EDITORIALUL DE MIERCURI – Iuliana RICH – Târgovișteni în suflet și în gând

Minutul  

   Fiecare minut este prețios. Te scoli de dimineață, te dai jos din pat și îți începi rutina. Aceasta este adevărata binecuvântare: să te poți bucura încă o zi de natură, de soare, de ciripitul păsărilor, de ai tăi. Când fata noastră era mică, avea o expresie: ,,That’s THE life!’’ Când vine crepusculul și păsările din copacii noștri (nu o numea mama casa pădurii?) se pregătesc de culcare, stârnind o adevărată simfonie de sunete mai mult sau mai puțin muzicale, simți că ai mai trăit o zi. Inundați de griji însă, uităm să ne bucurăm de viață. Așa că îmi scot un șezlong afară, lângă casă, la umbra copacilor, și îmi admir grădina. Trandafirii de toate culorile și nuanțele și bujorii grena au boboci. Poate apuc să mă bucur de ei până revin în România de ziua mea. Ca să grăbesc puțin procesul (deși natura are a mind of its own), am tăiat frunzele sutelor de narcise galbene care ne-au delectat în primăvară și am lăsat soarele să pătrundă în cuiburile rădăcinilor groase care îmi dăruiesc bujorii.

   Stau bobocii dinadins înfipți în vârful tulpinilor, mândrii foc, ca și cum ar spune; ,,Vino, lume și admiră-ne! Profil, față, spate”. Cu netezimea lor fragedă și rostul lor în lume, bujorii aceștia marchează o eliberare, o frumusețe rară, atemporală, menită pentru regi și regine, o schimbare holistică care reînnoiește spiritul un pic obosit de tribulațiile zilnice. Opulenți, cu miros profund, transmit emoții, gânduri și senzații unice. În mitologia greacă, se spune că bujorii au primit numele de la Paeon, medicul zeilor, care ar fi folosit floarea pentru a vindeca rănile lui Hades și Ares. Legenda povestește că Asclepios, mentorul său, s-a simțit amenințat de talentul tânărului și a vrut să-l pedepsească. Pentru a-l proteja, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare strălucitoare, bujorul, floare care de atunci simbolizează protecția, vindecarea și recunoștința. În multe regiuni din Asia, bujorii erau plantați în grădinile palatelor imperiale, fiind priviți drept aducători de belșug, armonie și respect.

   Viața e fragilă. Suntem pe Pământ atât cât ne este dat. Vrem să mai păcălim soarta, dar nu se poate. Ne vin de hac bolile, supărările, uneori suntem chiar propriul nostru dușman, pentru că nu știm să prețuim clipa. Nu ne îngrijim cum trebuie, iar sistemul de sănătate (cel puțin aici în UK) e la pământ. ,,Există ceva profund sincer și fragil în oamenii care aleg să fotografieze flori, animale, cerul sau apusul. Ei nu caută neapărat spectacolul grandios sau validarea rapidă, ci încearcă să păstreze bucăți de liniște într-o lume care aleargă prea repede. Într-un fel, ei spun: „Uite, asta merită văzut. Uite, asta m-a făcut să simt ceva’’, scrie bloguera Andreea Ionescu, #FataAlandala. ,,Într-o lume în care cinismul e adesea confundat cu inteligența, a rămâne capabil să te emoționezi în fața unei flori sau a unui cer colorat e un act de curaj. Nu e naivitate, e o formă de rezistență.‘’

   Avem nevoie de gura aceasta de oxigen, fără de care ne sufocă o existență căreia i-am dat tot. Viața este fragilă și unică. Are urcușuri și coborâșuri. Împliniri și dezamăgiri. De aceea este important să reconciliem cu un echilibru între goana după bani, statut, reușite și momentele de respiro, pentru a ne putea bucura de ele. Asta nu înseamnă nici a renunța la pasiunea de a trăi, nici la ceea ce ne definește. Înseamnă să ne admitem vulnerabilitatea în fața forței destinului , care este înfrumusețat de natură. Avem nevoie de claritate. Din când în când, trebuie să ne reevaluăm competența și limitele și, mai ales, reziliența. Dar pentru asta, cum spunea soțul meu cu un surâs atoateștiutor de Cheshire cat,  ,,you have to travel the journey to recognise the destination’’. Traducerea acestor cuvinte de duh nu este una simplă. Nu poți să înțelegi viața dacă nu o trăiești. Cum viața este o călătorie, o aprofundare a cine ești și a ceea ce vrei, nu poate veni decât din trăiri și experiențe proprii. Au trecut ani și acum înțeleg cu adevărat că suntem un bulgăre de humă însuflețit (cum scria Ion Creangă în ,,Amintiri din copilărie’’), într-un Univers guvernat de legi prestabilite și de forțe care influențează cine suntem.

   Câteva zile mai târziu, bobocii trandafirilor catifelați de culoare vișină putredă (cum spunea mama) s-au deschis. Paul, soțul meu englez, mi i-a cumpărat și aici, și în Ronda, Andalucia    (celălat ,,acasă’’), ca să îi plantez și să mă bucur de ei, în memoria mamei mele. Viața nu este eternă. Despărțirile sunt grele. Până când îmi vine rândul, o să suflu în păpădii și o să admir apusurile. O să trăiesc un pic.

Iuliana  RICH, „târgovișteancă în suflet și în gând”, a fost elevă și profesoară de engleză la liceele „Ienăchiță Văcărescu” și „Constantin Carabella”, trăiește de mulți ani în Țara Galilor, de unde, ca profesoară, interpretă și traducătoare, a adus programele educaționale Erasmus cu Guvernul Velș, la Târgoviște…