TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Cum funcționează Ministerul Adevărului (III)

Omul nou în haine noi

                

                 Am convingerea că mult citata carte a lui Thierry Wolton din episoadele anterioare trebuie să devină lectură publică. De aceea, în acest episod, am să fac risipă de citate din această carte. Așa că… țineți-vă bine, ne apropiem de focosul grenadei!

 

                 Am văzut până acum strategia de funcționare a KGB-ului de schimbare a imaginii comunismului fără a schimba nimic din conținutul acestuia. În esență, schema de gândire este următoarea, (încă de la Lenin până astăzi): istoria ne-a demonstrat că toate regimurile politice, împreună cu civilizații întregi, urmează un curs ciclic, se nasc, se dezvoltă până la o valoare maximă, apoi decad și se sting, după care ciclul se reia, dar într-o altă parte a lumii. Hegel a demonstrat-o în abstract, Marx și Engels au pus în practică și au făcut studii de caz concrete în legătură cu aceste lucruri. Iar Lenin a pus totul într-o formă politică funcțională. Ce se întâmplă mai departe? După ce Stalin și-a dat seama că acest regim comunist nu poate fi introdus și aplicat în lumea occidentală și mai nicăieri fără a recurge la război și fraudă, a apărut cel de-al Doilea Război Mondial ca o ocazie ideală pentru a face demersurile necesare pentru internaționalizarea completă a comunismului. Dușmanul absolut, nazismul – care a fost curtat ani de zile de Stalin, cel care îl felicita pe Hitler pentru invadarea Poloniei cu zece zile înainte de asta – era așadar scara ideală pe care să se urce acest comunism. Dar exista o problemă teoretică bine înțeleasă de comuniști – anume acest aspect al decăderii. Cum putem să construim regimul de o mie de ani? Cum putem să stăm la putere pentru totdeauna? Prin revoluții continue. Iar revoluția continuă și astăzi. Conștienți fiind de faptul că într-o zi comunismul va cădea, trebuia construită o instituție care să fie extrem de stabilă, să se ocupe de securitatea și securizarea regimului. Aceasta este KGB-ul – cu sucursalele sale în țările foste comuniste. S-a ajuns astfel la schimbările de denumiri. În loc de „comunism”, acum se vorbește despre „democrație”. În loc de „proprietatea statului”, se revine la „proprietatea privată”. În loc de „economie socialistă”, acum se vorbește despre „economie capitalistă” (oricât de pleonastic ar suna acest lucru, căci capitalismul reprezintă la bază o doctrină economică și nu politică). Toate aceste „schimbări” sunt făcute sub controlul unei instituții care controlează orice derapaj de la proiectul de bază.

Schimbarea de formă este o acțiune extrem de serioasă. Este principiul de acționare și de funcționare a oricărui truc de magie. Se dă impresia că lucrurile stau într-un fel anume, că valorile sunt a, b și c, iar în realitate lucrurile stau complet diferit, căci valorile de bază sunt de fapt cele care primează în fața lui a, b și c. În timp ce populația se bucură de „schimbări”, în spate se lucrează intens pentru ca miezul să rămână intact.

„Mihail Gorbaciov nu a avut niociodată intenția de a termina cu regimul sovietic; el voia să îl facă mai performant. Neînțelegându-l, țările occidentale și opinia publică din aceste țări s-au înșelat adeseori asupra înțelesului acestei „revoluții”. (T. Wolton – KGB-ul la putere, p. 33.) Așa începe saga „marilor schimbări”: în 1986 se dă o lege în URSS prin care se formează întreprinderi private în domeniile meșteșugărești și servicii. Impozitul era de… 65%. S-a consolidat astfel un lucru extraordinar: frauda fiscală! Pe ea s-a construit Mafia, care curând, în anii 90, va ajunge să domine tot eșichierul politic și social. Nomenclatura este prima care a beneficiat de proprietatea privată; mai exact, prin două componente sociale: tineretul comunist și membrii KGB-ului/Lubiankăi (cum erau numiți nkvd-iștii în perioada stalinistă, după faimoasa închisoare din Moscova). Tânăra generație comunistă era perfect înzestrată pentru schimbarea de tip economic: Wolton (T. Wolton – KGB-ul la putere, p. 37) ne spune că în cadrul Tineretului Comunist se făceau chiar jocuri de societate/rol în care se simulau acțiuni economice pentru a învăța comportamentele capitalistului. Din rândul acestor tineri îndrăzneți vor apărea marii oligarhi. În KGB exista o divizie a „economiștilor”, pusă special să învețe foarte bine regulile economiei capitaliste. Trei sferturi dintre societățile economice înființate după 86 sunt create la inițiativa KGB. Jumătate din banii partidului, în vremea lui Gorbaciov și după 1990 vor merge înspre înființarea de societăți comerciale.

Care este următorul pas, așadar? Industria grea! Iar ideea asta este legată strâns de faptul că „Fără Europa, nu suntem, în realitate, capabili de nimic. […] Sarcina importantă este utilizarea potențialului științific și tehnologic vest-european. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât prietenii noștri din Europa de Est au reușit deja să o facă. […] Nu să separăm Europa Occidentală de Statele Unite, ci mai degrabă să îndepărtăm Statele Unite de Europa”. Aceste cuvinte sunt spuse de secretarul general PCUS în fața confraților din Biroul Politic în 1987 (Secretarul PCUS Apud T. Wolton, op.cit. p. 42.). Trebuie astfel controlată și dezvoltată complet această industrie grea.

Mai doriți vreun argument pentru a înțelege cum se face că rușii nu au plecat nicio secundă din România din 1989 până astăzi? Vreți să știți cum se face că 90% din industria grea din România este pe mâna unor ruși? Nu are rost să mergem până la regretele lui Ponta, care acum ceva ani, „regreta că Siderurgia Galați nu a fost luată de niște investitori ruși”. Putem să ne rezumăm la COS Târgoviște, căci îl puteți vedea în fiecare zi în ruinele sale. SRI-ul a dat interdicție pentru exportul – la bucată sau en gros – a utilajelor de la COS, după 1989. După ce hârtia a fost astfel semnată și ștampilată pentru a rămâne astfel în istorie, vedeți că nici cărămizile nu au mai fost lăsate acolo. Garnituri întregi cu asemenea utilaje au luat drumul nord-estului. Trenurile ieșeau din țară nestingherite de niciun SRI-st, de nicio poliție economică etc. Cine cumpăra oare – de mai multe ori chiar – acest COS cu impresionanta sumă de 50 de euro? Nu cumva un rus?

Dar să revenim la sursă. Spune Wolton, și ar fi păcat să parafrazăm: „Regăsim mâna „organelor” în seria tentativelor de deschidere pe care le-au cunoscut țările din Est în 1988-1989. Tactica elaborată de Lubianka, apoi executată de diferite servicii secrete ale țărilor din blocul societic, a fost peste tot aceeași. Al doilea departament al Direcției I Principale (spionaj) a KGB a supervizat manevra de la Moscova. Asemănarea și simultaneitatea evenimentelor pe care le-au cunoscut URSS și sateliții săi la sfârșitul deceniului 1980 nu lasă loc de îndoială. În țări diferite și în același moment au apărut comitete de inițiativă însărcinate să creeze „fronturi populare” care să-și propună deschiderea puterii către reprezentanți ai societății civile. În spatele acestor fronturi, comuniștii sperau să continue a conduce țara din umbră. Diversele comisii de anchetă care s-au aplecat asupra acestor evenimente, după căderea comunismului, au dezvăluit faptul că acele comitete „spontane” de inițiativă erau, în realitate, înțesate de agenți ai KGB sau ai serviciilor aservite lui.” (Ibidem, p. 43.  – sublinierile ne aparțin) Doriți o rememorare a „spontaneității” apariției Frontului Salvării Naționale? Termenul de „front” este implementat în Estonia, Letonia, Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, România… KGB-ul supraveghea toate schimbările care aveau loc în aceste țări. „Moscova a elaborat, încă din 1988, un proiect destinat să înlocuiască grupurile conducătoare din Cehoslovacia, Bulgaria, România cu reformatori comuniști.”( Jan Ruml, ministrul de Interne al Cehoslovaciei, apud T. Wolton, op.cit. p. 43. ) „Alois Lorenz, responsabil al STB (securitatea statului în Cehoslovacia comunistă) a recunoscut că a primit ordine de la Lubianka pentru a stimula o „revoluție”, un soi de reîntoarcere spontană la Primăvara de la Praga din 1968, cu mase fericite să creadă din nou într-un socialism cu față umană.”( Ibidem, p. 44.) Vă aduceți aminte de „agenturili străine” invocate de Ceaușescu în zilele „revoluției”? Ei bine, cuprins de aceeași boală paranoică era si Honecker al Germaniei de Est, care spunea că era victima unui complot care face parte din angrenaje mai mari „care nu au survenit de azi pe mâine, ci au fost planificate de mult timp, la scară europeană și chiar mondială”. Dar în toate țările acestea planurile nu au funcționat ca la carte. Într-un singur loc a mers strună și merge perfect și astăzi, conform proiectului originar: în România! Spune Wolton: „Numai evenimentele românești din toamna lui 1989, cu falsul masacru de la Timișoara, manifestațiile din București, plecarea precipitată a lui Ceaușescu, procesul lui trucat, execuția sumară a lui și a soției sale, venirea la putere a lui Ion Iliescu – un comunist inveterat, fost coleg de universitate al lui Gorbaciov – au urmat, se pare, scenariul pe care îl elaborase inițial Moscova.”( Ibidem, p. 44.) Iliescu, după preluarea puterii, nu a avut parte decât de un singur obstacol, pe care l-a îndepărtat cu o dibăcie extraordinară și ajutat de confrații din KGB și fosta Securitate: momentele mineriadelor. Atunci a fost singurul moment când România a avut șansa de a se alinia unei mici devianțe, ca în cazul Germaniei, Cehiei/Slovaciei sau Poloniei. Din păcate a ratat-o cu desăvârșire. După acele evenimente, Iliescu și-a întărit poziția și mai mult prin controlul absolut al tuturor instituțiilor, plasându-și oameni, în principal din Securitate, în toate pozițiile cheie, făcând absolut imposibilă orice altă rebeliune sau schimbare de macaz spre o democrație autentică.

