Dâmbovițenii au parte astăzi, 27 mai, de o zi caldă, cu temperaturi specifice verii, potrivit prognozei meteorologice emise pentru următoarele 24 de ore. La Târgoviște, vremea va fi predominant frumoasă și călduroasă pe parcursul zilei, cu cer mai mult senin și vânt slab până la moderat.
Temperaturile maxime vor ajunge în sudul țării la valori de 30–31 de grade, inclusiv în zona Munteniei, iar minima nopții se va situa între 15 și 18 grade.
Meteorologii anunță însă că, spre a doua parte a nopții, instabilitatea atmosferică își poate face simțită prezența și în sudul țării. Sunt posibile înnorări temporare, averse izolate și intensificări ale vântului, cu rafale ce pot atinge 30–40 km/h.
La nivel național, vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor, iar în vestul și sud-vestul țării se vor înregistra condiții de caniculă. În nordul țării, în Moldova și la munte, după-amiaza vor apărea furtuni, vijelii și grindină, cu rafale de până la 70–80 km/h și cantități importante de apă în intervale scurte de timp.




Facebook
WhatsApp
TikTok



































