În secolul al XIX-lea, în timp ce omenirea era intoxicată de prima revoluție industrială, două voci s-au ridicat de o parte și de alta a Atlanticului pentru a anunța furtunile care urmau. Una, Ellen G. White, s-a inspirat din misticismul biblic pentru a descrie un totalitarism spiritual. Cealaltă, Albert Robida, a folosit satira științifică pentru a descrie un război industrial și mediatic. Separați de cultură, credință și metodă, acești doi profeți ai umbrelor au schițat totuși, cu un secol înainte, contururile terifiante ale secolului al XXI-lea.
Între 1850 și 1890, lumea a trecut de la abur la electricitate, de la diligențe la primele avioane. Omenirea, intoxicată de propria putere, creda că ajunge la paradisul pământesc prin progres. Totuși, în America celei de-a doua mari treziri și în Franța belle époque, două minți disidente resping optimismul predominant. Ellen G. White își consemnează viziunea americană despre marele conflict universal în cartea sa „The Great Controversy” (1858), în timp ce de cealaltă parte a oceanului, francezul Albert Robida își publică trilogia vizionară „Le Vingtième Siècle” (1883), „La Guerre au XXe siècle” (1887) et „La Vie électrique” (1890). Una este o profetesă a timpurilor din urmă, cealaltă, un inginer al distopiei. Viziunile lor despre război, în secolul al XIX-lea, par radical opuse. În lumina secolului al XXI-lea, însă, operele lor se îmbină pentru a forma manualul perfect pentru epoca noastră, una a conflictului total, tehnologic, economic și cognitiv.
Pentru a înțelege amploarea narativului profețiilor lor, trebuie mai întâi să înțelegem prăpastia care separă paradigmele lor. Pentru Ellen G. White, istoria umană este doar un joc de umbre în care se desfășoară o dramă cosmică. În „The Great Controversy” războiul nu este în primul rând teritorial sau economic. El este spiritual. Este punctul culminant al „marii lupte” dintre Hristos și Satana. Cea mai faimoasă și încărcată politic profeție a sa se referă la Statele Unite ale Americii. Ea își imaginează o națiune născută din libertatea religioasă, simbolizată de o „fiară cu două coarne ca un miel”, care în cele din urmă „va vorbi ca un dragon”. White prezice că această democrație se va întoarce împotriva propriilor idealuri pentru a impune, prin forța statului, o lege religioasă globală. Războiul pe care îl descrie este o persecuție, un boicot economic și social absolut împotriva unei minorități credincioase. Câmpul său de luptă este conștiința umană. Albert Robida, dimpotrivă, nu așteaptă nimic de la rai. Perspectiva sa este hotărât pământească, sociologică și tehnologică. În timp ce Jules Verne, contemporanul său, vede mașina ca pe un vector al emancipării, Robida o vede ca pe un amplificator al prostiei și cruzimii umane. În „La Guerre au XXe siècle”, el descrie un conflict gestionat nu de generali, ci de un „comitet științific”. Războiul devine o industrie birocratică. Robida inventează războiul chimic, bacteriologic și aerian. El descrie nori de gaze toxice eliberați din baloane, obuze încărcate cu microbi și torpiloare aeriene care bombardează orașe. Pentru el, războiul viitorului va fi un război de anihilare civilă, purtat de ingineri nemiloși. Câmpul său de luptă este corpul uman și infrastructura urbană. Unul se teme de tirania minții, celălalt de tirania mașinii. Unul profețește prin revelație divină, celălalt prin extrapolarea logică a brevetelor industriale.
În ciuda acestor diferențe fundamentale, cei doi autori converg către o concluzie terifiantă comună și anume că, în secolele al XX-lesa și al XXI-lea, războiul nu va cunoaște limite. Robida este unul dintre primii care teoretizează „războiul total”. În ilustrațiile sale, bombele nu cad în tranșee, ci în teatre, spitale și cartiere rezidențiale. Războiul invadează sufrageria. În mod curios, White ajunge la aceeași concluzie prin legislație. În escatologia sa, conflictul final nu se desfășoară pe un câmp de luptă îndepărtat, ci în fiecare oraș, fiecare sat, fiecare casă. Statul, aliat cu instituțiile religioase, vânează disidenții. Războiul este internalizat, vecinul denunță vecinul. Ambii autori descriu o societate în care spațiul privat este violat, fie de gazul otrăvitor al lui Robida, fie de decretele inchizitoriale ale lui White. De asemenea, pentru amândoi, puterea economică este arma supremă. Probabil că în acest punct convergența este cea mai fascinantă. Ellen G. White folosește imaginile biblice ale Apocalipsei pentru a descrie o societate în care nimeni nu poate „cumpăra sau vinde” fără a se supune sistemului dominant (semnul Fiarei). Excomunicarea economică este arma supremă a totalitarismului. În „La Vie électrique” Robida descrie o societate hiperconectată în care fiecare tranzacție, fiecare mișcare este mediată și controlată de rețele electrice și monopoluri corporative. Deși Robida o face satiric, el descrie o societate de supraveghere în care individul este doar un consumator urmărit. Ambii simt că războiul viitorului nu va fi câștigat doar cu arme, ci prin blocade economice și controlul resurselor vitale. La aceste convergențe se adaugă în scrierile celor doi, războiul informației și iluziei. În „Le Vingtième Siècle” Robida inventează „telefonoscopul”, un ecran plat care transmite continuu știri, divertisment și propagandă în fiecare casă. El arată cum acest instrument va fi folosit pentru a galvaniza masele, a justifica atrocitățile și a menține populația într-o stare de hipnoză colectivă. Ellen G. White, la rândul ei, avertizează împotriva „falselor miracole” și „spiritelor demonice” care îi vor seduce pe locuitorii pământului. Ea descrie o eră în care adevărul va fi inversat, răul se va deghiza în bine, iar masele vor fi manipulate de iluzii spirituale și media. Ecranul lui Robida și falsele miracole ale lui White sunt două fețe ale aceleiași monede: războiul cognitiv.
În timp ce secolul al XX-lea a validat viziunile lui Robida cu războaiele mondiale, iar pe cele ale lui White cu totalitarisme ideologice (nazism, stalinism), secolul al XXI-lea este cel care a realizat sinteza perfectă a celor două coșmaruri ale lor. Astăzi, operele lor rezonează cu o claritate terifiantă. Albert Robida avea dreptate, războiul a devenit o treabă de ingineri. Câmpurile de luptă ale secolului al XXI-lea din Ucraina și Orientul Mijlociu sunt dominate de drone, roiuri de roboți și rachete ghidate de inteligență artificială. Războiul a devenit dezumanizat. Soldatul lui Robida, care ucide de la distanță de pe un ecran, este astăzi operator de drone la o bază din Nevada. Mai rău, războiul biologic și chimic pe care l-a descris în 1887 a rezonat cu temerile moderne legate de pandemii provocate de om sau de atacuri cibernetice care vizează infrastructura vitală (spitale, sisteme de apă). Războiul nu mai vizează armata inamică, ci sistemul nervos al societății civile. Narativul profetic al lui Ellen G. White despre imposibilitatea „cumpărării sau vânzării” fără loialitate față de sistem își găsește o traducere literală și terifiantă în era digitală. Odată cu apariția monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC) și a sistemelor de credit social (cum ar fi în China), excomunicarea economică a devenit un algoritm simplu. Unui cetățean dizident i se pot bloca toate conturile cu un singur clic, fără a fi necesară respectarea procedurilor legale. În mod similar, în democrațiile occidentale, „cultura anulării” și deplatformizarea (debancarizarea, interzicerea rețelelor sociale) demonstrează cum o majoritate sau un cartel tehnologic poate priva un individ de capacitatea sa de a participa la viața economică și socială. White a înțeles că totalitarismul suprem nu necesită lagăre de concentrare, ci pur și simplu necesită întreruperea accesului la piață.
În domeniul informației, fuziunea acestor două narative profetice este desăvârșită. Trăim în telefonul lui Robida, saturat de ecrane, fluxuri continue și divertisment amețitor. Dar această lume este infectată de „miracolele false” ale lui White. Astăzi, inteligența artificială generativă creează deepfake-uri nedetectabile. Vocile și fețele sintetice rostesc discursuri politice, declanșează prăbușiri ale pieței bursiere sau incită la ură. Realitatea însăși a devenit maleabilă. Algoritmii rețelelor sociale prind populațiile în camere de ecou, creând realități paralele în care fiecare parte este convinsă că poartă „războiul cosmic” descris de White. Războiul secolului al XXI-lea este în primul rând un război al atenției și percepției, unde adevărul este prima victimă. Ellen G. White a prezis o alianță între protestantism, spiritism și catolicism pentru a impune o ordine morală. Deși jucătorii s-au schimbat, dinamica rămâne. În secolul al XXI-lea, asistăm la o alianță între puterea politică, giganții tehnologici și establishment-ul politic. Această nouă trinitate dictează comportamentul acceptabil, cenzurează devianța și folosește tehnologia lui Robida pentru a impune dogmele lui White. Securitatea, fie ea legată de sănătate, climă sau națională, a devenit pretextul suprem pentru justificarea supravegherii panoptice.
Recitirea lui Ellen G. White și a lui Albert Robida astăzi este ca și cum ai înfrunta o oglindă distorsionată, dar crud de precisă. Mistica americană a înțeles că răul absolut nu va veni dintr-o invazie străină, ci din interior, din coruperea idealurilor de libertate de către o sete de control și securitate. Inginerul francez a înțeles că tehnologia, departe de a ne elibera de impulsurile noastre distructive, le va oferi eficiență industrială. În secolul al XXI-lea, am construit mașina lui Robida și am umplut-o cu demonii lui White. Smartphone-urile noastre sunt telefonoscoape care ne spionează. Sistemele noastre bancare sunt instrumente de conformism moral. Dronele noastre sunt bombardiere cu torpile aeriene fără pilot. Acești doi profeți, unul înarmat cu Biblia sa, celălalt cu stiloul său de caricaturist, ne-au lăsat un avertisment comun. Războiul viitorului nu va fi doar o ciocnire între națiuni. Va fi un război împotriva sufletului uman, purtat de algoritmi, justificat de știință și aplicat prin lege. Întrebarea nu mai este dacă profețiile lor se vor adeveri. Întrebarea este dacă, în mijlocul acestei vieți electrizante și al acestei mari controverse, va mai exista un loc pentru libertatea de gândire.
Profesor universitar doctor clasă excepțională în comunicare publică și politică la Université de Montpellier Paul-Valéry, intelectual public, Ștefan Bratosin aduce în spațiul media românesc rigoarea școlii franceze și anvergura unei cariere academice internaționale. Doctor în Științele comunicării și teologie, distins cu titluri de Doctor și Profesor Honoris Causa al mai multor universități, conducător de doctorat și fondator al programului de Master în Comunicare publică și politică, el este și consultant pentru instituții publice și private pe teme de media, religie și politică, precum și autor a numeroase cărți, articole științifice și studii în franceză, engleză și română. Intervine ca expert și editorialist pentru diverse media internaționale.
Facebook
WhatsApp
TikTok
