TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel STĂNILĂ – Despre ipocrizia eticii

 

Dacă tot încercăm să facem incursiuni introspective, aș încerca să merg mai departe cu ideea avansată într-un articol precedent. Dacă apelăm la DEX, acesta ne explică faptul că etica este: “Știința care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și al condiției umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul acestora în viața socială”. Tot din aceeași sursă aflăm că morala se constituie dintr-un “ansamblu de norme nescrise care reglementează comportarea oamenilor în societate, exprimând obligațiile lor unii față de alții, față de colectivitate, de patrie etc.”.


Zilele trecute am avut ocazia să asist la o scenă aparent banala: doi copii, de vârste apropiate – rude, prieteni care abia așteaptă să se vadă – aflați în vizită unul la altul, în timp ce se jucau, au început brusc să se certe pe o jucărie. Conflictul a escaladat rapid și, până sa apuce părinții să intervină și să-l aplaneze, copilul mai puternic i-a smuls jucăria celui mai slab și – drept învățare de minte pentru viitor probabil – i-a mai tras si vreo două “capace”. Uitaseră că sunt rude, prieteni, uitaseră că abia așteptaseră să se vadă și să se joace unul cu altul, uitaseră ce-i învățaseră părinții – să se joace frumos împreună, să se ajute unul pe altul, să se respecte, etc. Nimic. Evident, fiecare părinte a intervenit și problema a fost rezolvată imediat însă cu toții au rămas descumpăniți, neînțelegând ce s-a ales de anii de muncă de educare pe care i-au investit în propriile odrasle. Ce-i drept, copiii fiind încă mici – la începutul ciclului primar – părinții își păstrează speranța că în viitor eforturile lor educaționale vor da roade și cei mici vor crește devenind oameni raționali, echilibrați, etc.


Ei bine, oare așa va fi? Este rezonabil să sperăm la așa ceva? Noi suntem deja “mari” și părinții noștri (unde a fost cazul) la fel ne-au învățat – noi suntem așa? Eu cred că nu, cred că doar încercăm să vopsim un pic gardul, păstrând doar o aparență a echilibrului. Cât timp navigăm pe ape line, totul este frumos și putem, într-adevăr, să filosofăm doct, la umbră, ținând discursuri pline de elocință și evocând cu aer superior principii, privind de sus comportamentele “grobiene” ale celor din jur, de cele mai multe ori aflați în mizerie (materială sau de altă natură), însă când vine furtuna, instinctul individual de supraviețuire primează, independent de educația anterioară. Pentru cine este deja cu mâna pe piatră, să luăm un exemplu: un departament dintr-o companie/școala/etc. face o reducere de personal și, din două persoane, una trebuie să plece. Ambele persoane sunt in aceeași situație: aceleași credite, același număr de copii, ș.a.m.d.. Să ridice mâna cel care va spune: “Te rog, rămâi tu, copiii tăi sunt mai importanți pentru tine decât ai mei pentru mine, vouă vă va fi mai greu decât nouă fără un acoperiș deasupra capului. Rămâi tu, voi pleca eu”. Nu vor fi luați in considerare cei care mai au două trei case, care pot apela la părinți sau alte ajutoare – vorbim strict de persoane de sine stătătoare, cu aceeași situație materială… Cineva, undeva?

Adâncind un pic și mai mult ideea, tind să cred, ca efect al observației directe a mediului înconjurător, că civilizația, educația, s-au născut și au evoluat ca necesitate a oamenilor slabi, care nu au avut posibilitatea de a se impune/supraviețui prin forță. Omul s-a adaptat și, neavând posibilitatea dezvoltării fizice din varii motive, s-a dezvoltat intelectual și a descoperit că – prin intelect – îl poate domina pe cel musculos. Fiind vorba de o plajă foarte mare de oameni “slabi”, aceștia au conceput ceva inaccesibil la acel moment forțelor brute: educația, morala, etica… Cu timpul, cele două forțe s-au împletit, au alternat ca pondere, fiecare categorie profitând, pe cât posibil, în interes propriu de capabilitățile celeilalte tabere.


De fapt, cu sau fără a-și dea seama, ceea ce a realizat intelectualitatea este de fapt o formă nouă de dictatură – aceea a inteligenței – prin subminarea naturii de bază a omului. Ca forță majoritară-educată, tindem să eliminam drepturile celorlalți, acum minoritari, adică a celor din tabăra adversă: nu mai au voie să fie imorali, să acționeze în afara granițelor eticii, nu mai au voie în ultimă instanță să rămână – ironic, nu? – nici needucați, încercăm să-i educăm de-a valma, împotriva chemării sau voinței lor. Da, veți spune că este – în viziunea noastră de majoritari – spre binele lor, spre binele si evoluția societății, etc. – dar așa spuneau și ei, la rândul lor – în viziunea lor, la timpul lor – că ne era mai bine când ne impuneau cine știe ce limitări prin forță.

Educația forțată a dus însă, din păcate, la strecurarea în pătura intelectuală a unui mare val de impostori. Efortul de a extinde această forță educată are acum efect de bumerang, brutele cu aer intelectual, dar cu instincte primare încep să ne bată cu armele noastre – democrația – dar apelând, “pe sub mână”, la metode murdare păstrate inconștient/subconștient din timpurile când aparțineau, de drept, celeilalte tabere. Asistăm la o alternanță, atât la nivel individual cât și ca societate per ansamblu, între dictatura intelectual-curată și cea brutal-murdară. Ambele tabere se cred superioare prin doctrina proprie și acționează în consecință impunând fiecare propria “etică” la momentul oportun. 

Tot teoria etică ne învață că toate problemele trebuie, sau ar trebui, rezolvate pașnic, democratic, prin dialog… Dar dacă ar fi așa, de ce oare mai există arme și armate în lume? Sau toata lumea – cea “civilizata” mai ales – este condusă de brute? Nu cred. și atunci, etica nu apare cumva doar ca o spoială, o poză cu care defilăm de fațadă când, de fapt, subteran, suntem și noi, cei civilizați, la fel de hâzi, pregătindu-ne să impunem cu forța, în caz de nevoie,  propria voință – propriul interes? Păi și atunci ce sens mai are etica dacă până și noi înșine o încălcăm când ne convine – când nu ne mai avantajează?

Una peste alta, etica a deviat și nu mai este decât un instrument de propagandă folosit de conveniență în saloane, dineuri, cu ochii închiși la alți “semeni” care mor, sau mai bine zis pe care îi omorâm, literalmente, în alte colțuri ale lumii, departe de căminul nostru doct, asfixiat de valențe etice…

 

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro