Ape metalice tăind emoții, idei, culori, o gâlgâială nesfârșită. Cinci simțuri și patru spații – tăcerea. La adăpostul tăcerii… Nu-i cine știe ce adăpost… Te lupți pentru ce ai spus, dar și pentru ce a rămas nespus. Cuvântul separă, delimitează, înjumătățește, din suflarea lui a fost creată dorința, ca să nu rătăcim, să nu risipim – un sfetnic bun… Nu atât de bun.
Nisipul cade, zgârie dunele, înșirând sunete aproape coerente, cântece bizare. Lumini pe cer înainte de cutremur. O lume de posibilități și de mister prăbușindu-se. Șobolanii găsesc calea…
Înfloresc magnoliile, acești copaci fără boli, fără dăunători, polenizați de gândaci, nu de albine, căci ei există dinaintea albinelor… Magnolia cu flori albe în formă de stea… Parcă așa a înflorit ca să acopere un gol sufletesc… Nepământeană, la poalele ei, s-au prăbușit civilizații. Dacă ai răbdare cu tot ce e în jur, îți amintești… Iar dacă vrei să asculți, trebuie să uiți, să uiți mai ales ce ai de spus…
Pentru liniște nu te lupți, te oprești. Și simți greutatea lumii.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