 

O să revenim la problema economică, căci aceasta constituie, după seducție, principala armă și energie care să propulseze mai departe comunismul cu „față umană” care va urma. Și, de unde altundeva se începe dacă nu de la bănci? După industria grea și în paralel cu punerea sub control a acesteia, băncile sunt sectorul extrem de important. Iar aici povestea începe cu mult mai devreme, în 1978. „Ne-am introdus oamenii – specialiști în finanțe, formați la KGB – în băncile noastre sovietice, după cum și în băncile mixte de la Londra și de aiurea”( Oleg Kalughin, general KGB, apud T. Wolton, p. 63.) și au exersat până le-a ieșit manipularea cursului aurului la nivel mondial. Rusia a înființat multe bănci false de unde au stors miliarde spre mama Rusie. Țineți minte experimentele Caritas, FNI și altele din România proaspăt democratizată? Aveți vreo idee cum s-au creat acestea din nimic? Dar cum funcționau băncile acestea în Rusia? Se cumpăra sub o societate paravan materie primă din Rusia la sub-preț, sau din România, apoi se vindea aiurea la prețul pieței. Diferența se întorcea în buzunarele comuniștilor capitaliști. Economia devine terenul de încercări ale unei Mafii care prosperă într-un ritm inimaginabil. Se cumpăra în Rusia și în țările foste comuniste toate marile uzine care prelucrează materia primă. Se fac averi fabuloase. Se ucid între ei capii Mafiei; cel mai puternic rezistă și este obligat să intre și în politică. KGB-ul este instituția care acceptă sau nu noii intrați în jocurile economice, eliminând sau susținând în mod absolut tot felul de personaje, care mai de care mai dubioase. Apar privatizările masive care în mare parte erau cumpărate de directorii lor. Deturnările de fonduri erau la ordinea zilei. Uzinele care se vindeau pe bonuri de privatizare erau luate cu asalt de bande întregi care cumpărau la prețuri infime aceste bonuri de la poarta fabricii. Interlopii pun mâna pe toate structurile economice.

Relația dintre comunism și lumea interlopă este bine cunoscută. Comuniștii se foloseau în 1917, de exemplu, de bandele de infractori pentru a da spargeri la bănci. Lenin însuși susținea aceste legături strânse între Partid și lumea interlopă. De altfel, CEKA, prima poliție secretă a comuiștilor, și-a recrutat cadrele din rândul infractorilor din pușcăriile țariste. Există în Rusia de astăzi chiar o denumire simpatică pentru acești infractori care acționează sub patronajul Statului – se numesc „hoți în lege”! Vi se pare un scenariu cunoscut? Legea care să protejeze anumiți infractori care au puterea? În Rusia anilor 90 existau chiar studii care cercetau legăturile dintre crima organizată și stat – 40% dintre afacerile private, 60% din afacerile de stat, 85% dintre bănci aveau legături cu crima organizată. Adică, Mafia controla în acei ani 350 000 firme, 400 bănci, 150 societăți de stat. Până la sfârșitul anilor 90, aceste cifre se dublează. Cine controla securitatea în Asociația Băncilor Ruse? Vitali Sidorov, fost general KGB, care era directorul securității bancare. În bănci vor lucra peste 800 000 de KGB-iști. În 1991 apare Alfa Bank, creată de Mihail Fridman, un inginer abosolvent al Institutului din Moscova de Oțel și Aliaje. La 30 de ani, Mihail era miliardar, constituind un întreg Grup Alfa – prin care vindea petrol și alte materii prime. Și povestea continuă… Avem nume grele, pe care le cunoaștem chiar din presa românească, deoarece aceste personaje extraordinare sunt mereu primite cu covorul roșu la noi.

 

(va urma)


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro