M-am apucat de construcții. Șlefuiesc pereți. Dau cu glet. Încerc să torn șape, să pun faianță, gresie, parchet…. Cu alte cuvinte, îmi transform așa numita vacanță într-o formă de relaxare activă. Îmi spun zilnic că fac sport, nu muncesc. Deunăzi am constatat un lucru foarte interesant. În afară de faptul că am purtat mască la 38 de grade, în instituții, chiar mai multe zile la rând, pentru că fusei și într-o comisie, la Bucureștiul extrem de călduros – la propriu, nu la figurat – am fost și în căutare de… măști. Nu chirurgicale, cum se mai numesc, ci măști de… zugrav. Nimic. Totul este dat. Căutam măști tip „bot de rață”, așa cum văd la unii profesioniști pe stradă. Tot nimic. Mă uitam în miezul Bucureștiului la unele persoane care purtau tot felul de măști, unele mai frumoase decât altele, mai practice, mai… astronautice. M-am gândit chiar la un proiect fotografic. Doresc să realizez o fotografie în care să stea față în față doi indivizi. Unul să poarte o mască de Ev Mediu – cea cu cioc de pasăre, neagră, specifică perioadei ciumei, utilizată pentru a „speria boala” în acel timp – și unul care să poarte masca pe care o caut eu cu disperare – cea albă, care îți dă o alură de „bot de rață”, utilizată la zugrăveli și renovări.
Pe cele două personaje doresc să le așez față în față. Ibis versus rață! Cocor/barză versus ornitorinc. Evul Mediu versus Epoca Zborurilor Cosmice! Oricum, cea mai frumoasă mască pe care am văzut-o în această pandemie este clar cea inspirată din H.R. Giger. Este un alien ce introduce oul în gura victimei (vezi imagine).
Dar să revin la activitatea mea de constructor. Deci, neavând mască adaptată pentru șlefuirea pereților, s-a utilizat una chirurgicală. Nu știu de ce le spune așa, căci parcă vin în contrast cu ideea pe care această denumire o trezește în mintea mea, anume cea care este sinonimă cu „precizie chirurgicală”. Adică poți să coși pielița unei cireșe doar cu clești și ace încovoiate, iar cireașa poate fi pusă apoi pe tort, căci nu ai habar să fi fost operată sau nu! Dar masca nu are nimic de-a face cu această precizie. Precizia măștii – dusă la extrem – pare a fi impusă de lege! De Media! De politicieni! Și, mai ales, de poliție și alte… organe care îți asigură protecția și siguranța! Dar am început să am îndoieli. De ce? După o oră de șlefuit pereți cu șmirghel de 150 granulație, având masca chirurgicală pe față, strâns mulată pe piele, „cu banda metalică strâns legată de nas”, constat că nasul meu este plin de praf alb. Descopăr asta în timp ce stau la coadă la gogoși și-mi văd reflexia în geam. Am văzut că omul se uită la mine cu coada ochiului, dar am crezut că altul o fi motivul. De fapt, sunt sigur că el se gândea că tocmai mă drogasem. Praful de glet seamănă mult cu alte prafuri care s-ar „absorbi” la nivelul nasului. Șterg praful alb de la nas, iau gogoașa și plec. Pe drum mă tot gândesc… Particulele de praf sunt enorme în raport cu un virus. E diferența dintre vizibil și invizibil. Dintre milimetru și micron. E clar, protecția trebuie să fie făcută mai sever! Tot mai mult mă gândesc la varianta Giger! Cea de Ev Mediu prea seamănă cu cea contemporană. Ce s-o fi schimbat de atunci până acum? Ce mi-e barza, ce mi-e rața?! Mai nimic, după logica berzei și a raței. Masca ce are precizie chirurgicală pare a nu speria virusul. Doar îl derutează, exact ca masca cu barza, adică pare a induce în eroare cu privire la persoana pe care moartea o caută. Vă ofer, așadar, trei variante superbe de idei de măști eficiente și mai puțin eficiente! Iar eficiența o măsurați dumneavoastră în funcție de criteriile pe care le alegeți: sperietură, protecție, estetică și… ce mai doriți.