatea hranei care era o problemă pentru întreagă Uniune Sovietică ci și cu stigmatul de „deportat”. Lumea nu privea cu ochi buni un deportat, îl evitau și marginalizau, astfel chiar și cel mai simplu și umil cu putință acoperiș deasupra capului, Mandelștam l-a găsit după lungi peregrinări și rugăminți. Oamenii condamnați în baza articolului 58 știau sigur că aparțin celei mai jalnice și nenorocite categorii de cetățeni. Singurul lucru îmbucurător din acea perioadă pentru Osip a fost solidaritatea de care au dat dovadă mulți dintre poeții și scriitorii vremii aceleia care l-au ajutat fiecare cum a putut. Cu ceva îmbrăcăminte, cu ceva bani…

După ce anii de deportare s-au săvârșit, surghiunul a continuat. Legea sovietică era necruțătoare. Un deportat nu avea voie să se întoarcă acasă după ispășirea pedepsei. Potrivit sentinței, „3 ani de exil cu 12” lui Mandelștam îi era interzis să se stabilească în 12 orașe, dar executând cei 3 ani în totalitate, el își pierduse dreptul de a locui în 70 și ceva de orașe, pentru toată viața. Știu că pare de neînțeles, dar aceasta era logica sovietică… A urmat o perioadă de așteptare atât din partea lui Mandelștam, cât și a cadrelor sovietice. Osip aștepta să îi fie îngăduit să se stabilească undeva, cadrele așteptau ca Osip să înceapă să scrie ode Partidului. Problema spațiului locativ a fost cutremurător descrisă de Nadejda care a spus: „În Uniunea Sovietică nu există spațiu, doar kilometri!”, iar prietena de nădejde a cuplului Mandelștam, Anna Ahmatova  a tras concluzia: „Nu îți convine?! Căciula pe urechi și marș în Siberia!”. În perioada de așteptare, Nadejda a încercat să obțină buletin de Moscova, dar cum era normal pentru în vremea aceea, stigmatul și cazierul soțului se extindea și asupra soției. Cerând o explicație logică pentru ce i se refuză eliberarea actului, ofițerul s-a enervat și bătând cu pumnul în masă i-a spus: „Soțul tău a fost condamnat în baza articolului 58… Știi ce-i acela articolul 58?!”. Dumneavoastră, cititorii fideli ai tabletei de sâmbătă, știți, marele, puternicul, abundentul, ramificatul, variatul, atotcuprinzătorul și atotcurățătorul articol 58… Dacă dreptul de a avea o locuință îi era îngrădit cu sârmă ghimpată, Mandelștam a vrut măcar să i se permită să publice poezii. S-a dus la IZVESTIA cu o poezie intitulată „M-am întors în orașul meu”. După ce a citit poezia, directorul revistei i-a spus: „Știi ce se întâmplă dacă public versurile astea? Vin 3 în uniformă!”. Trei, Doamne și toți 3 în uniformă… Așteptarea a luat sfârșit când Osip Mandelștam a fost rearestat și trimis într-unul dintre lagărele din Siberia. Era ziua de 1 Mai a atotnimicitorului an 1937, anul când ideologia comunistă nu se mai mulțumea să taie de la rădăcină. Atunci au stârpit cu rădăcină cu tot… Despre zilele și nopțile petrecute în lagărul din Siberia nu aș vrea să scriu prea mult, pentru că ar tremura Universul de groază. Aici, Osip Mandelștam s-a sustras executării sentinței, adică a murit. Asta spunea logica sovietică. Cine moare în temniță sau lagăr se sustrage executării sentinței… În anul cât a stat în lagăr, Osip Mandelștam și-a dus mai departe vocația și recita poezii celorlalți camarazi de detenție. Un camarad de detenție, poet și el, Kazarnovski, dându-i Nadejdei vestea despre moartea lui Osip, i-a spus: „Osip Emilievici a făcut bine că a murit, altfel ar fi ajuns la Kolîma.” Vă aduceți aminte, Kolîma e aceea părticică a Siberiei care are de două ori suprafața Franței și unde scuipatul îngheață în zbor…

O.M a trecut în veșnicie la data de 27 decembrie 1938, iar în certificatul de deces la cauza morții scria: stop cardiac. Raportat la vremea aceea, acest diagnostic era parafrazat de cadrele partidului astfel:„A murit pentru că a murit.”. Practic, Mandelștam a murit de foame de lagăr. Pentru a ne face să înțelegem cum a murit soțul său, Nadejda a scris în cartea sa de memorii: ” Osip al meu a primit înainte de moarte o porție întreagă de frig și foame care ar fi ajuns pentru o viață întreagă de om. Și eu știu ce frig e când ești flămând, dar foamea mea nu cea de lagăr, e foamea omului sovietic obișnuit. Foamea de lagăr e de neimaginat. Spuneți, vă rog, asta ticăloșilor care își astupă urechile și închid ochii.” Osip Mandelștam a fost îngropat într-una dintre multele gropi comune care împânzesc solul Siberiei. Chiar mă gândeam că, atunci când eram la școală, ni s-a spus că solul Siberiei este bogat în zăcăminte de petrol, gaze naturale, cărbune, aur etc, dar despre zăcămintele de oseminte umane nu ni s-a spus nimic. Tăcere! Și câți români au fost îngropați acolo… Neavând un mormânt unde să meargă să își cinstească soțul, Nadejda s-a hotărât ca măcar poeziile acestuia să nu sfârșească și ele îngropate. S-a zbătut imediat după moartea acestuia să obțină dreptul de a-i publica opera. Nu s-a putut. Stigmatul și cazierul rămăseseră valabile și actuale și după moartea penitentului. Așa era în comunism… Anna Ahmatova a avut puterea să facă haz de acest necaz și i-a spus Nadejdei: „Ce vrei? Pentru noi încă nu s-a inventat tiparul, trăim în epoca dinainte de Gutenberg.” În vremea aceea oamenii și manuscrisele sau operele lor erau transformate în pulbere de lagăr. Distrugeau și manuscrisele și opera pentru că, așa cum spunea Mandelștam, ei știau foarte bine ceea ce făceau: distrugeau nu doar omul ci și gândirea.

Vă recomand încă odată să citiți cartea de memorii a Nadejdei, o carte care dezvăluie drama unui poet condamnat pentru nimic și care totodată arată lumea literară din întregul univers comunist, lume aflată sub jugul codului special al bunelor maniere sovietice, cod care, în vremea aceea a făcut ca frica să capete o formă socială pe deplin palpabilă.

Ion  Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.            

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro