GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de mai…

am un jurnal zilnic în care notez temperatura îngerului meu, niciodată nu este aceeaşi, uneori suferă din pricina curentului aşezat între umărul meu stâng şi vuietul salvării de noapte care transportă sinucigaşi…

*

 

1 mai… Sunt tot mai lămurită că filsoful Gabriel Liiceanu a avut dreptate. In tot tăvălugul politic, creat de impostori, lichele, trădători de interese naționale, sub protecția umbrelei imunității parlamentare, care lovește ca o tornadă România, apare tot mai evident contrastul dintre liderul responsabil și cel demolator, între curaj și lașitate fățarnică, între „îmi pasă” și „mă doare în cot” sau, pentru unii, în altă parte, adică între cinste și nemernicie, asumare, versus cinism „strategic”, adevăr si minciună, lumină și întuneric. Dacă nu ești cu totul orb, vezi și înțelegi foarte bine, doar că, asemenea criminalilor, ticăloșii nației dau întâi somnifere victimei, își creează din timp alibiuri și piste false, iar victima agresată, anesteziată de mass-media și vândută intereselor clientelare, violată fără scrupule în inocența ei, a fost și rămâne poporul român. Între adevăr și minciună, șeful statului alege minciuna ca instrument de mediere și de trai personal în confort, dincolo de lumea dezlănțuită, într-o falsitate pseudo diplomatică. Doar că istoria îl va trimite alături de trădători, dacă nu își va reveni în cel mai scurt timp posibil.

*

2 mai… Hai să vedem eseistic cui se adresează „strașnicul” grindeanu? Oamenilor educați, care adună informații, văd, gândesc, își iau viața și direcția în serios, au capacitate de reflectare corectă și care formează clasa de mijloc a societății, cea care susține financiar mersul acestei țări? Sigur că ar fi o glumă proastă să își imagineze așa ceva! Sau se adresează „mulțimii”, celor care preiau mesaje, sloganuri, discursuri agitatoare în stare brută, pe nemestecate, incapabili să deosebească bobul de neghină? Din perspectiva lipsei de educație a „mulțimii” care iubește mesajele populiste, dar și a lenei structurale a multora de a gândi obiectiv, critic, pot lipsi relațiile cauză-efect, om-societate, drepturi și obligații, că e tot una! Cuvintele în plus sunt inutile, ei, „mulțimii”, masă amorfă de adresanți, îi rămâne ecoul refulant al discursului. Pentru oamenii care fac parte din această categorie nefericită, pentru că, ce să facem?, societatea are infinite forme de manifestare, iar nefericirea îmbracă și ea forme multiple, pică de minune sloganul că simpla existență pe acest pământ a omului trebuie să aducă beneficii egale, în mod automat, și, desigur, drepturi egale la folosirea pușculiței comune, nu după merite și contribuții, ci după pofte și nevoi. Sau după capacitatea de „apucare” pe dedesubt, pe care mulți dintre ei o au… Pentru aceștia, să acuzi este bucurie și egalează cu doza de dopamină de care au nevoie în fiecare zi pentru a-și justifica, în proprii lor ochi și ai altora, eșecurile personale, reușitele nemeritate sau chiar fărădelegile. Ei sunt mana cerească a manipulatorilor și confirmarea că Dumnezeu a fost darnic la capitolul „gândire pe frecvență joasă” și mult mai zgârcit la capitolul „gândire selectivă”, probabil pentru antrenarea liberului arbitru din om și ridicarea lui pe verticală, dar nu a cățărării cu cerbicie. Până la urmă, nici Darwin nu s-a referit la toată lumea, pentru că unii au pierdut cursa evoluției. Mai plastic, să sintetizăm clișeul de azi, Cineva, un domn X, se erijează în tatăl unui copil preșcolar (sau mai multora), acuzând-o pe mamă că nu i-a dat copilului să mănânce atunci când ea era la serviciu, iar el, tatăl, se uita la un film interzis minorilor, în dormitor. Copilul se va atașa de tată, iar mama va fi găsită vinovată pentru toate eșecurile din viața copilului de mai târziu, deși mama muncește, iar tatăl se lăfăie în așternuturi. Dar dacă aceleași minciuni i se servesc fratelui mai mare, trecut prin școală, cu un nivel de gândire și de înțelegere diferit, calomniile se vor deconta la cel care le-a folosit. Adică la „tătucu” și cu un plus de măsură, pentru că tânărul se va simți ofensat că poate fi considerat atât de prost încât să fie manipulat. Și uite așa, apare și lupta dintre generații, tatăl, prin gândire „iliescist”, sinecurist, profitor și șmecher, pornit împotriva fiului nesupus, „soroșist”, „progresist”, plus alte multe epitete menite să îi justifice tatălui furia pe lipsa de acceptare a minciunii și manipulării, ca mod de gândire și viață, de către fiul său… Ah, și dacă mai există în familie și un înțelept învățător, sau mai mulți, voci ale societății civile, care dau apă la moară „progresului și modernității în gândire și fapte”, și iau apărarea onestității harnice și tânărului cu studii în curs de aplicare, despărțirea e gata. Și e bine că se întâmplă așa! Potențialul schimbării trebuie eliberat de cătușe, iar copiii trebuie să crească într-un climat nou, de respect și moralitate, pornind de la joacă și până la construcție solidă, la maturitate.

