Sunt momente – cum sunt cele asociate crizelor din ultima perioadă – care ne fac să credem că mulți dintre românii de rând par să aibă dificultăți în priceperea faptului cum de lucrurile evoluează „cum nu ar fi trebuit”. Adică, în răspărul așteptărilor lor. Și aceasta, în timp ce adevărul, demonstrabil cu date obiective, ne sugerează altceva: că în cele trei decenii de parcurs postcomunist în România a avut loc cea mai mare și rapidă creștere a avuției. Fiind o perioadă în care, totodată, drepturile și libertățile cetățenilor au fost respectate, așa cum nu s-a mai întâmplat în întreaga istorie care a marcat modernizarea acesteia.
Atunci, firesc, te întrebi de unde sentimentul că realitatea majorității românilor este una nemulțumitoare pentru aceștia? Spațiul public și cel virtual fiind peste măsură de pline de vaiete și frustrări de tot felul. Lumea pare extrem de nemulțumită. Iar partidele procedează așa cum o fac de când se știu: promit și își văd, înainte de toate, de propriile interese. Au încetat se mai apeleze la expertiză, imaginându-și că au capacitatea de a soluționa probleme după ureche. Până și specialiștii se deprofesionalizează. Cazul pietroiului aruncat în aer, al barjelor scufundate este grăitor. În România nu mai există posibilitatea unei simulări hidrologice. Așadar a luării unor decizii în cunoștință de cauză. În România, superficialitatea este la ea, acasă…
Revenind. Așadar, în contextul unei realități statistice incontestabile, majoritatea semenilor noștri percep cu totul altfel realitatea trăită de zi de zi. La care se adaugă un alt fapt măsurabil, greu de ignorat: majoritatea românilor sunt de părere că realitatea trăită ar evolua într-o direcție greșită. Prin urmare, așteptările semenilor noștri nu sunt de bun augur. Există un sentiment generalizat al unei dependențe de traiectorie, implacabile. Deși conștientizată într-un fel sau altul, discrepanța dintre cele două realități rămâne un fenomen bizar pentru mulți dintre semenii noștri. Ceva care sfidează logica de uz cotidian. Bunul simț, altfel spus. Deși potrivit acestuia, datele statistice ar indica o altă banalitate de necombătut: pomenita discrepanță se datorează în mod cert faptului că avuția națională nu este uniform distribuită.
Dar, aici, este vorba despre o altă problemă a societății autohtone. Total ignorată de toate partidele noastre. În privința chestiunii, aceste organizații, probabil, așa cum arată în prezent, nu au capacitatea de a o problematiza în vreun fel, ca să nu mai vorbim despre probabilitatea dezbaterii în spațiul public, într-un viitor previzibil. Fără îndoială, la acest capitol, partidele au scuza că o asemenea problemă ar fi trebuit să constituie, de multă vreme, o preocupare a elitelor intelectuale. Cu inflația actuală de doctori în științe, realitatea mioritică va continua să băltească în aceleași ape, controlate de inerția celor marcați de superficialitate.
În tot acest context, tot mai mulți dintre români privesc, pe bună dreptate, înspre direcția celor bănuiți că s-ar afla la originea dezastrului perceput. Adică, partidele și politicienii care tot au guvernat în ultimele decenii. Aici, se pare, este problema! Căci, năuciți de evenimentele care-i copleșesc prin consecințele pe care acestea le au asupra vieții lor de zi cu zi, acțiunile și comportamentele semenilor noștri (la fel ca și cele ale politicienilor) ocolesc cu nonșalanță regulile simple ale mai sus pomenitei logici. Fapt evident, în cele din urmă, ambele categorii, conducători și conduși, deopotrivă, par să se sustragă celor mai simple raționamente privind comportamentele dezirabile în spațiul politic. Fiind vorba, aici, despre opțiuni și comportamente care ar fi trebuit să se bazeze pe gândirea critică asupra realității, nicidecum să fie determinate preponderent de afecte. Așa cum se întâmplă, de regulă, în privința opțiunilor și comportamentelor semenilor noștri în prezent.
De adăugat: deși năuceala nu împiedică posibilitatea încropirii de raționamente asupra realității de zi cu zi, bazate pe invocata logică de uz cotidian, în fapt, lucrurile se petrec potrivit unui fel de logici cu totul aparte. Căci, invocata posibilitate este departe de a genera, în același timp, comportamente pe măsură. Și care să fie determinate de raționamente de bun simț.
În cazul politicienilor, de pildă, deși ar fi de așteptat ca aceștia să acționeze potrivit rostului care li se atribuie de către restul societății, ei bine, aceștia se comportă ca și cum politica, într-un aranjament democratic de putere, este, înainte de toate, doar un mijloc de căpătuire a politicienilor și a apropiaților acestora. Cazurile care indică că așa stau lucrurile sunt tot mai numeroase, invadând spațiul public și cel virtual. Consecința? În mod rațional, mulți dintre semenii noștri ar fi trebuit să aibă alte opțiuni politice, decât cele exprimate prin vot. Cu toate acestea, lucrurile se petrec altfel. Și se vor petrece și de acum încolo. Comportamentul electoral al majorității românilor nu se supun regulilor invocatei logici de uz cotidian. Adică, raționamentelor dictate de bunul simț.
În context, chestiunea votului util n-ar justifica renunțarea la gândirea critică. La acest capitol, absența dezbaterilor publice a condus la tot felul de poncife și etichetări dictate de tot felul de calcule electorale. Să ne mai mire faptul că prezidentul nostru, un reprezentant al tuturor cetățenilor, a decis că o parte dintre români nu au drept de reprezentare politică. AUR, ne place ori ba, este pus într-o astfel de postură. Este vorba despre așa-numitul coridor sanitar creat în jurul unui partid considerat ca fiind extremist. Să fi fost chestiunea subiect de dezbatere publică? Nici vorbă de așa ceva! La noi se combate, nu se dezbate! Drept dovadă, un individ, chiar în ciuda voturilor obținute, a decis, de unul singur, ca și cum ar fi fost vorba despre un fel de nod gordian, că apele trebuie despărțite în mod radical.
Iar politicienii continuă să ne amețească cu așa-numita răspundere politică. Un concept superficial care s-a dovedit, în realitate, doar un fel de mit comod. Un fel de pârghie corectoare cu totul ineficientă pentru reglarea exceselor care pot deteriora o democrație. Căci, pomenitul concept s-a dovedit că a fost departe de a contribui la reglarea „contribuției” adusă de cultura organizațională dezvoltată până acum în cadrul partidelor autohtone.
Pe de altă parte, preferințele electorale ale românilor sunt grăitoare în acest sens. Semenii noștri, blocați într-un fel de buclă de tip religios, a cărei funcționalitate refuză gândirea critică, sunt și ei responsabili, în parte, de realitatea pe care o trăiesc. Din nefericire, datele indică o continuitate în dependența de traiectoria pe care deja românii o tot experimentează de ceva vreme. Noul azimut politic înspre care se îndreaptă speranțele românilor, probabil, se va dovedi iluzoriu. Mai degrabă, ar trebui să ne alegem reprezentanții prin tragere le sorți…
Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…
Facebook
WhatsApp
TikTok
