ortooxacell kiss2022.gif Flax

Gropile de gunoi ale Dâmboviței, umplute cu gunoiul altor județe?

Foto: Groapa de gunoi Titu

Chiar dacă nu ar putea părea la prima vedere, gunoiul este o mare afacere, mai ales că locurile de depozitare sunt prea puține în raport cu cantitatea, în lipsa dotărilor pentru sortarea sau tratarea lui termică.

Mai mulți cititori ne-au atras atenția asupra unor containere transportate de mașini care nu aparțin operatorului care colectează gunoiul integrat în județul nostru și care intră foarte des în rampele de gunoi de la Titu, dar și de la Aninoasa. Din informațiile noastre, pe surse, este vorba de deșeuri (nu se știe de ce natură, pot fi și chiar deșeuri periculoase) care vin din București, dar și dintr-un județ din sud și pe care operatorul de la groapă le primește la depozitare, se pare fără acordul CJD.

Conform legii pentru transportul și depozitarea deșeurilor este nevoie de avize de la mediu, care se acorda doar operatorilor autorizați. Iar mașinile de care vorbim nu aparțin nici unui operator autorizat pentru Dâmbovița (Supercom, direcții ale primăriilor din județ). Drept urmare, pentru acest gunoi operatorul de la gropile de gunoi, Eurogas Prescom, plătește oare taxa de mediu de 30 de lei/tonă? Și în condițiile în care s-a tot plâns că s-a redus drastic capacitatea celulelor de depozitare, de ce și cu acordul cui permite aducerea de deșeuri din alte județe? ADI Salubritatea permite acest fapt? Despre ce cantități este vorba și de ce natură? Nu de alta, dar dâmbovițenii au început să suporte cu greu mirosurile emanate de gunoiul făcut de alții.

Eurogas Prescom respectă oare clauzele contractuale? Mai corespund utilajele și dotarea operatorului, standardelor actuale? Nu știm care este planul de viitor al operatorului (dacă o mai avea vreunul), dar ceva nu miroase bine încă de la faptul că deși nu și-a plătit garanția de bună execuție, ADI Salubritate preferând un proces lung (încă nefinalizat), deși plata garanției era clauză pentru rezilierea contractului. Viceversa, Eurogas Prescom a fost foarte intransigent și a cerut în instanța care ADI Salubritate să plătească niște facturi cu cântec. Gura Târgului vorbește că banii deja ar fi fost executați.

Între timp înțelegem că un operator de colectare deșeuri cu contracte în Brăila și Hunedoara (ambele cu probleme) ar fi deschis un punct de lucru în Fieni. S-ar putea să fie o coincidență sau nu prea…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media