*

3 mai… Cum o fi povestea cu măgarul? Oare cine îl lasă flămând, zi după zi, puțin câte puțin și apoi mult! Multul urmează și poartă un nume: grindeanu pesede…

*

 

4 mai… Cum să stai pasiv și să urmărești imparțial, pe modelul Nicușor Dan, haosul spre care ne duc ambiția și prostia monumentala a unor lideri de partid? Nu suntem obiecte, suntem parte a unei societăți agresate și psihologic și material, pe care jocurile politice ale unor iresponsabili nu ne iau nici în calcul, nici în seamă. Sunt situații limită în care trebuie să alegi între alb și negru, chiar dacă există și nuanțe intermediare, chițibușăriile trebuie șterse, căci, după cum se știe, diavolul stă în detalii. Argumentele înșelătoare trebuie eliminate și păstrate doar esențele. Există două tabere în luptă: pentru și împotriva schimbării și modernizării țării, schimbare care cere introducerea meritocrației în locul abuzului politic și sinecurilor. Pentru care pledăm? Pentru cei ce se opun schimbării, nu contează momentul, conjunctura dramatică în care ne aflăm, datorată lor, naufragiul spre care ne conduc țara, plata pe care nu o achită ei, ci întreaga societate! Un gând au, controlul și dezmățul economic. Pentru ei, corect spus „monstruoasa coaliție”, nu contează evidențele, realitățile, beleaua în care bagă un popor debusolat de prea multe informații contradictorii. Ba chiar asta este opera, bucuria, izbânda lor, cu ajutorul mogulilor presei. „Jupănii” profită de o societate nepregătită, (parțial antropologic, educațional și parțial istoric), pentru o democrație reală, după opt decenii de dictatură, urmate de trei decenii și jumătate de manipulare. Pur și simplu, o parte bună din populație nu înțelege mârșăvia celor care le promit mereu câte o pâine în plus, dar, pentru acea pâine, îndatorează generații la rând, pe principiul „după mine, potopul”, în timp ce pentru ei sunt rezervate milioanele de euro prin bănci străine și investiții în acțiuni profitabile la stat. Acești oportuniști, profesioniști ai minciunii și manipulării, de zeci de ani la cârma ruptă a țării, ruptă în bucăți de ei, nu respectă canonul cultural-istoric al românului, adică nu-i respectă sufletul, deși vor să treacă drept mari patrioți și tot ce fură declară că este „în interesul poporului”. Sensibil la promisiune, cuvânt, frică de Dumnezeu, omul simplu este tratat exact pe dos. Fără rușine și fără scrupule, cum spuneam, politicianul perfid profită de naivitatea lui, aduce critici schimbării și face, în continuare, promisiuni fără acoperire, chiar cu prețul trimiterii țării în faliment. O doamnă, altfel drăguță, îmi reproșeazâ pe Facebook că nu îmi pasă de acea pâine în plus, promisă de pesede, pentru că eu nu duc lipsă. Nu, nu îmi pasă de o pâine în plus și nici nu mă simt vinovată că nu duc lipsă, mă simt însă vinovată că nu pot face nimic să schimbăm mentalitatea asta de asistați social și dependență de bună voința stăpânului aflat la putere. Viața fiecăruia dintre noi trebuie să stea în mâinile și puterea noastră de afirmare sau gospodărire a muncii noastre și pentru aceasta nu avem nevoie de un stăpân (partid) stat, și nici de un tătuc, ci de opțiuni democratice. Nu autocrate! Ar trebui inițiată o petiție ca acei ce aduc dezastrul țării, și așa aflate în echilibru instabil, tot datorită lor, să plătească, dar nu politic, ar fi irelevant și nu ne interesează, ci juridic, cu bani și penitență pentru trădarea interesului național. Altfel nu merge!

*

4 mai…  Ce am auzit dimineața asta, la radio, Putin a luat-o razna. Se teme să nu fie lichidat, așa cum a făcut el cu milioane de oameni. Se teme de moarte ca ultimul laș, deși a ținut moartea în vârful degetului arătător și a răspândit-o ca pe o sămânță rea, pe toate coclaurile. E ars pe dinăuntru de teama unui atentat, face atacuri de panică, țipă noaptea în somn, se ascunde de propria lui umbră și nu mai apare în public. Stă pitit în subterane. Ca orice dictator, e obsedat de trădare, după ce și-a trădat toată viața toți apropiații, unii extrem de devotați lui, dar și interesele țării și ale rusului de rând. Tot azi, îl priveam la televizor pe grindeanu. Există o regulă, toți trădătorii se tem de trădare, și toți trădătorii vor fi trădați, căci în materie de trădare, scara de coborâre spre infern nu are capăt. Păstrând proporțiile, căci e greu să atingi dimensiunile răului asemenea lui putin, și din acest punct de vedere nu există nicio apropiere, îmi pun și eu întrebarea: ce sentiment îl face pe grindeanu să ceară vot la vedere, fiind atât de sigur pe unanimitatea din convingere a parlamentarilor lui? Oare doarme bine noaptea, căci l-am văzut cam tras la față, azi. Ori, după ce și-a trădat partenerii de guvernare și țara, cu interesele ei pentru care mulți oameni de stat și-au dat viața prin pușcării comuniste, nu are aceleași coșmaruri ca orice obsedat de putere, fricos și laș: frica de trădare? Dacă va trece moțiunea, Ilie Bolojan va ieși cu fruntea sus de la guvernare. A fost aspru, dar vertical. A făcut ce era urgent pentru țară, încercând să o salveze de populisme și să o aducă pe o linie de plutire. Urma munca de reorganizare și de modernizare. Dar dacă va cădea moțiunea, cum va ieși sorin grindeanu din capcanele pe care le-a întins în jurul lui? Apoi și pe care i le-au întins lui, alții! Iar el s-a lăsat ademenit precum corbul păcălit de vulpe!? Știți care vulpe! Capcane menite să țină, în continuare, țara capturată de un singur partid pentru interesele clientelare, dar și de poftele ascunse ale unei familii, căreia i se scurg ochii după blănuri și putere! Oricum, pentru el, noaptea aceasta va fi mai lungă decât veacul!

*

5 mai… Mă așteptam să pice Ilie Bolojan, ca o confirmare a coeficientului de hoție, exhibiționism moral, analfabetism politic și lichelism combinatoriu din parlamentul României. Dar, sigur, și din societate, unde spărgătorii de bancomate sunt priviți cu simpatie, ca niște eroi de cartier, iar tinerilor studioși li se face bullyng în școli. De aici încolo, vom avea o țară mică mică, irelevantă, condusă de „băieți de băieți”, în care un guvern de oameni serioși, profesioniști și onești, respectați de lumea civilizată, este alungat de la cârma statului sub pretextul că țața leana și gigel de la bloc i-au cerut cocoanei cu haină de leopard să îl alunge pe „Ilie sărăcie”, pentru că îi trimite de la cârciumă la muncă, iar cocoana le-a plâns de milă și le-a făcut voia. Dar pe leana și gigel îi poți ierta că „nu știu ce fac”, nu și pe băieții și coconițele care se dau drept camarazi și cu care pleci la drum, iar ei stau cu securea la brâu, să te doboare în numele „matematicii”, la prima cotitură, după ce ai adunat, prin muncă și silință, câțiva saci în căruță. Dane, dane, i-ai promis fiicei tale, Aheea, și prin ea, tuturor copiilor, că vei face tot ce poți pentru o țară mai bună. Doar atâta poți? Oare merită să fii președinte pentru atât de puțin? Să fii doar martor la răvășirea mafiotă a țării tale? Și apoi să te prefaci că lipești oalele sparte? Păcat! Atunci când promiți ceva copilului tău și nu te ții de cuvânt, e ca și când îl faci să înțeleagă că nu există Moș Crăciun.

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…