Spațiul nostru public aservit rațiunii tehnologice, dovezilor, datelor, calculelor, saturat de inteligență artificială, imagini sintetice, narațiuni virale și adevăruri concurente acoperă și închide paradoxul unui prezent politic construit cu structuri mentale quasi medievale într-o neliniștitoare dinamică socială a credinței oarbe, a superstiției, a zvonurilor și a adevărurilor revelate. Modul în care se stabilește autoritatea, modul în care adevărul circulă și modul în care iraționalitatea prinde rădăcini chiar și în cadrul instituțiilor statului constituie, prin asemănarea lor cu cele medievale nu neapărat substanțială, ci profund și determinant funcțională, o înspăimântător de preocupantă realitate în termeni de libertate și demnitate umană.
În Evul Mediu, accesul la cunoaștere era rar, mediat de o elită învățată, de teologi, de clerici și de academicieni. Textele circulau puțin, iar limbile academice erau rezervate anumitor grupuri. Majoritatea depindea de interpreți pentru a înțelege lumea. Adevărul era garantat de autoritatea bisericii, a tradiției și a textelor sacre. Astăzi, autoritatea nu mai poartă sutană. E ia forma unor seturi de reguli operaționale specifice unui calcul, a unor serii de reguli formale invizibile. Platformele prioritizează informațiile, filtrează conținutul, recomandă lecturi și sugerează răspunsuri. Utilizatorul obișnuit nu este conștient de criteriile precise sau de mecanismele interne ale acestor sisteme. Își pune încrederea într-o arhitectură tehnică opacă, a cărei complexitate depășește înțelegerea sa. În ambele cazuri, o entitate invizibilă organizează relația cu realitatea. Ieri, comentarii teologice. Astăzi, recomandări algoritmice. Cu siguranță, natura autorității diferă. Una era religioasă, cealaltă este computațională. Însă efectul lor structural este similar. Adevărul apare mediat de o entitate care scapă controlului direct al majorității. Evul întunecat nu a fost lipsit de dezbateri intelectuale. Din contră, a fost gazda unei intense activități academice precum și epoca noastră nu duce lipsă de critici. Totuși, în ambele cazuri, accesul la mecanismele de producere a adevărului rămâne asimetric. Algoritmul, la fel ca și scolastica, vorbește un limbaj specializat. Creează dependență.
Lumea medievală era o lume saturată de semne. Fenomenele naturale erau interpretate ca mesaje divine. Cometele anunțau catastrofe. Epidemiile erau văzute ca pedepse. Lumea era simbolică înainte de a fi explicativă. Cauzele naturale erau mai puțin căutate decât semnificațiile. Societatea noastră, saturată de date, ar putea părea opusul. Fals. Și ea se confruntă cu o proliferare simbolică. Altă formă, cert, dar tot despre o proliferare simbolică este vorba. Rețelele sociale transformă fiecare eveniment într-un semnal de interpretat. Imaginile, figurile și graficele circulă într-un flux continuu. Inteligența artificială generează texte, fețe, videoclipuri și voci. Distincția dintre realitate și reprezentarea sa este estompată. Excesul de semne nu produce neapărat o claritate mai mare. Adesea generează inflație interpretativă. Teorii ale conspirației, narațiuni alternative și lecturi suspecte. Fiecare eveniment devine baza unei narațiuni concurente. IA, capabilă să producă conținut nediferențiabil de realitate, exacerbează instabilitatea sensului. În căutarea unei coerențe transcendente, Evul Mediu vedea semne peste tot. Societatea noastră vede manipulare peste tot pentru că suspectează absența unei fundații stabile. În ambele cazuri, mintea umană încearcă să umple un gol ontologic: De ce este lumea așa cum este? Cine trage sforile?
Zvonurile medievale circulau din oraș în oraș, purtate de negustori, pelerini și trubaduri. Ele puteau declanșa panică, persecuții și violență. Absența mass-media centralizate și lentoarea negărilor au făcut dificilă corectarea. Modernitatea digitală a eliminat lentoarea, dar nu și zvonul. Dimpotrivă, l-a accelerat. Informațiile neverificate pot deveni virale în câteva ore. Negările vin adesea prea târziu. Inteligența artificială, prin facilitarea creării de conținut fals credibil – imagini falsificate, voci sintetice, documente apocrife – întărește și mai mult puterea narațiunilor false. Nu este vorba despre iraționalitatea individuală, ci mai degrabă despre dinamica socială colectivă. În Evul Mediu, zvonurile înfloreau deoarece canalele de verificare erau slabe. Astăzi, ele înfloresc deoarece viteza depășește verificarea. În ambele cazuri, țesătura socială devine vulnerabilă la reacții frenetice. Diferența majoră este cantitativă, nu calitativă. Zvonurile medievale erau locale și relativ lente. Zvonurile digitale sunt globale și instantanee. Dar mecanismul psihologic – căutarea unei narațiuni simple în fața incertitudinii – rămâne.
Evul Mediu a fost pătruns de imaginarul apocaliptic. Războaiele, foametea și epidemiile alimentau așteptările sfârșitului lumii. Istoria era interpretată ca o dramă divină. Catastrofele căpătau un sens cosmic. Epoca noastră tehnologică nu este mai puțin bântuită de escatologie. Schimbările climatice, prăbușirea democrației, dominația mașinilor, preluarea controlului de către IA, scenariile finale abundă. Tehnologia, menită să întruchipeze progresul, devine sursa unor anxietăți religioase. Inteligența artificială este impregnată de putere transcendentă. Pentru unii, ea promite o soluție la toate problemele. Pentru alții, ea anunță dispariția umanității. În ambele cazuri, mașina este înzestrată cu o aură mitică. Își transcende statutul de instrument pentru a deveni un actor metafizic. Altădată temerile erau proiectate în ceruri. Noi le proiectăm pe servere. Dar imaginarul omnipotenței – divin ieri, informatic astăzi – mărturisește nevoia socială persistentă de figuri atotcuprinzătoare. Societatea post-adevăr nu este pur și simplu una în care mințim mai mult, ci una în care nu mai există un teren comun suficient de robust pentru a rezolva dezacordurile.
Scolastica a dezvoltat metode riguroase de argumentare. Dar raționalitatea din cadrul ei a fost încadrată de un orizont incontestabil și anume, adevărul revelat. Sistemele de inteligență artificială se bazează pe matematică complexă, modele probabilistice sofisticate și infrastructuri masive. Raționalitatea instrumentală nu a fost niciodată atât de puternică, dar ea coexistă cu o slăbire a raționalității critice în sfera publică. Capacitatea de a produce predicții statistice nu implică capacitatea colectivă de a dezbate obiectivele. Sunt optimizate mijloacele pierzând din vedere scopurile. În Evul Mediu, raționalitatea critică era limitată de cadrul dogmatic. Astăzi, ea este slăbită, diluată de supraîncărcarea informațională și de medierea calculatoarelor. În ambele cazuri, gândirea autonomă se confruntă cu obstacole structurale. Catedralele, frescele și vitraliile medievale nu erau simple decorațiuni; ele structurau imaginația colectivă. Ele făceau invizibilul vizibil. Imaginile jucau un rol în formarea credințelor. Inteligența artificială produce scene care nu au existat niciodată, discursuri care nu au fost rostite niciodată și chipuri care nu s-au născut niciodată. Granița dintre reprezentare și fabricare se estompează. O estompare nu doar tehnică. O estompare înainte de toate, ontologică. Dacă nu mai putem distinge cu ușurință realul de fabricat, încrederea în lumea vizibilă ca pilon al coeziunii sociale se erodează. Evul Mediu credea în imagini pentru că acestea se refereau la o ordine transcendentă. Ne îndoim de imagini pentru că ele pot fi construite după mintea noastră. Dar în ambele cazuri, imaginea exercită o putere structurantă, modelează realitatea percepută, influențează comportamentele.
Comparația mea dintre Evul Mediu și societatea actuală nu are scopul de a descalifica prezentul, respingându-l ca pe o „regresie”. Am vrut doar să evidențiez o constantă antropologică, și anume că oamenii nu trăiesc doar din dovezi, ci și din narațiuni, nu numai cu pâine, ci și din Cuvânt. Atunci când cadrele raționale slăbesc sau devin inaccesibile, credința umple golul. În Evul Mediu societatea a fost structurată prin transcendența religioasă, astăzi este structurată prin imanența tehnologică. Sigur, tehnologia nu este Dumnezeu, dar ea ne organizează în mod concret accesul la lume. Nu știu în ce măsură suntem confruntați cu riscul de a recădea în obscurantismul vechi. Dar este evident că trăim într-o societate în care puterea tehnologică coexistă cu o fragilitate înfricoșătoare a discernământului colectiv. O societate în care producția de cunoaștere este extraordinar de avansată, dar în care circulația acestei cunoașteri este perturbată decisiv de dinamica emoțională și economică.
Profesor universitar doctor clasă excepțională în comunicare publică și politică la Université de Montpellier Paul-Valéry, intelectual public, Ștefan Bratosin aduce în spațiul media românesc rigoarea școlii franceze și anvergura unei cariere academice internaționale. Doctor în Științele comunicării și teologie, distins cu titluri de Doctor și Profesor Honoris Causa al mai multor universități, conducător de doctorat și fondator al programului de Master în Comunicare publică și politică, el este și consultant pentru instituții publice și private pe teme de media, religie și politică, precum și autor a numeroase cărți, articole științifice și studii în franceză, engleză și română. Intervine ca expert și editorialist pentru diverse media internaționale.
Facebook
WhatsApp
TikTok
