TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Generalul Virgil Bianu (1874-1948)

Distribuie:

 

Astăzi, despre un ofițer român din monarhia habsburgică, ajuns șeful Serviciului Informații și adoptat de Cetatea Târgoviștei…  S-a născut la 26 septembrie 1876 în Făget, județul Târnava Mare, ca fiu al lui Vasile și al  Elisabetei, având doi frați: pe Vasile și Eugen, acesta din urmă conducând după 1 Decembrie 1918, Subinspectoratul (ulterior Inspectoratul) General de Siguranță din Transilvania (până în 1930) și apoi va fi numit subdirector general al Direcției Generale a Poliției (1930-1947).

 

Virgil Bianu alege cariera militară și absolvă Școala de cadeți de la Sibiu (1895), fiind primul din cei 35 de elevi, cu punctajul maxim (100 puncte). Este repartizat la Batalionul de vânători de la Steyr, ca plutonier aspirant de ofițer (18 august 1895), apoi este avansat sublocotenent (18 octombrie 1896) și locotenent (19 octombrie 1900). În perioada 1900 – 1902 urmează cursurile Academiei de Război din Viena, care îl consacră ca ofițer de stat major, pe care le absolvă „cu succes bun”, potrivit comandantului instituției, general Johann Cvitković. Este primit în armata română în 1910 cu gradul de căpitan și repartizat la Regimentul III „Dâmbovița” nr. 22 Infanterie. Din 1 martie 1914 este trimis la stagiu la Marele Stat Major, iar la finalul anului 1915, este propus de către locotenent-colonel Ioan Rășcanu, șeful Secției Operații din Marele Stat Major, la avansare la excepțional la gradul de maior și decorarea cu ordinul „Steaua României” clasa a V-a.

La mobilizarea armatei (15 august 1916) și înființarea Marelui Cartier General, Bianu a fost repartizat la Biroul Operații (șef locotenent-colonel Radu Rosetti), iar din decembrie 1916 este mutat în Biroul Informații (șef colonel Nicolae Condeescu). Deși Bianu a fost avansat la gradul de locotenent-colonel la 1 aprilie 1917, colonelul Condeescu n-a pregetat să-l propună, în 1918, la avansarea la gradul de colonel. În perioada iunie – noiembrie 1918 locotenentul-colonel Bianu a fost numit șeful Biroului 1 Informații și a deținut, interimar, funcția de șef al Secției a IV-a Informații. Finalul Războiului de Întregire a însemnat și încheierea carierei lui Bianu în domeniul informațiilor. Din 1 octombrie 1920 primește comanda Regimentului 62/70 Infanterie din Brigada 22/23 Infanterie, iar comandantul brigăzii, colonel Voiculescu, îl propune  „să înainteze la gradul de general în mod excepțional”. La scurt timp, Virgil Bianu este trimis să susțină Cursul de informații la Școala de tragere a artileriei (iunie 1921), iar la 1 aprilie 1922, ofițerul adoptat deja de orașul de sub Chindie, este cooptat în statul major al Diviziei 3 Infanterie și numit pentru scurt timp, comandant al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu (iunie-octombrie 1922).

 

La sfârșitul anului 1922, generalul Alexiu, comandantul Diviziei 3 Infanterie, deși se exprima laudativ la adresa lui Virgil Bianu, totuși, aprecia cu amărăciune că acesta suferă de „hemoragie maculară a ochiului stâng, cu scotom central”. În perioada 1924-1925, îl găsim pe Virgil Bianu la Inspectoratul Tehnic al Infanteriei, fiind numit (din 1 octombrie 1923) comandantul Regimentului Carelor de Luptă din Târgoviște. O rază de lumină apare în 1926, când generalul Dragu, inspector tehnic al infanteriei, observă că boala „merge cu pași repezi spre vindecare” și propune înaintarea lui Bianu la gradul de general. Dar, implacabilul destin de opune, din nou, așa cum reiese și din notarea generalului Scarlat Panaitescu, inspector general al infanteriei, care și-a exprimat regretul (1927) că „din cauza bolii de ochi de care a suferit n-a putut face lucrările, ceea ce l-a determinat să se retragă” din examenul pentru gradul de general.

 

Cu toate acestea, în 1928, sub comanda sa Regimentul Carelor de Luptă a obținut rezultate foarte bune la aplicațiile desfășurate la Târgoviște și Sfântu-Gheorghe, care „au fost admirate de participanți atât ca parte tehnică, cât și ca parte tactică, în legătură cu infanteria”. La începutul anului 1929 ziarul „Convingerea” îl elogia pentru că prin strădanii proprii a înființat Casa Națională, „un așezământ social destinat sârbilor din oraș”, care se afla în mahalaua Sfântul Nifon și avea scopuri educaționale și culturale pentru membrii acestei minorități din Târgoviște.

 

Boala revine și nu-i permite colonelului Bianu să participe la examenul de general nici în anii următori. Din acest motiv, generalul Toma Dumitrescu, inspector general al infanteriei, a luat decizia de a-l muta pe Virgil Bianu în Inspectorul General al Infanteriei (1 aprilie 1931), dar detașat la Târgoviște cu delegația de a inspecta Regimentul Carelor de Luptă.

 

La 9 octombrie 1932, colonelul Virgil Bianu a trecut în rezervă pentru limită de vârstă, fiind propus la decorare cu ordinul „Steaua României” în grad de comandor. Totuți, rămâne în evidențele Regimentului 22 Infanterie (1935) și Regimentului Carelor de Luptă (1936) până la trecerea definitivă în retragere (1 ianuarie 1940).

 

Adoptat de Târgoviște, Virgil Bianu s-a căsătorit cu doamna Virginia (1891 – 1965), în urma mariajului rezultând două fete și un băiat.  La rândul lor, fetele au devenit cunoscute prin prisma căsătoriilor cu colonelul Petre Dămăceanu, comandantul Școlii de ofițeri de cavalerie Regele Ferdinand din Târgoviște între anii 1945-1948, și respectiv cu căpitanul Stefan Silvestru (zis Mafiotul), care după 1945, era ofițerul ce se ocupa cu aprovizionarea Școlii de Cavalerie din vechea Cetate de Scaun.

 

Virgil Bianu a decedat în anul 1948, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Târgoviște, iar după anul 1990 a fost avansat post-mortem la gradul de general, distincție care, din motive independente de el și de starea de sănătate a acestuia, nu a putut fi atinsă în timpul vieții, deși avea tot meritul și dreptul obținut prin activitatea depusă de-a lungul carierei.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro