VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

Legendă şi tradiţii de Sfântul Ştefan!

În fiecare an, în cea de-a treia zi de Crăciun, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ştefan, care este primul creştin care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos. Ştefan a stârnit mânia evreilor care l-au prigonit şi l-au acuzat că strică Legea lui Moise. Cu toate argumentele solide, alese din scripturi,  arhidiaconul Ştefan nu … Citește mai mult

Rovana Plumb – al 6-lea ministru post-decembrist cu origini dâmboviţene! Vezi cine sunt ceilalţi

Din seria de guvernări post revoluţionare au făcut parte şi  6 politicieni ale căror origini sunt dâmboviţene. Astfel, judeţul nostru ocupă locul 11, în ţară, într-un top al judeţelor, după originea geografică a miniștrilor.

Diplomă de frumuseţe! CRISTINA PETRE, 20 de ani, Târgovişte

diploma_3

Cristina este cea de-a treia câştigătoare a Diplomei de Frumuseţe oferită de Gazeta Dâmboviţei şi Gina Pistol. Cristina ne-a trimis o fotografie extrem de sexy, într-un decor de sezon, pe care suntem convinşi că mulţi dintre cititorii noştri o vor aprecia. Frumoasa de săptămâna aceasta are 20 de ani şi este studenta unei facultăţi de … Citește mai mult

ANIVERSARE ARHIEREASCĂ LA TÂRGOVIŞTE

Miercuri, 26 decembrie 2012, s-a desfăşurat ceremonia aniversară prilejuită de împlinirea a 13 ani de arhipãstorire a Înaltpreasfinţitului Pãrinte NIFON, ca Arhiepiscop al Târgoviştei. Sfinta Liturghie Arhierească şi slujba Te Deum-ului, celebrate la Catedrala Mitropolitană, au deschis acest eveniment din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, în prezenţa Părinţilor Consilieri de la Centrul Eparhial, a părinţilor protoierei, a profesorilor de la şcolile de teologie din Eparhie, a multor preoţi şi diaconi, precum şi a oficialităţilor locale, dar şi a numeroşi credincioşi, veniţi din toate parohiile oraşului.
 

2013 începe la teatru

Anul 2013 aduce la Teatrul Municipal Târgoviște spectacole de calitate, pentru toate gusturile. PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL TARGOVISTE IANUARIE 2013 DATA ORA/SALA SPECTACOL VINERI 11. 01.2013 19:00 Sala Tony Bulandra HELTER SKELTER de Neil Labute Regia : Cristi Juncu  SAMBATA 12. 01.2013  11:00 Sala Mihai Popescu MOTANUL INCALTAT de Charles Perrault Regia: Alin Antemir   SAMBATA 12. … Citește mai mult

Neatenția la volan l-a costat viața surorii sale (video)

O tânără de 18 ani din Dițești-Prahova a decedat în apropierea municipiului Moreni, după ce mașina condusă de fratele ei, în  care se mai aflau ea și alți trei tineri s-a răsturnat într-o râpă adâncă de 4 metri. Accidentul a avut loc pe DJ 720, iar cauza tragediei este viteză excesiva cu care circula conducătorul … Citește mai mult

Ursul care a speriat turiștii din zona Padina a fost capturat (video)

Ursul aflat în zona Peştera – Padina, din Masivul Bucegi, care a creat panică printre sutele de turişti în hoteluri sau cabane, a fost capturat, astăzi, de către lucrătorii Parcului Natural Bucegi, animalul fiind relocat. Lucrătorii Parcului Natural Bucegi au încearcat în ultimele zile să captureze un urs care dădea târcoale în căutarea de hrană … Citește mai mult

Câteva sfaturi pentru a scăpa de mahmureala după Crăciun!

După multă alergătură în căutarea cadourilor perfecte, după cumpărături şi cozi interminabile, în sfârşit aţi putut să vă bucuraţi de o petrecere alături de cei dragi şi o masă îmbelşugată de Crăciun. Bucate alese, un vin bun, ţuica mult aşteptată de la bunici şi cozonacul tradiţional v-au fost alături de sărbătoarea Naşterii Domnului. Dincolo de … Citește mai mult

25 decembrie 1989 – La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu

ceausescu-executie

 Preluare din Historia.ro.

La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală.

Vine Moş Crăciun! Pentru cine nu a terminat bradul, iată câteva idei!

Mai sunt câteva ore până când copiii cuminţi vor găsi sub brad darurile de la Moş Crăciun. Împodobirea bradului este unul dintre cele mai apreciate momente ale sărbatorilor de iarnă, atât în familiile tradiţionale, cât şi în cele moderniste. Fie că e vorba de un pom de iarnă natural, fie că este vorba despre unul … Citește mai mult

Pe 27 decembrie, locuitorii din Titu vor avea un Revelion în avanpremieră!

titu rev

2012 se încheie în linişte în toate centrele urbane ale judeţului cu excepţia oraşului Titu. Dacă anul trecut, între Crăciun şi Revelion în mai toate oraşele se petrecerea în stradă, acum, spun reprezentanţii administrațiilor locale, nu prea mai sunt bani. E drept că şi campaniile electorale au trecut! La Titu, totuşi, administraţia locală a ţinut … Citește mai mult

Colindători în ajunul Crăciunului…

Am intrat în ajunul Crăciunului cu o colindă adusă de copiii din sat. Au venit doar câteva grupuri, dar au reușit să aducă spiritul sărbătorii Nașterii Domnului în casele noastre. Mai mari sau mai mici, copiii au făcut ulițele să răsune cu glasurile lor vesele făcându-i pe cei mari să iasă pe la porți cu … Citește mai mult

„Schimb de mame” din nou în Dâmboviţa!

„Schimb de mame”, show-ul difuzat de Prima TV a poposit din nou pe meleagurile dâmboviţene. După experienţa familiei Roman, din această toamnă,  în emisiunea de duminică seară a fost prezentată familia Marin din comuna Văcăreşti. Laura şi Gabriel,  doi părinţi muncitori şi devotaţi familiei au intrat în competiţie cu o familie din localitatea Tanacu, judeţul … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI: DE CRĂCIUN…

cristacgebun

Despre sufletul nostru, pentru că atât ne-a mai rămas… Cineva spunea că timpul în care ai dor de casă, chiar dacă ești acasă, acesta e Crăciunul. E o vreme în care ar trebui să prețuim bunătatea și liniștea. Vă reamintesc cuvintele lui Dickens: sunt sigur că m-am gândit la Crăciun, când i-a venit vremea, ca … Citește mai mult

Social democraţii dâmboviţeni au petrecut ”sfârşitul lumii” la Del Ponte

del ponte

După ce democrat liberalii au spart gheaţa agapelor de final de an, a venit şi rândul social democraţilor. Aceşti au petrecut vineri la Del Ponte, unde au fost invitaţii liderii organizaţiilor şi primarii care i-au ajutat pe cei 11 candidaţi USL să obţină toate mandatele din judeţul Dâmboviţa. Pentru ”merite deosebite” au fost invitaţi la … Citește mai mult

„Renunțările la vis”, spectacol închinat martirilor din pușcăriile comuniste

Mâine seară, în ajunul Crăciunului, de la ora 18.00, la Clubul Studenților din Târgoviște, târgoviștenii sunt așteptați la un spectacol de excepție, a cărui regie este semnată Ștefanis Lupu. Este vorba despre „Renunțările la vis”, un spectacol închinat martirilor din pușcăriile comuniste, în care actorul Alexandru Gabriel Tudor va încerca să evoce, prin poezie, “martirii neamului acesta’, așa cum scrie actorul pe blogul său.

 

Riscă 20 de ani de închisoare, pentru două telefoane mobile, un lanț de argint, 30 de lei și o umbrelă (video)

  Polițiștii dâmbovițeni au reușit să prindă trei tâlhari care au atacat un bărbat în Târgovișt în urmă cu două săptămâni,  în timp ce acesta se întoarcea acasă. Cei trei bărbați l-au pus  la pământ, amenințând –ul cu un cuțit, după care l-au deposedat de bunurile pe care le avea asupra lui. După ce i-au … Citește mai mult

Sertarul cu frumusețe: CELULITA ȘI MEZOTERAPIA

Sfaturi de la dr. Ruxandra Paşcanu – Cabinet de Chirurgie Estetică Târgovişte   CELULITA, așa-numita „coajă de portocală”, care provoacă „disconfortul” estetic de la nivelul coapselor, abdomenului sau al feselor apare la …90% dintre femei! Celulita este prezentă acolo unde există un strat de grăsime! Femei mai slabe sau mai grase, tinere sau mai în … Citește mai mult

Spectacolul „În dar de Crăciun”, o nouă ediţie de succes!

Cea de-a doua ediţie a spectacolului umanitar „În dar de Crăciun” s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, suma strânsă în urma organizării acestuia depăşind 1800 lei.  Evenimentul desfăşurat vineri la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găeşti a adus laolaltă tineri talentaţi şi voci cunoscute din Dâmboviţa, care au dorit să facă un gest frumos în … Citește mai mult

Fără excese la masa de Crăciun! Iată indicaţiile medicilor!

Se apropie Naşterea Domnului, motiv de bucurie pentru toţi creştinii care celebrează această zi cu fast în fiecare an pe data de 25 decembrie. Crăciunul este astfel un bun prilej pentru a-i avea aproape pe cei dragi şi pentru a sărbători cum se cuvine cu o masă bogată în bucate, cu preparate alese şi băuturile … Citește mai mult

COLINDĂTORI LA CENTRUL EPARHIAL AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

 

Joi, 20 decembrie, şi vineri, 21 decembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a primit, la Centrul Eparhial, peste 12 grupuri de colindători, însemnând aproximativ 300 de persoane şi reprezentând: şcolile teologice eparhiale, şcoli şi licee din Municipiul Târgovişte, monahi şi monahii de la mânăstirile din Eparhie, asociaţii şi fundaţii, dar şi ostenitorii Centrului Eparhial, cărora le-a oferit daruri.

 

Moşu’ a venit mai devreme la Târgovişte! Moşu’ Doroftei a participat ieri la deschiderea Galei Centura Chindiei (foto)

doroftei1

În calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Leonard Doroftei susţine boxul târgoviştean.

Moș Crăciun a „aterizat” la Târgoviște (video)

Așteptat de copii tot anul, Moș Crăciun a aterizat aseară la Târgoviște, pe acoperișul Teatrului Municipal, de unde a coborât apoi în mijlocul celor mici, încărcat de daruri. Moșul s-a urcat apoi în trăsura care îl aștepta în fața teatrului și a plecat, însoțit de spiriduși, majorete și restul alaiului către orășelul construit special pentru … Citește mai mult