TEXT scris și documentat de Irina Cîrstina. A apărut pentru prima dată în volumul „Istorie și istorici„la Universitatea București, în 2016.
În anul 1879, într-o familie de orăşeni, ale cărei origini se aflau în Oltenia, în fostul judeţ Romanaţi, se năştea Virgiliu Drăghiceanu, una dintre personalităţile care au contribuit substanţial la cunoaşterea şi salvarea multor monumente istorice dâmboviţene şi nu numai. Chiar şi locul naşterii sale a fost greşit identificat, majoritatea lucrărilor şi memoria târgoviştenilor reţinând oraşul Târgovişte, în vreme ce singurul studiu dedicat activităţii neobositului istoric menţionează, corect, oraşul Râmnicu Vâlcea. Drăghiceanu însuşi a fost discret în această privinţă, deşi chiar el este autorul a două lucrări dedicate unor membri ai familie sale. Este vorba despre bunicul său patern, profesorul Mihail Drăghiceanu şi despre fratele tatălui său, Matei Drăghiceanu, inginerul de mine, personalitate ştiinţifică de excepţie a vremii sale.
Destinul profesional al lui Virgiliu Drăghiceanu pare să fi fost marcat de oraşul în care a copilărit, casa familiei, ce poartă şi azi pe frontispiciu inițialele „N” „D” (Nicolae Drăghiceanu), aflându-se peste stradă de Curtea Domnească. Se pare că a mai existat o casă în care a locuit, la un moment dat, Virgil Drăghiceanu, imobilul fiind demolat înainte de anul 1976.
Deloc întâmplător, începuturile sale ca istoric sunt legate de judeţul Dâmboviţa, fiind motivat „mai ales de dorinţa ce o am de a vedea strânse laolaltă rămăşiţele trecutului acestui judeţ”, pe care, la cererea proaspătului prefect Constantin Dimitriu (1907-1910), îl cercetează în vara anului 1907. Raportul său, întocmit cu acest prilej, reprezintă temelia studiilor despre monumentele istorice dâmboviţene, fiind un reper pentru stadiul în care se aflau acestea în pragul secolului trecut. Multe dintre ele sunt pierdute astăzi şi numai truda cu care acesta a observat şi a descris bisericile şi construcţiile civile, a notat inscripțiile, mai face posibilă cunoaşterea lor. În finalul acestui raport, Drăghiceanu îşi propunea continuarea cercetărilor şi între valea Dâmboviţei şi a Argeşului, rămase nestudiate, şi propunea înfiinţarea unui muzeu istoric al judeţului, care nu doar va expune obiecte, dar mai ales se va îngriji de monumente şi „va putea opri ruina, devastările şi reparaţiile neghioabe”, „iar oraşul va putea deveni locul de atragere al vizitatorului, ce astăzi pleacă îndurerat şi dezorientat”.
Pornind de la acest moment, vreme de 40 de ani, Virgil Drăghiceanu, a rămas ataşat de monumentele dâmboviţene. În 1910, îşi îndreaptă atenţia şi scrie despre ruina bisericii Sfinţii Împăraţi din Târgovişte, în 1931, publică inscripţiile bisericii Sfânta Vineri, iar doi ani mai târziu un valoros studiu despre Mitropolia din Târgoviște. De altfel, în 1928, contribuise la crearea Muzeului Mitropoliei, care adăpostea, în curtea acesteia, pietrele de la vechea Mitropolie, demolată în 1889. Ulterior, între anii 1934 -1938, conduce săpăturile arheologice din zona de nord-est a Curţii domneşti, rămase inedite. Din fericire, în două scrisori adresate conducerii Muzeului din Târgovişte, în august şi decembrie 1954, Drăghiceanu îşi evaluează cercetările astfel: „Eu revendic pentru mine numai stabilirea epocii celor două palate, pe care până la mine nimeni nu a făcut-o. (…) Menţionez că toată latura dinspre Ialomiţa a palatului, cu baia domnească, haznalele, turlele, pivniţele, le-am descoperit după o campanie de lucru de cinci ani, sub o adâncime de 6 -7 metri. Am scos afară mii de metri cubi de pământ, ce se văd în dealul de peste ziduri, unde mai înainte de începerea lucrărilor era o simplă vale”. În anul 1937, prin decret regal, se aprobă, ca urmare și a strădaniilor lui Virgiliu Drăghiceanu, construirea unui muzeu al orașului, finalizat în 1938 și inaugurat, din cauza războiului, de abia în ianuarie 1944.
Dintre cercetările sale pe tărâmul arheologiei, remarcăm, în special, pe cele din fostele reşedinţe domneşti, Câmpulung, Argeș şi Târgovişte, cele mai mari satisfacţii aducându-i descoperirea, la Argeş, în 1920, a mormântului princiar. De asemenea, el este cel care a descoperit, în 1914, inscripţia de pe cădelniţa aflată în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, care ar indica locul de odihnă al voievodului.
În timpul primului război mondial, a rămas în Bucureşti pentru a supraveghea monumentele, jurnalul său, din timpul ocupaţiei germane, dovedindu-se un document deosebit de valoros. Iată cum Virgil Drăghiceanu descrie în lucrarea sa 707 zile sub cultura pumnului german, vizita la Târgovişte, în 16/29 decembrie 1917: „Târgoviştea complet moartă. Lumea, sălbăticită, priveşte cu ochi mari toţi drumeţii ce vin. Târgul pustiu, închis, vitrinele şi jaluzelele sparte. (…) Toate străzile au numiri germane. Faimoasa Calea Domnească ce trece pe lângă rămăşiţele curţii domneşti a Voievozilor ţării, se cheamă acum Hindenburg – Strasse. Lumea înspăimântată, de-abia mai iese din case, trăind cu mulţămirea că-şi poartă încă capul pe umeri. (..) Foşti demnitari ai oraşului, senatori şi primari au fost puşi cu forţa să măture străzile”. Vizitează, sub conducerea unui ofiţer de la Komandatură, Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu – Vodă cel Mare şi descrie profanarea craniului ctitorului, confundat cu cel al lui Mihai Viteazul, protejat de autorităţi şi scos din ţară la acea dată”.
Ca o încununare a meritelor sale, a fost ales, în 1926, la propunerea lui Nicolae Iorga, membru corespondent al Academiei Române. Chiar şi placa funerară, aflată în Cimitirul Central din Târgovişte, aşezată pe monumentul funerar al familiei de către soţia sa, Constantina, îi defineşte ataşamentul pentru oraş, inscripţia precizând că a dorit „să fie adus lângă dragii lui părinţi, în oraşul său natal, unde din tinereţea sa s-a devotat lucrărilor arheologice”.
Mormântul lui Virgil Drăghiceanu aflat in Cimitirul Central din Târgoviște
Facebook
WhatsApp
TikTok
