ortooxacell kiss2022.gif Flax

Angajaţii din sistemul de ordine publică, siguranţă naţională şi apărare, excluşi din Legea 153 a salarizării bugetarilor

Vara anului 2018 s-a dus, toamna a sosit, iar sindicatele din poliţie nu au reuşit să ajungă la un numitor comun, cu factorii decidenţi, pe tema salarizării şi a drepturilor lor! Dacă problemele bugetarilor „civili” din administraţia publică locală şi centrală au fost soluţionate, cât de cât, prin Legea 153 a salarizării în sistemul public, … Citește mai mult

Persoanele cu o vechime mai mică de 15 ani nu vor mai primi pensie, ci indemnizații sociale

Conferinţa de presă, de astăzi, de la Casa de Pensii Dâmboviţa a avut în prim plan proiectul noii legi a pensiilor care se află în dezbatere publică până pe data de 20 septembrie 2018!  Directorul Casei de Pensii Dâmboviţa, ing. Dorel Pantilin a ţinut să sublinieze că noul act normativ privind sistemul public de pensii … Citește mai mult

Casa de Pensii le pune probleme la pensionare foştilor salariaţi UPET! Ce reclamă oamenii

Mii de foști angajați ai UPET Târgoviște sau ai altor societăţi dîmboviţene sunt  plimbați pe drumuri de conducerea Casei Județene de Pensii. La dosarele de pensionare oamenilor li se cer acte care nu sunt prevăzute în lege. Oamenii au lucrat în grupe superioare de muncă, iar acum în loc  să beneficieze de pe urma muncii în … Citește mai mult

DÂMBOVIȚA: Directorul Casei de Pensii a suferit o ruptură de logică! VIDEO

Directorul Casei de Pensii Dâmbovița, Dorel Pantilin, a suferit o periculoasă ruptură de logică. Mai exact, directorul Pantilin nu vede logica după care ar fi trebuit să încheie un contract și să ceară o chirie unei firme private care folosește un teren al instituției aflat la câțiva metri de aceasta, în interiorul municipiului. Și îl … Citește mai mult

Bilete de tratament, pentru pensionarii dâmbovițeni

Casei de Pensii Dâmboviţa i-au fost alocate pentru a şasea serie a acestui an 207 bilete de tratament în staţiunile Pucioasa, Olăneşti, Călimăneşti, Covasna, Techirghiol, Govora, Vatra Dornei, Tuşnad, Sovata, Geoagiu, Saturn, Eforie Nord, Mangalia, Slănic Prahova, Slănic Moldova, Căciulata, cu începere în perioada 07 – 11 mai 2015. Listele cu persoanele beneficiare au fost … Citește mai mult

PICĂTURA CU ACID: Pensii speciale pentru „oameni speciali”

Cristin Petre Cea mai mică pensie în România este de 4000 de euro. Economia duduie. ANAF-ul deja şi-a redus numărul de angajaţi datorită faptului că românul vine singur şi depune dările. Legile sunt respectate întocmai şi fără crâcnire de către toată lumea „de la opincă la vlădică” fiind chiar un plan de transformare a închisorilor, … Citește mai mult

Ce trebuie să știi despre legea privind scutirea de la plata unor debite provenite din pensii:

Legea nr. 125/23.09.2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014, intră în vigoare la data de 01.10.2014. Legea prevede, pe de o parte, scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitori şi pe … Citește mai mult

Pensii în avans luna aceasta!

         Având în vedere Sfintele sărbători de Paşti, anul acesta în perioada 19 – 21 aprilie, pensiile din sistemul public, precum şi alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special care se plătesc odată cu pensiile, prin poştă, se vor achita în intervalul 10 – 18 aprilie la domiciliul beneficiarilor şi până la … Citește mai mult

Noutăţi de la Casa Judeţeană de Pensii, privind recalcularea pensiilor

  Potrivit art. IV din OUG nr. 113/18.12.2013, OUG nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: (1)              Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele … Citește mai mult

Iulian Vladu (PDL): „Minciuna şi compromisul, politica de stat a USL!”

iulian_vladu

  Declaraţie Politică De câteva săptămâni, românii sunt ameţiţi cu tot felul de declaraţii contradictorii, pe tema pensiilor. Ba se recalculează, ba nu se recalculează! Pe de o parte, liderii USL au un angajament semnat şi parafat cu col.(r) Mircea Dogaru şi asociaţia lui, dar pe de altă parte nu au curajul să-l explice public, … Citește mai mult

Traian Băsescu: „Susțin revenirea salariilor la nivelul de dinainte de reducere.”

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o astăzi cu delegaţia FMI în România, preşedintele Traian Băsescu a  susţinut o declaraţie de presă în care i-a asigurat pe bugetari de sprijinul său. Acesta ţinut să menţioneze cauzele care au determinat reducerile salariale precum şi consecinţele negative pe care statul român le-ar fi suferit dacă această măsură nu ar fi fost aplicată Totodată, şeful statului a declarat că susţine reîntregirea salariilor, ba mai mult, a asigurat că sunt bani pentru recuperarea integrală.

Pucioasa, în topul staţiunilor balneoclimaterice pentru care sunt alocate cele mai multe bilete de tratament

 Începând de astăzi, pensionarii dâmbovițeni sunt așteptați să achiziționeze bilete de tratament pentru acest an. Pentru prima serie de bilete, valabile în perioada 19 -22 martie, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a primit 215 bilete de tratament pentru stațiunile Covasna (8), Olănești (10), Pucioasa (190) și Amara (7).      

Moşul aduce pensiile mai devreme

pensionari

În luna cadourilor, Poşta Română va intra şi ea în spiritul sărbătorilor, astfel că pensiile, asigurările sociale, inclusiv cele pentru invalizi, orfani şi văduve de război, pensiile de agricultori şi pensiile militare vor fi achitate în avans. Achitarea plăţilor se va face în două  intervale. În perioada 2 – 23 decembrie 2011, poştaşii vor livra … Citește mai mult