Vorbe din cotidianitatea medie
72.
Atunci când comunicarea socială se bazează exclusiv pe metafora CONDUCTEI (aşezi ideile în anumite cuvinte-containere şi le transmiţi printr-o conductă ascultătorului), societatea este malformată de neînţelegere, de persecuţie, de control guvernamental. Şi asta pentru că lipseşte interacţiunea vorbitorului cu lumea sa. Adevărul vine din partea unor vorbitori care funcţionează în lume, fapt care înseamnă că sensul este negociat, şi nu impus. Un exemplu de control modern ar putea fi computerizarea, supravegherea prin dosare computerizate. Inclusiv înţelegerea de sine este dependentă de înţelegerea reciprocă, una care nu-i bazată pe metafora conductei.
*
Îmi este limpede – și am probat asta recent printr-o întâlnire cu foști discipoli – că tot ce rămâne dintr-un om cultivat de un liceu, de o facultate, de lecturi, pur și simplu, este matricea numită umanistă creată în timp de omenire. Că restul, fel și fel de abilități numite „realiste”, cărora le admir utilitatea, nu sunt decât instrumente care te ajută să răzbați concret în viață, să câștigi un loc, o poziție un status social, un rol pentru a-ți întreține familia, eventual. Ce-ți asigură individualitate, idei-forță, viziune asupra lumii și vieții tale se află însă în interiorul tău, acolo unde parte din așa-zisele cunoștințe umaniste ți-au format personalitatea. Și nu e nevoie să fii un savant în umanioare pentru asta. Poți, de pildă, să citești Biblia, poate zilnic, cum făcea Faulkner, pentru a înțelege și contempla marea poveste a omului, conflictele, unificarea, violența și pacificarea lumii prin oameni de-ai săi, prin miturile sale.
*
„Să fie haos!” am citit undeva, pe un bloc din București, îndemnul unui tânăr. Nici că se putea ştampilă mai nimerită pentru vremurile în care trăim.
*
Două alternative. Întâi. Ieşirea în faţă. Pieptul bombat, privirea înainte, ageră, scrutătoare. Din când în când, bătaia mâinii pe pieptul puternic. Zici „Eu”, mai baţi o dată pieptul, spre inimă, şi zici iarăși „Eu”, cu o voce metalică, al cărei mesaj trebuie să fie indestructibil. Apoi. Retragerea la sine. Mulţumirea de sine şi de lucruri. Izolat în mulţime. În mijlocul ei. Detestarea „ieşirii în faţă”. Şi totuşi, de-acolo, din mulţime, unde ești un om fără voce de șef sindicalist, ai convingerea că te afli în posesia unei priviri de ansamblu, că, fără să vrei, priveşti totul de deasupra, liniştit, împăcat, senin. Alege.
*
Nu putem avea societate democratică, dacă nu avem politicieni democrați. Dar nu putem avea nici politicieni democrați, dacă nu avem o societate democratică. Aporie. Greu de ieșit din ea. E nevoie de o creștere organică. Și de o direcție. Dar cine și cum. La voia întâmplării.
*
Când eşti tânăr, crești laolaltă cu generaţia ta. Fie că-ţi vor fi viitori inamici, ingraţi, fără caracter, fie că-ţi vor fi apropiaţi în momentele când ai nevoie de ei. Important este că sunteţi în viaţă, că sunteţi unul lângă altul, că veți avea amintiri comune. Generaţia îţi pare un fel de centură de siguranţă – o plasă de salvare invizibilă, dar mereu prezentă. Pe măsură ce trece timpul, apar găuri în centura de siguranţă – unii mor, iar moartea lor este un duş îngheţat… Un avertisment. Mă gândesc la situaţia unui ins ajuns la 90 de ani: aproape toţi cunoscuţii i-au dispărut, nu mai poate împărtăşi cu nimeni nimic din ce trăise deja, nu mai poate vorbi, E mut. Acela-i momentul când nu mai vrea. Şi are dreptate.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
