Trei cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” Târgoviște – prof. Niță Daniela, prof. Matache Nicoleta și prof. Ciuraru Lavinia – au participat la mobilitatea Erasmus+ de tip job shadowing desfășurată la școala „Mahir Bașer Ilkokulu” din Ankara – Etimesgut, Turcia, în cadrul proiectului Erasmus+ – Acreditare Educație Școlară, Anul III (2025-1-RO01-KA121-SCH-000322888).
Activitățile au oferit oportunitatea observării și comparării metodelor de predare–învățare–evaluare utilizate în cele două sisteme educaționale, cu accent pe strategiile moderne de lucru, educația specială și crearea unui climat școlar incluziv. Profesorii au analizat metode educaționale și au participat la discuții despre bullying-ul în mediul școlar, fiind evidențiat rolul empatiei, respectului și comunicării în construirea unui mediu educațional sigur și echilibrat.
Mobilitatea a facilitat schimbul de bune practici privind proiectele educaționale, activitățile științifice și integrarea teatrului, dramei și activităților artistice în educație, ca instrumente pentru dezvoltarea creativității, colaborării și stării de bine a elevilor. În cadrul evaluării comune, participanții au formulat concluzii privind metodele de disciplină și eficiența strategiilor aplicate pe parcursul activităților.
Totodată, cadrele didactice au avut ocazia de a vizita muzeul și mausoleul dedicat lui Mustafa Kemal Atatürk, întemeietorul Turciei moderne. Experiența le-a oferit o perspectivă valoroasă asupra istoriei, identității culturale și valorilor turcești, subliniind importanța educației, a respectului pentru patrimoniu și a păstrării tradițiilor pentru generațiile viitoare.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































