TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Este corupția o boală a României/UE?

Nu pot să nu mă întreb – încercând o oarecare detașare de entuziasmul sau disperarea unora – dacă este o boală autentică această corupție, atât în România cât și în Uniunea Europeană. Desigur că este un fenomen negativ care poate să fie perceput ca o boală a sistemului politic, prin analogie cu reprezentările medicale. Întrebarea privește mai mult dacă această corupție, consubstanțială până la urmă cu orice societate și independentă de orice regim politic, este mai altfel decât în alte perioade istorice. Intuiția îmi spune că nu ar fi mai extinsă decât în alte timpuri. Dacă m-aș baza pe această intuiție, atunci întrebarea s-ar transforma astfel: De ce ni se pare totuși că acum a ajuns corupția să fie pandemică? Iar dacă ar fi efectiv așa, adică o boală bine instalată în realitate și care amenință efectiv edificiul social, atunci care ar fi cauzele sale? Cauzele profunde, nu cele explicabile sociologic în comportamente și dorințe omenești de suprafață?

Emit o ipoteză în acest sens. Este una… istorică, dacă doriți. Și vine de la Aristotel. El, în Politica, face o trecere în revistă a diferitelor metode și sisteme politice specifice timpului său, sau pur și simplu teoretizează funcționarea artei politice. În orice caz, el vede printre acestea un rău absolut în cadrul… democrației. Sâmburele răului social-politic s-ar părea că s-ar origina în inima sistemului politic democratic. Democrația ar fi ceva de genul unor condiții prielnice pentru apariția unei boli. Acest lucru este clar demonstrat de Aristotel și aproape imbatabil din punct de vedere al argumentelor și mai ales al faptelor. Problema este că democrația, ca valoare pozitivă, ca politică de luat în seamă și cu dorința de a fi implementată chiar la nivel planetar, a apărut abia în secolul al XIX-lea. Până atunci, a fi democrat sau a susține democrația nu era un lucru chiar atât de bine văzut. Cu toate acestea, oamenii, politicienii s-au gândit la diferite variante posibile care să anuleze sau să diminueze efectele sale atât de negative pe care istoria le-a arătat încă de la Aristotel încoace. Isaiah Berlin va demonstra mai spre zilele noastre că sistemele politice, privite strict din punct de vedere structural și funcțional teoretic pot conține germenii unui rău imens specific care, mai devreme sau mai târziu, se va manifesta negreșit. Așa este natural! Dacă ghinda este frumoasă, lăstarul este frumos, fragil, plăcut etc., cu siguranță într-o zi va apărea și boala specifică stejarului; ea crește odată cu stejarul însuși, manifestându-le complet când condițiile o fac posibilă, iar condiția primă este aceea ca stejarul însuși să existe. Între stejar și boala specifică lui există o legătură strânsă; se reclamă reciproc. Boala, putem spune, există deoarece stejarul există. Așa și cu sistemele politice. Unele pot cădea mai ușor pradă unor forme negative, altele sunt mai rezistente la anumite aspecte din spectrul extrem de întins al posibilelor dezechilibre.

În acest sens a spus-o chiar Aristotel: corupția este cea mai la „îndemână” formă negativă pe care o face posibilă democrația. Iar aceasta poate căpăta forme atât de cumplite încât este de dorit a stârpi direct democrația, neavând rost, după Stagirit, să încerci să o ameliorezi – oricât ai „umbla” la democrație, corupția stă lipită scai de ea, mai mult și mai cumplit decât ar sta în alte forme politice. În istoria contemporană avem deja o astfel de concepție care respinge în bloc un regim politic, neîncercând nici măcar la nivel ideatic să „se amelioreze”. Este vorba despre fascism/nazism. Acesta este rău – chiar răul politic absolut – care reprimă orice formă de posibilă conciliere cu el. Este interzis prin lege să te atingi de el, în sensul de a încerca să-l reintroduci oriunde în vreo societate. El e doar material didactic și istoric. Atât! Efectele sale sunt cu siguranță cumplite mereu, indiferent de ameliorarea pe care i-am aduce-o! Asta este concluzia contemporanilor. S-ar părea că o asemenea îndârjire ar fi avut-o și Aristotel în legătură cu democrația. A simțit-o din plin în timpul vieții sale și în felul acesta s-a convins de inutilitatea „ameliorării” sale. Numai că în cadrul creștinismului european, „dosarul” democrației a fost redeschis. „Hai că nu o fi așa de rea pe cât pare, iar dacă o punem în combinație cu doctrina creștină, poate nu va fi ceva chiar atât de rău!”, pare să-și fi spus primii care s-au gândit la posibilitatea reintroducerii democrației în societate. S-au căutat soluții multiple, de-a lungul a secole, la bolile democrației. S-ar părea, revenind la întrebarea de plecare, că astăzi trăim momentul în care sistemele de contracarare a acestor boli asociate comportamentului democratic nu mai pot fi controlate. Și acestea s-au adaptat perfect – precum bacteria care devine în timp imună la un anumit tip de antibiotic – la sistemele democratice din zilele noastre, care nu mai au nimic în comun cu forma democrației din vremea lui Pericle, de exemplu. Isaiah Berlin are dreptate, Aristotel are dreptate! Sau, un alt exemplu îl constituie fratele mai mare al nazismului, comunismul. Acesta nu a avut soarta neagră a nazismului, trecând direct în manualele de istorie și doar atât. Încă pare a avea noi tentative de a fi repus în practică, vorbindu-se despre un „comunism cu față umană”, „social-democrație”, „neo-marxism” etc. Dar toate acestea nu sunt decât „butași” puși pe aceeași rădăcină, pornind de la aceeași sămânță! Ne mai mirăm că toate aceste forme ale comunismului – fie el leninist, stalinist, troțkist, marxist etc. – nu au nicio șansă de a scăpa de bolile inerente? Fie pus în Coreea de Nord sau în Rusia, în spațiul creștin sau budist, mereu ajunge la aceeași moarte cumplită dată de bolile sale specifice.

Soluția? Nu cred că ar exista pentru moment. Nu doresc să spun, desigur, că o „revenire la X sau Y” ar fi mai bună sau mai rea. Doar putem privi, cu neputință sau cu speranță, la diferitele încercări care se fac. Am asistat deunăzi la audierile „luptătorilor cu corupții” (și cu infracționalitatea în general, deși planul vizat era corupția, desigur) din Parlamentul European. Problema corupției ustură întreaga Europă, este adevărat că mai puțin pregnant decât la noi, dar este o chestiune fundamentală. Boala se manifestă din plin și sufocarea ei pare că nu ar mai avea soluție.

Valeriana

PNL Alde



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Este corupția o boală a României/UE?

  • 27 februarie 2019 at 17:38
    Permalink

    Oare marele profesor Pompiliu Alexandru nu a învățat că nazismul nu are nimic în rudenie cu comunismul? “Fratele mai mare al nazismului”?Haida-de! Dar nu mai e vorba de ce declara cineva,e vorba despre exact subiectul discuției-Cum dracu’ sa subzisti cu o publicație de-a-n pulea când nu ai nimic și alergi după subiecte care mai de care fără să le verifici din nicio sursă!

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro