TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Drumul către înlănțuire

    Titlul prezent este un colaj între Drumul către servitute al lui F. Hayek și Prometeu înlănțuit al lui Eschil. Pastișa de față atrage atenția doar asupra unei idei expuse de Hayek în opera sa, idee care este mai rar rostită cu voce tare. De obicei se aduc în discuție lucruri punctuale pe care Hayek le-a expus de-a lungul trilogiei sale dedicate liberalismului clasic și filosofiei politice. Dar când este vorba despre aducerea în discuție a miezului gândirii sale, tonul coboară și se încearcă un fel de escamotare a teoriei sale de bază, pierzându-se în detalii sau formulări de genul „da, dar…”. 

    El face o distincție între două tipuri de ordine prezente și coexistente în societate: ordinea spontană și ordinea planificată. Prima ține de un mecanism natural, extrem de complex și inconștient, chiar irațional, de funcționare auto-reglatoare a lumii. Omul plutește pe marea aceasta de ordine – fie ea naturală pură, adică ținând de physis-ul sau natura anticilor – fie de ordinea socială propriu-zisă, cea culturală, economică, lingvistică etc., prelucrate de om într-o oarecare măsură. Din când în când omul observă aceste lucruri și începe să le studieze, să le claseze și să ordoneze în scheme raționale, artificiale, pe care le consideră ultimul cuvânt al naturii. De aici încolo începe la rândul său să devină chiar interesat de a crea el însuși odinea lumii. Și așa apare ordinea planificată, ca produs al rațiunii. Cunoașterea umană, în schimb, veșnic se va afla cu câteva mutări în urma necunoscutului, a iraționalului prezent în natura lucrurilor, care are o întindere mult mai mare decât achizițiile mărunte, dar foarte mândre, ale rațiunii. El a fost de aceea considerat un iraționalist, chiar „anti-evoluționist politic”. Este cam exagerată această etichetare, mai ales pentru faptul că el spune explicit că scopul său este mai mult acela de a arăta limitele rațiunii, iar nu desființarea sa și a produselor sale. Cunoașterea conține un orgoliu nemăsurat în ea, extinde partea plină a paharului și acolo unde există un vid evident, iar acolo unde vede un vid cosmic… tace. Înțelepciunea, în schimb, conține o modestie care duce la dizolvare chiar, prin reiterarea socratică a lui „știu doar că nu știu nimic.” Acum, dacă am privi atent realizările ordinii raționale planificate, pe care o vedem la lucru mai ales în acțiunile și programele politice, atunci nu prea am avea multe motive să ne bucurăm de ea, și în mod evident este de preferat o revenire la ordinea naturală. Rațiunea poate să dea chiar greș. Complexitatea cunoașterii umane nu se reduce doar la o formă, cea rațională. Există și o cunoaștere tacită, o cunoaștere a regulilor și conduitei sociale, iar aceasta nu se formează ca rod al rațiunii în exercițiul său limitat la fapte și explicații ale acestora. Lumea este plină de fenomene care depășesc cu mult „simplul fapt” observabil și măsurabil și, mai ales, este plină de fenomene inexplicabile. Pentru Hayek, apariția regulilor – etice, sociale, comportamentale, juridice etc. – nu sunt rodul rațiunii! Regulile sunt produsul neintenționat al acțiunilor. Etica este un astfel de domeniu care inventariază asemenea reguli. Toate regulile sunt reguli doar în urma unui proces de selecție naturală. Un om acționează într-un anumit fel, apar consecințe ale acestei acțiuni – utile, creative, aducătoare de fericire sau inutile, dăunătoare, păguboase etc. – și doar prin procesul de încercări și erori ele ajung să fie considerate reguli funcționale, gata de aplicat în situații similare sau atât timp cât se dovedesc a nu fi dăunătoare celor din jur. Ordinea naturală pe baza acestor reguli funcționează. Legea este un alt nume dat acestor reguli. În schimb, spune el, legislația este o găselniță a rațiunii care simte nevoia să introducă o ordonare nouă în lumea legilor/regulilor. „Ordinea spontană este rezultatul acțiunii umane, dar nu al proiectării umane”, spune el. Organizația umană, rațională, presupune ierarhii, centre de comandă sau ordin; rațiunea este despotică, mergând pe o logică militară. Culmea este că ideea aceasta a ordinii spontane a apărut ca tehnică teoretică economică – „mâna invizibilă” care este producătoare de ordine în piață (A. Smith) – dar această ordine a fost „extinsă” gradual de rațiune – care i-a explicat logica – și spre alte domenii, chiar asupra societății în ansamblul său.  Regulile ne ajută în mod natural să facem față ignoranței noastre congenitale. Testul timpului dă rost regulilor! Ele devin în timp… legi. Legislația, cum spune el, este inferioară legii prin simplul fapt că este un „drept creat”, lipsit de dreptatea inerentă legii ca proces evolutiv. Nu poți crea o lege/regulă morală în mod deliberat, conștient, rațional. Sau poți face asta, dar artificialitatea creației respective nu va găsi în individ niciun teren al acceptării naturale a acestei creații artificiale. Se opune într-un fel omului, mersului natural al lucrurilor. Este o diferență uriașă între impersonalul creator de reguli și impersonalul creator de legislație! În ciuda tuturor aparențelor, coeziunea socială nu este dată de legislație – de frica de pedeapsă sau încălcare a normelor juridice – ci această coeziune este eficientă și funcțională pentru că există regulile natural instituite. Orice „modificare ” de lege, ca să nu mai vorbim despre „crearea de azi pe mâine” a legilor, chiar dacă pot fi ulterior „amendate”, duce în mod automat la o restrângere a libertății. Oricât de mult ne-am iluziona că libertatea este creată rațional, sau, cel puțin, îi asigurăm în mod rațional condițiile de posibilitate, de fapt nu lucrăm deloc în vederea atingerii acestui scop. Acolo unde rațiunea vede o ordine sau ordonare conform unui plan de-al său – oricât de bine intenționat ar fi – efecte de nebănuit și cu greutate, cu implicații majore asupra libertății sau a altor valori (fericire, bunăstare etc.) vor apărea în mod necesar. Această jumătate plină a paharului orbește și tulbură de fapt privirea. Spune Hayek o propoziție cutremurătoare: (parafrazez) doar pentru faptul că ordinea spontană poate fi observată de om, ea nu este pentru atâta lucru și rezultatul rațiunii care și-o însușește în acest fel. Omul trebuie să fi fost zguduit în convingerea „adânc înrădăcinată […] că oriunde există ordine, trebuie să existe și o persoană care a creat ordinea respectivă” (Kinds of Order in Society, articol apărut în New Individualist Review, vol. 3, nr. 2, 1964)

    Să nu credeți că această teorie a sa poate fi extinsă și în sfera științei! A nu se amesteca apele. Cele spuse de el privesc strict sfera științelor umane (sfera social-politică în special). Științele, chiar dacă își fac un titlu de glorie din performanțele și exercițiul abil al rațiunii, ele se bucură de un mers natural – chiar dacă la alte viteze – datorită imitării ordinii spontane, care funcționează, așa cum am văzut, pe baza încercărilor și erorilor sau a falsificabilității (în sensul lui Popper). Așadar, să nu ne grăbim a trage concluzia că anti-raționalismul – chiar dacă termenul este prea dur și exagerat, dar uzitat – ar fi în mod necesar rău. Starea naturală despre care alți gânditori au vorbit atât, cu privire la sfera politică în special, nu este un domeniu al haosului și al imprevizibilului nociv. Există și imprevizibil benefic așa cum există ordine prestabilită sau auto-reglare spontană a unui sistem/organism. În unele domenii, acolo unde complexitatea fenomenelor este extrem de mare, uneori ar determina rațiunea să privească puțin spre înțelepciunea care, prin definiție, este cel puțin mai cumpătată. Altfel, riscul înlănțuirii omului în jurul unei stânci nu este chiar o figură de stil. Prometeu nu este doar pedepsit că a prevăzut sfârșitul lui Zeus (termenul grec, Προμηθεύς, însemnând chiar precauție/cumpătare, dar și promêthês = prevăzător; chiar antevăzător, „clarvăzător” cum am spune astăzi), el este pedepsit și pentru un act rebel, de nesupunere în fața unei legislații divine, anume furtul focului. O interpretare etimologică foarte interesantă a numelui zeului acestuia vine și pe linia limbilor proto-indo-europene, care ar ține de pra math-ul vedic sau pramathyu = hoț. Poate de aici am avea și noi termenul de „pramatie”. Această „pramatie” divină este totodată și inventator, creator – or știm că invenția ține mai mult de intuiție decât de rațiune. 

    Așadar, drumul către înlănțuire este pavat cu cele mai luminoase explicații și creații raționale. Nu înseamnă, bineînțeles, că trebuie să aruncăm sau să respingem rațiunea și raționalitatea! Ar fi cel puțin o naivitate să înțelegem acest lucru. Cu totul altceva ar fi să fie admise și analizate – rațional, of course – limitele rațiunii și, mai ales, pertinența și legitimitatea extinderilor și împrumuturilor din anumite domenii în altele. Economia este un sistem extraordinar creat de om, dar a-i extinde legile sau aparatul explicativ în mod absolut și spre alte domenii, poate provoca dezechilibre la fel de mari ca atunci când am extinde nepermis – irațional de astă dată – o teorie sau ideologie politică la domenii în care „nu se potrivește” imixtiunea respectivă.

POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și în Franța, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro