TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Mănăstirea Gorgota – o bijuterie arhitectonică intrată în anonimat

Așezată la doar câţiva kilometri de Târgoviște, mănăstirea Gorgota a fost zidită de Pătraşcu cel Bun (1554-1557), înscriindu-se ca arhitectură religioasă în seria acelor monumente în a căror structură planimetrică şi elevaţie se simte influenţa bisericii Mănăstirii Dealu. Într-un act de danie din vremea lui Alexandru al II-lea (1568-1577), mitropolitul Eftimie al Țării Românești, arăta că „a văzut această mănăstire Gorgota cum era pustie si scăpătată si nu avea nimic, nici cu ce să țină călugării, nici hrană, nimic si viile pustiite si casele dărâmate si risipite toate si neîngrădite”. Atunci, făcând sfat cu voievodul „să nu lase în părăsire si să nu se risipească aceasta mănăstire”, mitropolitul orânduieşte ispravnic la Gorgota pe Spiridon, egumenul Mânăstirii Dealu, căruia ii oferă bani sa se îngrijească de cele trebuincioase pentru „tocmirea” mănăstirii.

Lăcașul de cult de la Gorgota este un edificiu de plan trilobat care reproduce modelul Mănăstirii Dealu, unde naosul era încununat de o turlă sprijinită pe câte două perechi de arce transversale si longitudinale, aflat în continuarea celor patru picioare din zidărie care flancau la interior absidele laterale, iar pronaosul era împărțit în două compartimente printr-un arc transversal; asemănarea cu Mănăstirea Dealu este dată si de modul de dispunere a ferestrelor altarului, una fiind amplasată în acul construcției, iar cea de-a doua către sud-est. În exterior, biserica era încinsă numai în dreptul naosului și altarului de un brâu orizontal, alcătuit dintr-un ciubuc prins între două benzi formate din cărămizi dispuse în zimți de fierăstrău numai în dreptul absidelor.

Dintre hrisoavele mai recente, a fost păstrat şi unul din 07 august 1594, prin care Mihai Viteazul „întăreşte mănăstirii moşia din jurul ei, socotindu-l pe Pătraşcu cel Bun, ctitor al sfintei dumnezeieşti mănăstiri”. În urma războiului lui Mihai Viteazul cu Sinan Paşa, mănăstirea era în 1597 „dărâmată de către procleții turci si arsă, si goală si fără odăjdii înăuntru si călugării goi si săraci“, astfel încât voievodul Mihai, vizitând mănăstirea în același an și văzând starea în care se afla, îi adaugă la averile cunoscute si o parte din moşia orașului Târgoviște, unde mănăstirea avea și un meteoh în fostele case ale lui Cernica Vornicul. Puțin mai târziu, la 3 decembrie 1597 în cartea lui Fotea Sudetul cu 12 pârgari, același voievod spunea că „a fost miluită această biserică, de la întemeiere, cu locul de moșie dimprejurul mănăstirii de răposatul părintele domniei mele. Io Pătrașcu voievod”.

În iarna dintre anii 1610-1611, cu prilejul venirii oastei lui Gabriel Bathory, principele Transilvaniei, mănăstirea are din nou de suferit, atunci pierzându-se toate actele de înzestrare ale mănăstirii de la întemeierea ei până la acea dată. În 1617 mănăstirea primește numeroase danii din partea lui Radu Buzescu; din actul de danie aflăm pentru prima dată ca mănăstirea fusese închinată mănăstirii meteore din Tessalia. La scurt timp, în 1623, în timpul lui Radu Mihnea, jupan Nicolae Vistiernicul din Ianina, repară vechea biserică, si cu această ocazie, este pusă pisania bisericii scrisă în trei limbi: greacă, slavonă si română, care ne amintește de întemeietorul Necula ca fiind „nou ctitor”. Necula Vistiernicul era frate cu Fota, mare postelnic și cu Vasile, mare vistiernic, fiind unul din marii dușmani ai lui Matei Basarab, căruia i-a confiscat averea pentru „hiclenie”.

Numeroși domnitori, printre care Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Grigore Ghica, sau Constantin Mavrocordat au înzestrat-o cu moșii sau i le-au întărit pe cele vechi, cu prilejul unor judecăți. În 1750, o ceată de tătari ar fi urcat pe aici şi ar fi distrus mănăstirea, când o parte din călugări au fost omorâţi, iar ceilalţi au fugit. De atunci nu mai funcţionează ca mănăstire și a intrat în paragină, mănăstirea fiind ruinată foarte grav la cutremurul din 1802, când s-au prăbușit turlele bisericii. Într-o catagrafie din 1823 se precizează că mănăstirea era de zid „din temelie până la bolta cea veche…bolțile prăbușite fiind tăvănite cu uluci care putreziseră, biserica era nezugrăvită și avea cinci ferestre fără cercevele”. În clădirile mănăstirii de la Gorgota se pare că a funcționat o şcoală, despre existența căreia aflăm dintr-un document din 1815, unde se spune: „…la sfânta mănăstire dintru început au fost şcoala pentru învățătura copiilor”.

Mănăstirea a fost restaurată parțial în 1836 de către egumenul Efrem „trimis de la Meteora”, care văzând biserica așa dărăpănată, a preînnoit-o cu facerea clopotniței, cu şindrilitul, cu tăvăneala și cu zugrăveala, cu facerea chiliilor, iar la zidul dintre naos și pronaos a utilizat și unele materiale rezultate din dărâmarea foişorului de la Curtea Domnească din Târgoviște. Ulterior, după cum rezultă dintr-o catagrafie din anul 1847, zugrăveala, deși în bună stare generală, era „pe alocuri stricată si cojită”, iar biserica nu avea bolți, ci un „tavan de lemn, vopsit peste tot, cu un caticumen zdrobit”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, mănăstirea Gorgota a fost vizitată în 1881 de către o comisie formată din scriitorul Ioan Slavici și arhitectul G. Mandrea care au constatat că „biserica zidită în cărămidă netencuită s-a surpat cu ocasiunea unui cutremur, încât nu a mai rămas întreagă decât partea dinspre strane si altar”, cei doi concluzionând că biserica nu avea nevoie decât de reparații mici, nefiind inclusă într-un amplu program de restaurare.

 

 

 


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro