Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
din POEME DE DRAGOSTE
Cuvintele-mi de-o vreme par piese de muzeu.
Oare primit-a Adda de-acum pachetul meu
Cu cărţi de poezie, uzate şi subţiri?
Sunt sânii ei în noapte doi negri trandafiri
Şi are promoroacă pe degetele fine.
În seara asta timpul se-apropie de mine
Precum un câine negru venit să facă sluj.
Eram frumoşi şi tineri. Hălăduiam prin Cluj.
Paralizează ceasul, iar timpul e acela.
Tu semănai la faţă şi umblet cu Adela
Şi-aveai un şal pe umeri, ca-n secolul trecut.
Eu gleznele-ţi fragile visam să le sărut
Visam să-ţi mângâi sânii şi să îi ţin în palmă,
Ah, timpul mă izbeşte precum un pat de armă
Şi stă un câine negru la căpătâiul meu.
Plouau pe străzi petale trandafirii. Iar eu
Eram frumos şi tânăr. M-a înghiţit boema.
Prin visurile mele tu-ţi porţi şi-acuma trena
Pe care ţi-o urzeşte, molatic, versu-mi, tristul.
E cartea ponosită. Bătrân e alchimistul
Şi-aşteaptă să-i apară năluca ta la uşă
Ah, cartea asta-i parcă-o cutie cu cenuşă.
Pe care cu ochi tulburi o desluşeşti abia.
Este cenuşa noastră? Sau doar cenuşa mea?
Să fi semnat pe vremuri cu diavolul un pact?
Or să mai ardă focuri? Va fi Walpurgisnacht?
Pe şoldurile tale poeme voi mai scrie?
Sau doar va scrie timpu-un tratat de alchimie
Şi o să-ţi umple coapsa fierbinte cu gheţuş?
Eram frumoşi şi tineri. Hălăduiam prin Cluj.
2.
din TERFELOAGA CU CÂNTECE A MOTANULUI MURR
Un fante trilurind în gama do
Întreabă: Ce-mi aduci în dar Margot?
Margota i-a răspuns nespus de tristă:
-Azi îţi aduc seniore o batistă
Atunci acel stăpân peste feude
O-nfăşură în trei cearşafuri ude
Şi cu cruzime porunceşte iar:
-Să-mi spui Margota ce-mi aduci în dar!
Ca tot mâhnită să-i răspundă ea:
-Primeşte monseniorul punga mea?
-De pungi şi de panglice sunt sătul
Scrâşni din dinte fantele fudul
Şi slobozi o straşnică poruncă
S-o coasă şerbii pe Margot în pungă
Dar mai făcu şi-a treia încercare:
-Ce dar frumoaso îmi aduci tu oare?
-Ştii foarte bine asta prinţ năuc
Găina mea de aur ţi-o aduc
Şi iată că trufaşul senior
Ieşind din straiul său de cositor
Se prefăcu din fante doar cu cin
În însuşi magul magilor Merlin
Ce răsucind ţigări portocalii
I-a pus pe loc Margotei pirostrii
Şi au jucat voioşi la nunta lor
În coadă zece roşii peştişori
Din care nouă a mâncat la cină
Chiar naşa lor benefica găină
Al cărei delicios accent elin
Îl încânta la culme pe Merlin
3.
marin braconierul
A fost mai întâi
ospătar.
Apoi a făcut
şapte ani de pârnaie
şi s-a obişnuit
relativ repede
cu gustul supei de arpacaş,
cu duhoarea tinetei
şi cu mădularele tari
ale colegilor de celulă.
Acum trăieşte
din braconaj.
Îl văd cum îi aduce
seară de seară
patronului de la cârciumă,
care-i îndeasă în buzunar
nişte bancnote mototolite,
două sacoşe cu peşte.
Nu-şi mai doreşte
decât să aibă
în fiecare seară
trei sticluţe de scandic
şi cineva
/dar un artist adevărat,
nu un cârpaci/
să-i
tatueze pe braţ
o sirenă cu
sânii mici şi tari
4.
baştanul
Au şi baştanii
dramele lor.
– Mă căcănarilor,
spune fălcosul
de la masa de vizavi
printre sughiţuri de plâns,
voi ştiţi că,
din pricina burdihanului,
nu-mi mai pot vedea
scula
decât în oglindă ?
Iar pe urmă
/ca toţi cei care
s-au născut
obosiţi/
îşi pipăie
sexul prin pantaloni ca
pe-un lucru
perfect inutil
întrebându-se cine şi
pentru ce
l-a atârnat oare
acolo.
Urlă la noi :
– În noaptea asta, mă boilor,
vreau să fac un copil
cu republica asta
a lu’ băsescu !
Tălmăciri…
1.
rimbaud
Săracii la biserică
Strânşi printre bănci, în colţul bisericii pe care
O încălzesc cu-al gurii lor suflu puturos,
Spre corul care varsă şiroaie de cântare
Pe douăzeci de glasuri psalmodiind pios,
Ca pe-un parfum de pâine, prin izul de feştile,
Supuşi la umilinţă, ca nişte câini bătuţi,
Săracii sus, la Domnul, ce li-i stăpân şi Sire,
Înalţă-al lor Oremus, rizibili şi ciufuţi.
Femeilor li-i bine în netedele strane
După ce şase zile au dus-o-n boala lor
Şi leagănă, chircite în zdrenţe de paltoane,
Un fel de plozi ce urlă de parcă îi omori.
Cu sânii scoşi afară, avide după supă,
Cu ruga-n ochi, căci n-o ştiu cu buzele rosti,
Privesc cum paradează o golănească trupă
De puşti purtând cu fală schiloade pălării.
Afară-s frig şi foame, dorinţe grosolane…
După un ceas de bine, iar relele roiesc,
Şi-alături nişte babe pocite, cu fanoane
Se dau de ceasul morţii, tot gem şi horcăiesc.
Aceştia-s epileptici, cuprinşi de-un mare tremur
Pe care, la răspântii, ieri toţi i-au ocolit,
Iar cei ce stau cu nasu-n ceasloave de pe vremuri
Sunt orbii, duşi de javre prin curţi pentru cerşit,
Şi toţi, cu-a lor credinţă calică şi stupidă,
Către Isus se vaită cu ochii plângăcioşi,
Cum şade pe-un vitraliu, cu faţa gălbejită
Departe de toţi slabii şi graşii răutăcioşi,
Departe de putoarea acestor cărni precare
Şi-a zdrenţelor putride , cu damf cerşetoresc;
-În vorbe pe alese prind rugile să-nfloare
Şi parcă-n stăruinţă întruna ele cresc,
Când, etalând în umbră mari pliuri de mătase
Şi câte-un zâmbet verde, îşi dau la sărutat,
Muiată în cristelniţi, cucoanele făloase
O mână-ngălbenită, cu pete de ficat.
Facebook
WhatsApp
TikTok
