TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Mașina timpului

„Cine forțeză timpul este împins înapoi de către timp; 

cine se supune timpului descoperă că timpul este de partea sa.”

 Talmudul

Romanul Mașina timpului (titlul original The Time Machine) de H. G. Wells este un clasic al literaturii ştiinţifico-fantastice, alături de Omul invizibil (același autor) sau Maşina de citit gândurile (Andre Maurois). Romanul a fost publicat prima dată în 1895 și adaptat în cel puțin două filme omonime, două versiuni de televiziune și o serie de benzi desenate. De asemenea, a inspirat multe alte opere de ficțiune. Această carte este cea care a introdus în limbajul cotidian conceputul de călătorie în timp, folosind un vehicul controlat. Noțiunea de „mașina timpului”, creată de Wells, este folosită la ora actuală pe scară largă pentru a numi un asemenea vehicul. Wells a introdus și un prim exemplu literar de „Pământ moribund”. Personajul principal al poveștii este un inventator englez care trăiește în Richmond, Surrey, identificat de povestitor ca fiind călătorul în timp. Naratorul povestește prelegerile ținute de călător musafirilor pe care îi are săptămânal la masă. Acesta lansează ideea că timpul este a patra dimensiune, prin care se poate călători cu ajutorul unei mașini. El dezvăluie că a construit o mașină capabilă să transporte o singură persoană și revine săptămâna următoare cu o poveste incredibilă. Călătorul în timp testează dispozitivul cu o călătorie care îl poartă în anul 802.701 e.n., unde întâlnește o mică societate idilică, eloii, care sunt organizați în mici comunități și care trăiesc în niște construcții ciudate, care se deteriorează, fără a lucra nimic. Eforturile lui de a discuta cu ei sunt stânjenite de lipsa lor de curiozitate și disciplină, ceea ce îl duce la concluzia că sunt o pașnică societate care este rezultatul cuceririi naturii cu ajutorul tehnologiei, lucru care a dus la o adaptare evolutivă în care forța și inteligența nu mai sunt avantaje pentru supraviețuire. Noaptea, călătorul îi cunoaște pe amenințătorii morloci, creaturi palide asemănătoare maimuțelor care trăiesc sub pământ și gestionează o întreagă industrie care face posibil paradisul de la suprafață. El își schimnă teoria, speculând că din rasa umană au evoluat două specii: conducătorii cu mult timp liber au devenit ineficienții eloi, în timp ce clasa muncitoare s-a transformat în brutalii morloci care se tem de lumină. Deducând că morlocii au luat mașina timpului, el le explorează tunelurile, aflând astfel că ei se hrănesc cu eloi. Noua analiză revizuită a călătorului este aceea că nu are de-a face cu o relație stăpân-servitor, ci cu una fermier-animale de consum, ambele specii neavând de înfruntat vreun pericol real. Ambele au pierdut inteligența și caracterul pe care l-a avut omul în vârful evoluției sale.

Din carte lipsește o secțiune care fusese scrisă la sugestia editorului lui Wells, lungind textul, printre altele, cu ilustrarea „ultimei degenerări” a omului. Textul eliminat a fost publicat și de Forrest J. Ackerman într-un număr al ediției americane din Perry Rhodan. Acest capitol începe cu un incident petrecut imediat după ce călătorul scapă de morloci. El ajunge în viitorul îndepărtat al unui Pământ de nerecunoscut, populat de ierbivore blănoase țopăitoare. Doborând una cu o piatră și examinând-o, își dă seama că este, probabil, descendentă a oamenilor/eloilor/morlocilor. Când de el se apropie o artropodă gigantică asemănătoare unui miriapod, călătorul se refugiază în ziua următoare, descoperind că acea creatură a mâncat micul umanoid. Se pare că Wells a renunțat și la o ciornă în care, la sfârșitul romanului, călătorul vizita epoca puritanismului, fiind atacat de un preot puritanist și de cavalerii lui Cromwell, lucru care îi permitea naratorului să speculeze că originea eloilor/morlocilor ar fi în diviziunea veche a poporului englez în puritaniști și cavaleri. (vezi: Nation & novel: the English novel from its origins to the present day, de Patrick Parrinder, pagina 293)

George Pal a filmat The Time Machine în 1960. În rolul principal se afla Rod Taylor (actor distribuit și în Păsările de către Alfred Hitchcock), alături de care mai jucau Yvette Mimieux (Weena), Alan Young (David Filby). Călătorul temporal este numit George. Pe gravura de pe mașina construită de el scrie „Fabricată de H. George Wells”, aspectul este vizibil atunci când panoul care indică data apare în film. Locația nu este detaliată mai exact decât sudul Angliei, dar se află lângă o cotitură bruscă a râului Tamisa, așa încât pare a fi tot Richmond, Surrey. Povestea din film este mai aventuroasă și mai romantică decât cartea. Filmul începe cu revenirea călătorul din voiajul său, neîngrijit și în dezordine. El le povestește prietenilor săi evenimentele la care a fost martor: ororile războiului în Londra din iunie 1940 și o bombă atomică din Războiul Rece în august 1966. Călătorind în anul 802.701 e.n., el descoperă că lumea locuiește într-o mare grădină. Îi întâlnește pe eloii pacifiști și analfabeți, care vorbesc o engleză stricată și nu sunt interesați de tehnologiile trecutului. Vechii lor frați, morlocii, deși au cunoștințe tehnologice, au devenit lucrători subpământeni canibali. El trage concluzia că diviziunea omenirii a dus la mutații produse de războiul atomic. După relatarea acestei aventuri, călătorul pornește într-o a doua călătorie. Celelalte personaje observă că și-a luat trei cărți de pe rafturile din camera de lucru, aspect ce le face să concluzioneze că are un plan pentru o nouă civilizație eloi. „Care sunt cele trei cărți pe care le-ai fi luat?” se întreabă. Filmul a fost remarcat pentru folosirea efectelor fotografice accelerate pentru a arăta schimbările lumii din jurul călătorului în timp ce accelerează prin timp. Lucrările anterioare ale lui Pal includ animații de stop-cadre

Treizeci și trei de ani mai târziu a fost produsă o combinație între o continuare și un documentar, Time Machine: The Journey Back, regizată de Clyde Lucas. Gazda a fost Rod Taylor, iar Bob Burns (fost producător), Gene Warren Sr. și Wah Chang au fost invitații. Michael J. Fox (care a jucat un călător temporal în trilogia Înapoi în viitor) a vorbit despre călătoria temporală în general. În a doua jumătate, scrisă de David Duncan, actorii originali ai filmului, Rod Taylor, Alan Young și Whit Bissell, și-au reluat rolurile. Călătorul temporal revine în laboratorul său în 1916, găsindu-l pe Filby (acum ofițer în cadrul Primului Război Mondial la fel ca fiul său, James, și apropiindu-se de moartea sa care avea să survină în acel an – conform spuselor lui James din filmul original), pe care îl încurajează să i se alăture în viitorul îndepărtat – dar Filby nu e convins. (Time Machine: The Journey Back apare ca supliment pe DVD-ul filmului din 1960).

Filmul din 1960 a fost refăcut în 2002, cu Guy Pearce în rolul călătorului, un profesor de inginerie mecanică numit Alexander Hartdegen. Povestea este a unui om de ştiinţă, pe care destinul îl face să construiască o maşină cu care să călătorească în trecut. Evident că are dorinţa de a schimba ceva, însă indiferent de soluţiile pe care le abordează, rezultatul este acelaşi. Mark Addy joacă în rolul colegului său David Filby, Sienna Guillory în rolul logodnicei bolnave a lui Alex, Emma, Phyllida Law în rolul d-nei Watchit și Jeremy Irons în rolul conducătorului morlocilor. Alan Young, care a jucat în filmul din 1960, are o apariție episodică în rolul unui vânzător. H.G. Wells are de asemenea o apariție episodică, sub forma fotografiei de pe peretele casei lui Alex, lângă ușa din față. Filmul a fost regizat de stră-strănepotul lui Wells, Simon Wells. Povestea este rescrisă în cheia ideii de paradox și schimbare a trecutului. Locația se schimbă din Richmond, Surrey, până în centrul New York City, unde călătorul temporal se duce înainte în timp pentru a afla răspunsul la întrebarea sa despre „Aplicațiile practice ale călătoriei temporale”. Mașina timpului a folosit un design asemănător celui din 1960, dar era mai mare, mai strălucitoare și avea oglinzi rotitoare care amintesc de lentilele prismatice pentru focalizarea luminii existente în faruri. Se încearcă oarecum adaptarea ideilor din carte, întrucât călătorul amintește „lucrările sale științifice despre optică”. Hartdegen se îndrăgostește de o femeie eloi pe nume Mara, jucată de Samantha Mumba. În acest film, eloii folosesc tradiționala „limbă de piatră”, identică englezei. Morlocii sunt mult mai barbari și mai agili, iar călătorul influențează în mod direct acțiunea. Ca întotdeauna, Jeremy Irons face un rol exceptional. Să nu uităm că a primit premiul Oscar pentru rolul Claus von Bülow din filmul Misterul familiei von Bulow, în competiție cu Kevin Costner – Dansând cu lupii – John J. Dunbar, Robert De Niro – Revenire la viață – Leonard Lowe, Gérard Depardieu – Cyrano de Bergerac – Cyrano de Bergerac, Richard Harris – Câmpul dragostei – ‘Bull’ McCabe. Ştiţi cum este …te mai uiţi şi la companie.

Masina timpului a influențat și seria Doctor Who, trilogia Înapoi în viitor (Back to the Future)  sau mai clasicul serial Capcana timpului (denumire originală Quantum Leap).

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…