TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Monștrii care dormeau au fost treziți

Cehov, Shakespeare și Dumas…

După apariția editorialului de săptămâna trecută, un cititor fidel mi-a cerut să schimb macazul: „Dacă nu schimbă cu Cehov, nu îl mai citesc!”. Bine, tizule! Îți dau Cehov…

Marea literatură universală ne prezintă fel de fel de personaje negative și este interesant modul în care sunt zugrăvite aceste personaje. Ele se recunosc de la început, sunt făurite ca atare și se știe că au sufletul negru. Principiul lor este: nu pot să trăiesc dacă nu fac rău. De exemplu, Iago al lui Shakespeare spune foarte clar că țelurile lui sunt negre, zămislite din ură. Își asumă această condiție și acționează ca atare. Însă, fantezia și forța personajelor negative ale lui Shakespeare se limitau la cel mult 10 victime. Pentru că ei nu aveau o ideologie.

Ideologia! Iată ce a făcut comunismul… Prin ideologie a trezit monștrii care dormeau în unii oameni și care fără ideologia comunistă nu ar fost treziți niciodată. Fără ideologia comunistă Petrache Goiciu – Măcelarul de la Gherla – ar fi rămas toată viața un lăcătuș mecanic, Nicolae Moromete – Bătăușul de la Jilava –  ar fi rămas măturător. Și exemplele pot continua. Prin ideologie, comunismul le-a oferit torționarilor justificarea nelegiuirii și le-a dat tăria necesară de a practica bestialitatea până la sfârșitul vieții.

„E un bun familist!”, se spunea despre judecătorul I. T. Goliakov. Îi plăcea să sape în grădină, îi plăceau cărțile, mergea pe la anticariate, îi cunoștea bine pe Tolstoi și pe Cehov. Și la ce i-au folosit toate acestea? La nimic! Pentru că imediat ce în Rusia s-a instalat regimul comunist și el a fost numit președinte al Tribunalului Suprem, Goliakov a început să condamne oameni pentru nimic și la moarte pe bandă rulantă. Dacă nu ar fi fost comunismul, Goliakov ar fi rămas judecătorul căruia îi plăcea să îl citească pe Cehov.

A, da! Despre Cehov…. „Dacă intelectualilor cehovieni, care se străduiau mereu să ghicească ce va fi peste 20- 30- 40 de ani, li s-ar fi spus că peste 40 de ani în Rusia, ancheta penală se va face prin tortură, că deținuților li se va strânge craniul într-un inel din fier, că unii vor fi băgați în căzi umplute cu acid, că vor fi legați și torturați cu furnici, ploșnițe și tânțari, că li se vor introduce în orificiul anal un fier înroșit în foc, că vor fi loviți cu un creion peste testicule, iar ca o formă foarte „ușoară” vor fi torturați cu nesomn, înfometare și sete și vor fi bătuți până ce vor fi transformați într-o masă de carne vie –  ei bine, niciuna dintre piesele lui Cehov n-ar fi ajuns la final, căci toate personajele ar fi fugit la casa de nebuni.”

Literatura universală ne prezintă și locuri negative, neprielnice traiului și potrivnice omului. Un astfel de loc este castelul-închisoare în care a fost întemnițat Contele de Monte Cristo. Cu tot talentul și geniul literar al lui Dumas am remarcat că în ciuda efortului lui de a zugrăvi o ambianță cumplită, Dumas descrie Castelul d’If ca pe o pensiune în care doar libertatea de mișcare era limitată. Fără să mai vorbim despre detaliile amănunțite, cum ar fi scoaterea din celulă a hârdaielor pline ochi cu materii fecale. V-ați întrebat vreodată de ce reușește Dantes să evadeze? Fiindcă, ani la rând nu a avut niciodată percheziție în celulă, deși perchezițiile trebuie să fie săptămânale – așa se făcea în temnițele comuniste. Astfel, galeria săpată  de Dantes nu e descoperită. Apoi, aceiași paznici rămân de veghe, în timp ce, după cum știm, la fufa Lubianka, la Jilava, Gherla sau Aiud, e mai bine ca paza să se schimbe la două ore, pentru ca fiecare supraveghetor să îl poată prindă, dacă e cazul, pe celălalt în flagrant de neglijență.

Ca o paranteză, vedem încă o dată că pe Ciuma Roșie nu o interesa câtuși de puțin abuzul în serviciu; doar neglijența în serviciu. În Castelul d’If  treceau zile întregi fără ca vreun gardian să  intre în celulă sau fără ca măcar să se uite. Nici nu sunt vizoare la uși, niciun gardian nu vine dimineața să îi lipească patul lui Dantes de perete, niciun gardian nu strigă la el „banditule”. Castelul d’If  nu e închisoare, ci loc de odihnă. Se acceptă ca în celulă să aibă o strachină de metal și asta îi permite lui Dantes să sape un tunel. În fine, se pune într-un sac, cu toată încrederea, un mort, fără ca mai înainte cadavrul să fie ars cu fierul înroșit în foc sau să-l străpungă cu baioneta – cum i-au făcut comuniștii lui Traian Marinescu Geacu, eroul de la Izvoarele. În povestea lui, Dumas nu a ținut cont de un minimum de metodă și măsuri de prevenție. Santinelele lui Dumas nu știau ce-i aia vigilență.

„E calmă-nchisoarea, dar nu-i cimitir/ Tu, santinelă, veghează!”

 

 

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro