TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU Cimitirul din Praga; perspectivă…

Distribuie:

Adevărul este o anagramă a unei anagarame. (Umberto Eco)

Până acum am scris despre o carte care cel puțin a inspirat un film sau chiar a devenit o ecranizare. Astăzi vă scriu despre o carte pe care am citit-o în șase zile. Am citit-o prima dată atunci când restul familiei a plecat în vacanță la sor-mea la Lausanne. Eram singur acasă și în loc să mă bucur de scurta libertate, m-am apucat să citesc aceasta carte. Cartea este genială, ca și celelalte două ale lui Umberto Eco, din același „sertar”.

 

Cimitirul din Praga a fost inițial publicată la 25 octombrie 2010. Pe scurt, romanul este povestea unui individ cu personalitate dublă care scrie un jurnal, poveste completată de intervențiile naratorului. Jurnalul are trei tipuri de caligrafie: una este a lui Simonini, una a abatelui Dalla Piccola, iar cea de a treia a naratorului fără nume. Aventurile îl poarta pe eroul principal printre cele mai interesante (știu că am spus că nu voi mai folosi acest epitet) contexte istorice, politice și mistico-ezoterice. Romanul poate fi citit cu mai mulți „ochelari”. Poate fi citit cu ochelarii istoricului, ai celui care iubește romanul de aventuri ori cu ochelarii ezotericului.

Dar, cum vă spuneam, am citit cartea într-o săptămână în care eram singur acasă și a trebuit să-mi fac de mâncare. Pe la paginile 15, 34, 59, 64, 76, 81 și tot așa o să găsiți câte o rețetă culinară de mare ținută. La pagina 15 rețeta arată cam așa: „ … nişte cotes de veau Foyot: carne groasă de cel puţin patru centimetri, porţie cât pentru doi, se-nţelege, două cepe de mărime mijlocie, cincizeci de grame de miez de pâine, şaptezeci şi cinci de parmezan ras, cincizeci de unt, se fărâmiţează miezul de pâine până se face pesmet care trebuie amestecat cu brânza rasă, apoi se curăţă şi se toacă cepele, se pun la topit patruzeci de grame de unt într-o tigaie mică, în timp ce într-alta se vor căli uşor cepele cu untul rămas, se tapetează fundul unei farfurii cu jumătate din ceapă, se condimentează carnea cu sare şi piper, se pune pe farfurie şi i se garniseşte o latură cu restul cepei călite, se acoperă totul cu un prim strat de pesmet amestecat cu parmezan, făcând să adere bine carnea la fundul farfuriei, lăsând să curgă untul topit şi apăsând uşor cu mâna până se formează un fel de cupolă şi adăugând unt topit, se stropeşte totul cu vin alb şi cu supă, fără să treacă de jumătate din înălţimea cărnii. Se pune totul la cuptor pentru circa o jumătate de oră, continuând să stropeşti cu vin şi supă. Garnisit cu sote de conopidă.” Pe la pagina 40 este o rețetă de lasagna cu ciuperci și ceapă. Și tot așa…

Trecând dincolo de… perspectiva mea, care m-a ajutat să mă îngraș 3 kilograme (de parcă mai aveam nevoie…), cartea este o poveste despre politică, despre ezoterism și se transformă, pe alocuri, într-un roman de spionaj dus până la sadism, „împănat” cu descrierea unor ritualuri cu accente sataniste, toate prin trăirile unui personaj alienat, cu dublă personalitate și cu o vădită tendință sociopată. Am descoperit, astfel, povestea Ohranei, serviciul secret ţarist, și cum a reușit să construiască un dușman ipotetic pentru a detensiona unele probleme interne legate de revoltele țăranilor ori de sărăcia devenită patologică în Imperiul Rus.

Umberto Eco ne descrie premisele construcției Protocoalelor înțelepților din Sion, care a fost conjunctura istorică și ne arată „cum ne construim dușmanul”. În 1905, în Rusia apar Protocoalele înțelepților din Sion, publicate de Serghei Nilus. Acesta însoțește publicarea cu un text care să îi dea multă credibilitate, axat pe sacrificiul pentru binele societății în pofida conspirațiilor suprastatale. În 1921, London Times a demonstrat că protocoalele sunt un fals.

Am apreciat că a demitizat unul dintre cele mai bune „fake-news-uri” fabricate de serviciile secrete vreodată în istorie, și anume Protocoalele înțelepților din Sion! Nu am să vă povestesc intriga, pentru că nu vreau să divulg nimic.

Căutând și documentându-mă, nu am găsit o ecranizare, însă am agăsit un documentar sub forma unei prezentări a cărții, făcută chiar de către Umberto Eco în cadrul Chicago Humanities Festival – se găsește pe Youtube.  O perspectivă cu care vă veți întâlni rar… De ce? Pentru că explică totul plecând de la ideea că teoria conspirației devine realitate doar atunci când creează conspirații.

Am să vă mai spun că nu este doar o poveste legată de secolul al XIX-lea, pentru că noi trăim în epoca Wikileaks. Chiar Eco o judecă prin grila „Cimitirului”, în volumul „Cum ne construim dușmanul” și nu greșește. Telegramele publicate de Assange sunt adevărate. O să vedem aceleași personaje obscure, echivalenți contemporani ai lui Simonini din „Cimitir”?

Autorul concluzionează: ”Singurul personaj inventat din această poveste este protagonistul, Simone Simonini — pe când bunicul său, căpitanul Simonini, nu e inventat, chiar dacă istoria îl cunoaşte doar ca misteriosul autor al unei scrisori către abatele Barruel. (…) Însă, dacă mă gândesc bine, Simone Simonini, deşi este rezultatul unui colaj, fapt pentru care i-au fost atribuite lucruri făcute în realitate de persoane diferite, într-un fel a existat şi el. Ba mai mult, ca să spunem totul, el se află încă printre noi.

Dacă îl recunoașteți pe Simonini, astăzi… poate mă anunțați și pe mine.

MARIUS  MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro