Empatismul (VI)
Natura și naturalul
Scriitorul este păstrătorul și continuatorul versat al memoriei, este persoana care autentifică situații în care s-a întâmplat ceva cu realitatea, cu felurile ei de a fi și cu modurile ei de a se manifesta, de a se lăsa văzută și înțeleasă. Cu fiecare imagine salvată, cu fiecare poveste redată sau scrisă, se poate spune că s-a mai păstrat un peisaj din întregul lumii, din întregul și din necuprinderile ei, iar acest fragment scos, desprins, desfăcut și așezat într-o ficțiune personală, personalizată poate deveni și rămâne martor, un martor nou pentru un nou început, pentru o nouă facere, una care să așeze din nou, într-un tipar anume ales, această nouă lume, lume pornită din cuvântul începător ales găsit de autor.
Toate acestea sunt exprimate, sunt scrise sau spuse, și sunt alese să își arate formele în imagini, în cuvinte, să poarte un dialog prin timp cu acele chipuri și reprezentări care se pot citi sau înțelege ca mărturii, ca mărturii care (le) salvează imaginea, eventuala imagine reală a fiecărui nou chip, a fiecărei noi înfățișări care, adăugate altui și altui portret (de)scris, pot împreună face, desăvârși, duce la capăt această lume, lume mereu nouă care abia aștepta să (poată să) fie din nou începută.
Scriitorul se așază, privește, scrie și se exprimă sau se expune, mai departe lasă să se spună ce este de spus despre ce se vede și să (ne) inducă, într-un fel expresiv și personal, oarecum integral, ceea ce în continuare rămâne, se exprimă, se vede. El are acest curaj, curajul de a prinde și de a așeza o imagine, un personaj, un peisaj în propriul tipar imaginar sau imaginat, în propriile viziuni alimentate de personalitatea lui cuprinzătoare și/sau rebelă. Curajul cuprinderii în cuvinte sau în descrieri a lumii, a gestului fiecărui personaj, a mișcărilor care compun și alcătuiesc lumea transparentizează cortina care poate estompa și lasă la vedere dispoziția acestei noi lumi și ale adâncimilor ei de a fi citită, de a fi privită, ascultată, auzită și, mai departe, interpretată și înțeleasă.
Expresiile surprinse în cuvinte și în imagini ale lumii încurajează transfigurările și încurajează fiecare pas care apropie cititorul de felul acesta de a spune, de a se lăsa înțelese. Cititorul nu se oprește, nu rămâne în stări statice, la niveluri mici ale expresivității, ci folosește tehnici curajoase de transbordare, de mutare și de trecere ale motivelor și ale nuanțelor care îi amplifică și îi îmbogățesc înțelegerile, mesajele sugerate, împinse în față și arătate de-a dreptul odată cu apropierile sale. Senzația. starea de ancorare viguroasă, severă în apele învolburate ale trecutului, ale prezentului și în posibilitățile lor de expunere și de exprimare este, rămâne vizibilă și oferă siguranța parcurgerii unui drum ferit de conformisme și/sau de modalități evazive de a arăta, de a scrie, de a face vizibil ce este de arătat, de a așeza fiecare mod de exprimare în contextul atrăgător și convingător al privirii, al lecturii, al interpretării.
Scriitorul încurajează trecutul să se mute în prezent și natura să apropie și să își facă cunoscut naturalul care o exprimă, care adaugă continuu anilor timp creativ, noi posibilități de a începe și marchează frecvent, firesc, traseele pentru următorii pași care sunt și rămân de făcut pe drumul ales. Toate aceste disponibilități ale lor îl vor ține, îl vor păstra viu și îi va asigura tot ce este nevoie pentru a-și asuma ce a fost, pentru a continua ce este și pentru a le face să supraviețuiască pentru cei care vor veni, care vor fi și vor rămâne cititorii lor împreună cu fiecare din vechile sau noile lecturi, apropieri, înțelegeri.




Facebook
WhatsApp
TikTok




![[1920x1080px] webevent ziuatatalui](https://www.gazetadambovitei.ro/wp-content/uploads/2026/05/1920x1080px_Webevent_ZiuaTatalui-1024x576.png)




























