TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Tribut lui Paul Goma

„Sunt român pentru că m-am născut în Basarabia la Orhei, pentru că limba mea maternă este româna și pentru că închisorile le-am făcut aici, pe și sub pământul Patriei mele iubite, România.” – Paul Goma 

 

Vestea trecerii în veșnicie a lui Paul Goma m-a prins ca mai pe toată lumea, acasă. Intrasem pe un „sait” de știri să iau aminte la ce au mai transmis autoritățile în legătură cu starea de urgență. Știrea era într-un colț, mică, scurtă: „Paul Goma a murit de infecție cu coronavirus la Paris. Avea 84 de ani.” După cum sună titlul mai că îți venea să crezi că moartea lui Paul Goma a devenit știre pentru că a murit ca urmare a infectării cu coronavirus…

M-am ridicat de pe scaun și am ținut un moment de reculegere pentru omul care nu a tăcut niciodată, strigând, scriind ce oroare este comunismul. Apoi, imediat l-am sunat pe Alexandru Pompiliu, omul care mi-a făcut cunoștință cu Goma. Fiecare ne-am spus panegiricul. Scurt, ca la un priveghi.

Acum, la câteva zile după săvârșirea lui, văd că „saiturile” prezintă cine a fost Paul Goma, ce a făcut, ce a scris, așa că nu o să vă încarc cu date biografice și bibliografice. Aceste informații sunt la îndemna oricui e interesat să-l cunoască măcar acum după al 12 – lea ceas. Am să scriu despre ce înseamnă pentru mine, Paul Goma iar ceea ce am să scriu poate fi considerat un omagiu, dar insist pe termenul de „tribut” pentru că redă exact felul în care mă raportez la el, la munca și activitatea titanică la care s-a angajat toată viața. Este un tribut pentru că vreau să îi dăruiesc și eu ceva celui care m-a luat de mână și mi-a arătat adevărul despre regimul comunist din România, mai ales prin „Patimile după Pitești”, „Gherla – Lătești”, „Ostinato” și „Soldatul Câinelui”.

Paul  Goma, după ce a ispășit doi ani în temnița de la Gherla, plus alți de 3 de domiciliu forțat în Bărăgan la Lătești – unde autoritățile comuniste le ordonase deportaților să își construiască bordeiele în așa fel încât localitatea privită de sus să aibă formă de secere și ciocan – s-a hotărât să nu-i uite și să nu-i tacă pe cei care au înfășurat țara cu regimul comunist ca și cu o sârmă ghimpată. Acum, o scurtă lămurire, că poate vor fi unii care vor spune că doi ani de închisoare nu-i așa mare pătimire. Goma a „absolvit” Gherla din timpul călăilor Petrache Goiciu, Istrate, Tudoran și frații Șomlea. Numai o zi să fi fost la îndemna acestor bestii și tot ar fi fost o nenorocire, darămite doi ani… Sau, mai bine și cum genial spunea el: „Doi ani… Nu-i mult la altul, dar când îi faci tu…”

Așadar, după ce a scăpat, după cum însuși spune s-a hotărât să-i  neuite și netacă pe toți asupritorii, de la mic la mare, de la gardian până la președintele republicii socialiste. S-a așezat la mașina de scris și a transformat-o în mitralieră, cu care a tras continuu rafale în regimul minciună – comunismul. A netăcut și neuitat oroarea comunistă în cutremurătoare cărți. Tot ce a scris Goma a „fript” Partidul. Unii ar putea spune că nu-i mare lucru că a scris cărți, dar tocmai măsurile luate de Partid împotriva lui arată că activitatea lui Goma îi ardea. Atât de tare încât au vrut să-l omoare, folosindu-se de o carte. Securitatea din timpul lui Ceaușescu i-a trimis din Spania, într-un colet, cartea de memorii a lui Nichita Hrușciov în care au pus o bombă. Da, „comunismul ăla bun și cu față umană” din timpul lui Ceaușescu, trimitea bombe prin poștă. Și le expedia din Spania. Asta ca să înțelegeți ce hidră monstruoasă a fost comunismul de la început până la sfârșit.

Vorbind despre el, Eugen Ionescu spunea într-un interviu la Radio Europa Liberă că Paul Goma este un excelent scriitor și îl compara cu Alexandr Soljenițîn. Eu personal, cunoscând scriitorii și oamenii care au condamnat comunismul,  îl situez pe Paul Goma mai degrabă lângă Varlam Șalamov și Vladimir Bukovski. Lângă Șalamov ca stil al scriiturii, unul care, având în vedere tema cărților – comunismul – este pur și simplu extraordinar. Precum Șalamov, Goma are puterea fantastică de a descrie oroarea comunismului, încât după ce citești, deși nu suporți pe propria piele ceea ce scrie în carte, te înfioară ca și cum ai fi personaj și te face să te iei cu mâinile de cap. Iată un exemplu din „Gherla – Lătești” : „Goiciu l-a apucat de păr pe Tiana și i-a făcut vânt pe Ulița Verde ( Dostoievski s-ar răsuci în mormânt de gelozie, aflând că Goiciu preluase primitiva Uliță Verde din ocnele rusești și o dusese la perfecțiune socialist-carpatină). Deci Tiana e scos din celulă și băgat în tocătorul Uliței Verzi gherliote. De sus, de la etajul 3, pe pasarele, pe scări, până jos la parter, din doi în doi metri, perechi-perechi de pacificatori înarmați cu… nu cu nuiele verzi (ca la Dostoievski), ci cu pari, cu ciocane de bătut gratiile, cu răngi de fier și… arme de foc, mânuite ca la Mărășești.” Sau felul cum explică de ce colonelul Tudoran avea tot timpul palmele negre „ca și cum ar fi călătorit o noapte întreagă cu trenul, fără bilet, pe tampoane și pe acoperișul vagoanelor” este pur și simplu teribil. Multe ar mai fi exemplele care arată ce excelent scriitor a fost Paul Goma, dar mă opresc la acestea două, cu speranța că poate, după acest articol, măcar un om va citi „Patimile după Pitești”.

Lângă Vladimir Bukosvki îl situez pentru atitudinea pe care a avut-o atunci când s-a aflat în fața Organelor, la anchetă, la pronunțarea sentinței de condamnare, în temniță și mai apoi în falsa libertate din Republica Socialistă România când întâlnea securiști. Goma nu s-a temut niciodată de comunism sau de comuniști. I-a trimis o scrisoare tovarășului Ceaușescu în care i-a spus: „Doar doi oameni nu se tem de Securitate. Eu și cu tine.”  Tot timpul a spus verde în față adevărul despre comunism, iar când întâlnea un securist intra în el ca un tanc. Avea o nerăbdare de a le striga adevărul de la obraz. „Nu vă mai obosiți să îmi citiți sentința! Știu poezia: ”În numele poporului și al clasei muncitoare…”.  Adică pentru nimic…”.

Dacă ar fi să-l mai situez undeva pe Goma pentru a fi și mai cunoscut exemplul – Șalamov și Bukovski nu sunt foarte cunoscuți în zilele noastre –  l-aș situa în „Urzeala Tronurilor” – de care a auzit aproape toată lumea – și anume în dialogul dintre Samwell Tarlly și Brandon Stark, din al doilea episod al sezonului 8: „Dacă aș vrea să distrug lumea aș începe cu tine. Tu (adică Brandon) îți aduci aminte totul. Iar moartea înseamnă uitare, nu-i așa?”

Pentru asta comuniștii tot timpul l-au hăituit pe Paul Goma și au încercat să-l omoare. Pentru că el era cel care își aducea aminte și striga. El era amintirea pe care au încercat să o suprime, să o șteargă. Iar amintirile lui nu erau/nu sunt din cărți. De aceea cărțile lui ar trebui citite, recomandate elevilor de către profesorul de istorie, ca atunci când vine vorba despre comunism, elevii să nu mai crească în minciună. Eu, din păcate, așa am fost crescut, dar m-a salvat pronia divină care mi i-a scos în cale pe Soljenițîn, pe Goma, pe Ogoranu, pe Șalamov, pe Mandelștam, pe Ghingzburg….

Îți mulțumesc, Paul Goma!

Dumnezeu să-l ierte!

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro