ortooxacell kiss2022.gif Flax

OCNIȚA: Patru bărbați bănuiți că au omorât trei miștreți cu ajutorul lațurilor. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Astăzi, 1 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza localității Ocnița, la persoane bănuite de braconaj cinegetic.

În urma descinderilor, la domiciliile acestora au fost descoperite 4 trofee de vânătoare, 79 de kilograme de carne de vânat, mai multe resturi de cadavru suspeceptibil a fi mistreț, 3 topoare cu urme de sânge și 11 lațuri. Au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 27 -31 ianuarie a.c., 4 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 51 de ani, toți din Ocnița, ar fi capturat 3 mistreți cu ajutorul unor lațuri montate în lăstărișul din spatele caselor.

Cei în cauză nu sunt vânători și nu dețin  legal arme.

Pe numele lor, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media