Pe străzile Târgoviștei s-a șoptit Eminescu! Act artistic inspirat de nevoia păstrării distanței sociale
Actorii Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște au reuși astăzi să le recite târgoviștenilor versurile poetului național Mihai Eminescu, pe stradă, păstrând totuși distanțarea impusă de autorități pentru limitarea răspândirii infectării cu Covid-19. Cu măști de carnaval peste măștile de protecție, actorii au folosit pâlnii legate între ele prin țevi lungi de doi metri, prin care le-au șoptit celor care au avut răbdare să asculte, versuri ale marelui poet. A fost un mod cu totul original de a promova Ziua Culturii Române și ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.
Tot, astăzi, de la ora 19:00, în Foaierul teatrului Tony Bulandra, a fost reluată Stagiunea 2020 – 2021 printr-un recital aparte, în care vocile și prezențele marilor actori ai Teatrului Național din București, Maia Morgenstern și Marius Bodochi, au adus publicului târgoviștean versurile lui Mihai Eminescu esența spirituală a poporului român. Alături de actori au fost prezenți, în fața publicului, muzicienii: Irina Mareș – pian | Andreea Hrior – vioară | Ciprian Râvnic – vioară | Sorin Baroți – pian | Theodora Stroe – vioară | Theodor Arnăutu – vioară | Eduard Olteanu – pian.
Info politica de confidentialitate