TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA Artistul și arta ─ se poate face o separare?

Având în vedere acuzațiile de ordin moral, mai mult sau mai puțin recente, aduse unor artiști celebri din domeniile filmului și muzicii, apare în mod natural următoarea întrebare: poate fi separată arta de artist? Este recomandabil sau nu să facem această separare? Dincolo de aspectul etic, problema poate fi analizată din două perspective, și anume la nivel de intenție și identificare a artistului în raport cu opera sa și la nivelul percepției publicului cu privire la această relație. Voi începe cu cea de-a doua. În perioada copilăriei, la primele noastre contacte cu diferite forme de creație, avem tendința să punem semnul egalității între creator și creație: cred că fiecare dintre noi a făcut confuzie, cel puțin o dată, între narator și autor, între poet și personajul poematic, între actor și rolul pe care îl juca. Cu alte cuvinte, în mod intuitiv avem tendința de a face o asociere indisolubilă între acești doi termeni, urmând să ne nuanțăm modul de a vedea lucrurile odată cu trecerea timpului, cu acumularea de experiență și de educație în sfera culturală. Bineînțeles, pentru o parte din public acest tip de legătură va rămâne valabil în orice condiții, considerându-se că arta e un soi de esență a artistului, că ea reflectă o latură sau alta din personalitatea omului care a creat-o, ceea ce nu e întotdeauna greșit. Cu siguranță că mare parte din operă este sau poate fi o expresie fidelă a atitudinilor, sentimentelor, viziunilor, obsesiilor sau angoaselor creatorului sau chiar forme de manifestare ale unor aspecte mai întunecate ale individului, îndoielnice din punct de vedere moral sau social, dar acceptabile sau uimitoare atunci când sunt traduse în artă. Cu toate acestea, există numeroase situații când manifestările creative sunt mai mult decât atât, sunt forme de depersonalizare, de escapism sau de înțelegere a alterității.

Astfel ajungem la analiza problemei de cealaltă parte a sa, din perspectiva artistului. Fără îndoială, aceasta nu poate fi dezvăluită, afișată consumatorilor de artă în mod obiectiv, total transparent, nu doar dintr-o posibilă dorință de păstrare a misterului, ci și dintr-o imposibilitate a artistului însuși de a-și face o „disecție” nepărtinitoare. Totuși, privind la nivelul intenției artistului se pot trage câteva concluzii interesante. De pildă, există situații sau curente artistice, cum ar fi expresionismul, în care creatorul dorește sau încearcă să se exprime pe sine, omul, în mod nemijlocit, direct, fără să apeleze la artificii sau rafinări. Am putea admite, într-un asemenea caz, o oarecare echivalență între creator și creație, având în vedere că aceasta a fost însăși intenția din spatele respectivului act artistic. Când nu există însă acest gând, lucrurile se complică. Artistul își permite libertatea de a-și depăși, în opera sa, limitările sau neajunsurile personale sau, din contră, poate scruta universul celor mai adânci întunecimi sau celor mai extaziante posibilități fără să fie nevoit să se supună unor riscuri sau experiențe concrete. Poate ajunge să înțeleagă mai multe despre ceilalți încercând să fie altcineva, să transmită un mesaj diferit față de cel așteptat, să descopere ce ar putea sau nu ar putea fi el. Din acest punct de vedere, artiștii din domeniile spectacolului au cel mai larg orizont, putând aduna exemplare cât mai variate și nuanțate de sentimente, de situații sociale sau viziuni asupra vieții, în absența unor consecințe. Cu alte cuvinte, ei au șansa de a vedea cum ar putea fi fără să trăiască pe pielea lor, până la capăt, întreaga situație. Bineînțeles, se întâmplă și ca arta să fie o formă de refulare a unor aspecte deranjante, angoasante sau obsesive ale vieții personale a creatorului, astfel încât granița dintre persoană și operă se diluează. Este probabil ca o asemenea abordare să aibă un efect terapeutic, dar este la fel de probabil ca ea să accentueze aceste aspecte problematice. Este imposibil să tragem o concluzie universal valabilă într-un sens sau în altul, având în vedere caracterul pur subiectiv, extrem de personal al problemei.

În încheiere, consider că ar fi bine să analizăm fiecare situație în parte cu delicatețe și cu atenția necesară, altfel noi, ca umanitate, riscăm să ne privăm de unele dintre cele mai frumoase forme de manifestare artistică. E util să vedem dacă operele de artă în sine poartă neajunsurile creatorului, dacă ele însele instigă publicul la comportamente problematice sau, din contră, au un efect de catharsis asupra noastră. Să ne gândim o clipă cum ar fi istoria culturii dacă am fi cenzurat, din criterii de moralitate a autorului, creații precum cele ale lui Caravaggio, Picasso, Wagner sau Hitchcock. Să nu uităm că Roman Polanski, un condamnat, a oferit lumii un film transformator precum Pianistul. Probabil că, la nivelul umanității și al istoriei, va cântări mai mult ce rămâne în urma unui om imperfect decât mizerabila sa existență. A nu se înțelege că susțin succesul, reputația și abundența neștirbite în urma unui comportament abuziv, departe de mine acest gând: susțin doar posibilitatea lor de a crea în continuare. Să nu condamnăm un copil pentru păcatele părinților.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro