TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Martori și Mărturii

   Martorii și ale lor mărturii sunt le mereu necesare persoanelor vii, celor care nu au fost de față la un moment al istoriei sau al vieții, într-un anumit loc, sau într-un timp anume. Aceste elemente ne conduc mai departe la o binevenită acțiune de mărturisire, de spunere și de întărire prin relatare, prin scriere, prin folosirea cuvântului ca suport ale unor povești extrase din întâmplări. Beneficiind și stăpânind calități de martor, de istoric, de antropolog, mărturia poate să mute calitatea de semn dinspre timp și istorie spre povești și spre fapte care își pot însuși aceste calități mărturisitoare, care pot îmbogăți și amplifica mărturia, mesajul unei epoci și al evenimentelor care au traversat-o, și le poate readuce într-o lumină specifică a retrăirii, la (re)simțirea unei atmosfere pe care, prin prezența lor, o pot reînvia.

   Martorii care au locuit cândva istoria vor pune astfel și altfel în lume poveștile care sunt aduse în cuvinte pentru a lăsa mărturie, pentru a  arăta capacitățile de impunere și de compunere de atmosferă, de a transmite mesajul care poate să spună, dar și fiorii calzi, calmi, ai siguranței pe care ți le dau frumusețea și întâmplările unor vremuri care rămân astfel apropiate de aceste feluri de a fi ale unei lumi așezate, ale unei lumi care merge mai departe și se înscrie firesc în tiparele normalității, ale acumulării selective, pe criteriile simplității sau ale frumosului, criterii pe care modul de viață înțeles, scris, povestit le poate susține și asigura continuu.

   Martorii și mărturiile lor spuse de cuvinte fac parte dintr-un univers care pare astăzi apus, univers care s-ar înscrie acum într-un capitol de viață pierdută, accesibilă cunoașterii doar în eventualele vizitări ale unor cititori singuratici, însă modul în care sunt scrise pentru lectură le face vii, le (re)aduce la viața pe care au avut-o întotdeauna, pe care au conservat-o în(tre) timp, viață care acum se desfășoară din nou din plin și firesc. În cuvinte nicio mărturie nu este stridentă în modul de spunere, fiecare își alege discursul și iese din registrul static pe care uneori îl impun textele, acela de a limita spațiul și cadrul necesare faptelor de a se arăta, de a se face văzute, citite. Se vede că în nici una dintre povești mărturiile scrise nu evadează, sau că nu caută să facă acest gest, doar că se află într-un loc și într-un spațiu firești, în acel habitat care le ajută să nu rămână închise, prăfuite, lipsite de lumină urmând să fie cuplate cu bucuria firească a amplificării, a îmbogățirii, a adăugărilor care le completează mai departe necesar și firesc.

   Martorii și mărturiile lor își depășesc întotdeauna spațiul locuit și se ramifică într-un curs de cunoaștere de aproape și în amănunt a istoriei, a timpurilor și poveștilor ei, a unor lumi vaste, a modurilor de viață așezate, expuse într-o perioadă care duce la capăt misiunea de a trece poveștile de aici din starea de a se arăta, în aceea de a se spune, de a se transforma în semne și martore ale normalității, în moduri de scrieri asumate de viață pe care istoria le-a lăsat să se facă cunoscute în anumite momente și perioade ale ei prin scris, (tran)scrise, (cu)prinse în acel text din care nu vor mai pleca niciodată.