Tableta de miercuri – Pompiliu Alexandru : Comunismul 2.0

 

    Prin textul prezent am să răspund – din nou – unei provocări ceva mai vechi între mine și ideile unui bun prieten pe care îl admir foarte tare, Cosmin Busuioc. Ador ceea ce face el la Tableta de Sâmbătă; era nevoie de o „artilerie grea” îndreptată împotriva comunismului. Susținută și fără pauză. Până la sațietate, dacă se poate! Chiar dacă – aș spune și… mai ales – pentru că ar trezi discuții, ca prin prezentul text. 

    Am să rezum puțin ideea principală pe care el o susține și cu care nu sunt întru totul de acord. În ultima sa tabletă și-a conturat această idee și expus-o foarte rotund. Aceasta ar spune următoarele (sintetizez): 1. Comunismul a încetat în 1989 în România, mai ales când absurdul legilor și acțiunilor politice au încetat. Nu mai avem astăzi deportați, băgați în pușcărie pentru că au cerut să li se cânte la nuntă Deșteaptă-te române, nu ți se mai smulg unghii prin beciuri pentru a scuipa pe mamă și tată, nu mai semnezi în alb declarații cumplite etc. 2. Apelativele de genul „ciuma roșie” pe care le auzim astăzi în stradă îndreptate spre un partid – de stânga – nu își au rostul. Ciuma Roșie a fost una singură. Cea sovietică. Cumplită, fără margini, absolută, iadul însuși! Nu descriu mai multe, căci domnul Cosmin o face admirabil. Deci, aceste apelative nu-și au rostul astăzi, căci suferința generată de adevărata Ciumă Roșie este incomparabilă și incomensurabilă cu bobârnacele ciumei roșii pesediste, mai nou peneliste, de exemplu (și cine știe ce va urma). Așa este! Domnul Cosmin ar atrage atenția așadar cu privire la un abuz semantic. Semnificația „ciumă roșie” are referentul la acel fenomen socio-politic specific comunismului negru sovietic, cu „sucursalele” sale din statele „eliberate” de comunism. Nu se poate aplica altui referent! Dacă faci acest lucru, „degradezi” semnificația de bază, o „îndulcești” până la a o aduce într-un ridicol, drept urmare punem lângă ea și apelativul „m… psd”, importat din Suedia și devenit „brend” de țară aproape. Eroii s-au sleit și imaginea lor s-a întinat! 

    De ce nu sunt de acord cu aceste idei? În ce ar consta teza mea? Argumentarea mea face un ocol care, în final, va da totuși dreptate ideii lui Cosmin. Apoi, sunt de acord cu Cosmin în momentul în care „izolează” ciuma roșie doar într-o zonă anume, pentru ca nu cumva să o deturnăm de la semnificația sa exactă istoric și științific. Dar acest lucru nu interzice imaginarul social să nu-i dea o dinamică anume. Asta este soarta tuturor termenilor dintr-o limbă. Pe aceeași logică nu ar trebui să mai auzim deloc astăzi vorbindu-se despre nazism/naziști, legionari și chiar… democrație (sic). (Doamna Firea folosește termenul de „nazist” pentru președintele țării, așa că… permisiunea nu i-a fost acordată, dar și-a lut-o.) Democrația și semnificația sa de bază rămân undeva în Antichitate. De fapt, democrație în adevăratul sens al cuvântului nu a existat pe planeta asta decât 100 de ani, în perioada lui Pericle. Apoi vorbim despre variante, ameliorări și amendamente aduse ei. De la acea democrație până la democrația de astăzi este o distanță atât de mare încât poți spune lejer că nu prea mai au mare lucru în comun. Mai mult, există și științe care suferă transformări cumplite. De pildă psihologia. Aceasta este o știință care se dorește a-și avea originea în scrierile lui Aristotel. Psihologii secolului al XIX-lea și-au fixat această origine în unanimitate. Problema este că aceștia, până astăzi, s-au raportat efectiv la Aristotel mai mult în sensul de „așa nu!”. Psihologia este acel ceva care contravine mai mult ideilor lui Aristotel, care s-a înșelat în mare parte când a abordat problemele sufletești. Asta nu a împiedicat să nu mai existe această știință în forma pe care o cunoaștem astăzi. 

    Deci, nu prea merge să negi sau să arăți o diferențiere – care este evidentă, mai ales că este proaspătă – între două semnificații ale unei scheme lingvistice. Revolta morală în fața unei arestări a unui copil care și-a învelit pâinea în afișe comuniste nu ar trebui să fie comparată cu revolta morală că un terchea-berchea ajunge politician în secolul al XXI-lea? Răul provocat în prima situație nu se poate compara cu răul din a doua? În virtutea cărei „asemănări” vorbesc oare oamenii despre o ciumă roșie a politicii actuale? Fac ei un abuz că folosesc acest apelativ? Se trăiește astăzi incomparabil mai bine decât în comunismul negru? La ultima întrebare, răspunsul este, desigur, da! Se trăiește mai bine și lucrurile nu pot fi comparate! Suferințele de atunci nu se regăsesc astăzi. Astăzi avem… altceva. Oare? Para nu este măr, ar spune Cosmin. Și are dreptate absolută. Eu, prin argumentarea mea, nu neg acest lucru, ci merg mai departe, arătând că între pară și măr există elemente care le pot pune într-o linie comună. 

    Cu toate acestea, care ar fi rațiunea unei posibile asemănări? Prefer să nu merg pe o argumentare care ține de o interpretare a receptării sociologice. Adică una prin care psihicul uman dă instinctiv aceleași denumiri unor fenomene asemănătoare, doar în virtutea asemănării lor. Doar în matematică se poate arăta că unele figuri geometrice sau construcții algebrice, în ciuda asemănării lor de suprafață se pretează la exprimări/funcții logice diferite, arătând astfel că asemănarea este iluzorie. Mintea socială caută elementele asemănătoare în orice pentru a concluziona rapid că fenomenele au aceeași sursă, cauză etc. Am să mă folosesc de un argument ce ține de știința politică. 

    Există o carte foarte interesantă (titlul de față fiind o pastișare a titlului cărții în cauză), anume Dictatura 2.0,  de W. Dobson. Cartea este interesantă deoarece mai pune o cărămidă la edificiul la care lucrează alți câțiva autori, printre care Thierry Wolton și Viktor Suvorov, despre care am mai vorbit. Acest argument ar suna în felul următor:

    A spune că în scurtul secol al XX-lea comunismul s-a creat și a și murit înseamnă să te amăgești puternic. Comunismul este primul regim politic al omenirii în care s-a pus și în practică o idee care a bântuit orice regim politic al istoriei: cum să facem să fim eterni, să deținem puterea mereu? Machiavelli este un prim autor care a teoretizat această temă și a dat câteva sfaturi prințului pentru a-și păstra cât mai mult timp puterea. De atunci s-a tot încercat, dar se pare că istoria și-a văzut nestingherită de drum. Civilizații au căzut și au luat naștere, revoluții, regimuri politice etc. Toate au durat cât au durat și apoi s-au stins. S-ar părea că în cazul comunismului lucrurile nu sunt la fel de simple. Este regimul cel mai „raționalizat” din punct de vedere al funcționării și perpetuării sale. Are mari șanse să bată recordurile toate. Și Lenin era conștient că acesta este sortit pieirii într-o zi. Că ziua aceea ar fi mai apropiată sau mai îndepărtată, asta nu contează. Civilizația egipteană a existat peste o mie de ani, la fel și altele, care s-au dovedit chiar mai longevive. Dar, în final, au căzut. Veți spune, stai așa, comunismul e „tânăr”, are doar o sută și un pic de ani, dacă plecăm de la originea sa ideologică; deci, cum poți spune că va dăinui pentru totdeauna sau nu? Nu aceasta este linia de gândire. Problema este că s-a gândit în cadrul său posibilitatea de a fi transformat și schimbat, chiar până la a nu mai semăna cu ceea ce a fost cândva, cu condiția de a păstra valorile acestuia. Valorile sunt elementele cele mai importante în politică. Sunt virușii și pharmacon-ul politicii. Atât timp cât sunt păstrați cu sfințenie, comunismul va exista. Va ajunge chiar să se transforme în opusul său, să ai impresia că l-ai ucis, că s-a dizolvat, dar el există de fapt atât timp cât ai elementele sale fundamentale încrustate în mințile umane. Este un fel de robot terminator.  Gândiți-vă la faptul că avem de-a face cu ideea de Revoluție. O revoluție continuă, după cum spune Lenin. O revoluție înseamnă că avem de-a face cu o transformare radicală a societății, a mentalităților etc. Iar acest lucru se petrece continuu, nu ai timp să observi stabilitatea sistemului. De unde vine această idee principială? De la Marx, ideologul său (chiar dacă masiv trunchiat de interpretările leniniste, apoi staliniste etc.). Marx a preluat o idee genială de la Hegel, și a adaptat-o acțiunii politice. A deturnat-o, se poate spune, iar efectele le vedem în cadrul sistemului comunist. Marx, pe via Hegel, dă un sens contrariilor, opozițiilor și de aici și contradicțiilor. Acestea își au rolul lor. Un lucru trece în opusul său, ca negație a sa după un timp, apoi împreună vor forma o nouă entitate care la rândul ei se va transforma într-o negație de sine și așa la infinit. Este un proces dinamic dialectic acesta. Marx îl numește dialectică a materiei sau materialism dialectic. 

    Ei bine, pornind de aici, gândiți-vă că Lenin a gândit aceste lucruri și cu privire la „sfârșitul” comunismului. Ca orice „prinț”, de la Machiavelli încoace, este preocupat de durata moștenirii sale. Așa că s-au pus în mișcare laboratoare de gândire pentru a ține sub aparate raționale acest sistem. După momentul prim, al comunismului sovietic, cel bazat pe brutalitate și agresiune puternică, frică și crimă, urmează pasul următor, îndelung gândit și prelucrat, anume al trecerii – printr-o „revoluție” – la pasul doi. Este cel al democrației. Câte state comuniste se numesc și astăzi a fi etalonul democrației? Chinezii fac abuz astăzi de acest termen, considerându-se vârful de lance al democrației la nivel mondial. De fapt, toată planeta se declară a fi democrată, fiecare spunând că „adevărata” formă se află la ei în ogradă. Vedeți pe un Putin de astăzi altceva decât un autentic continuator al lui Lenin sau Stalin? După logica de mai sus, ar fi indicat să spunem că da. Putin nu este Stalin. Putin nu a ucis în mod absurd milioane de oameni. Putin nu este comunist, Rusia nu este comunistă – la nivel declarativ – astăzi. Nici România, nici Georgia, nici Ucraina. Ei bine, tocmai asta este ideea. Comunismul a trecut la varianta superioară, la pasul doi dialectic, 2.0. Încă din anii 80, laboratoarele KGB și-au dat seama că prin înfometarea populației și eliminarea fizică nu poți să o mai duci mult. S-au adaptat. De la formula lui Stalin, „înfometează-i și schingiuiește-i, iar când le vei da o bucată de pâine, îți vor pupa mâna”, s-a trecut la varianta opusă. Aceasta spune: „dă-le impresia că sunt liberi, lasă-i să facă ce doresc ei, indu-le ideea eronată că libertatea este a face ceea ce vrei, iar noi vom putea să o reglăm mai ușor așa.” Nu mai este nevoie să ucizi acum. Nu mai este nevoie să ții mâncarea ascunsă, nu mai este nevoie să constrângi exagerat pentru a ține în frâu o populație. Poți obține același efect dacă dai libertate maximă. Gândiți-vă că rușii sunt buni șahiști. Fac o artă din a gândi în logica șahului. Imperialismul lor nu s-a oprit deloc, chiar dacă ți-a dat impresia asta. România de astăzi se află exact acolo unde se dorea a se afla în acest joc uriaș. Miza comuniștilor a fost întotdeauna aceeași: cucerirea planetei. Nazismul gândea la o scară mai mică, dorea o dominare de tip rasial. Comuniștii nu țin cont de rasă, de țară, de nimic. Când întreaga planetă va fi cucerită, atunci se obține garanția nemuririi acestui sistem. Aveți impresia că nu stau lucrurile astfel? De ce oare americanii (SUA) aduc în discuție amestecul rușilor în alegeri? De ce politica occidentală este de fapt una neo-marxistă? De ce se vorbește despre o dictatură a legii? Cum introduci mai bine ideologia comunistă astăzi? Simplu, ar spune Dobson, mai sus citat, creezi un sistem de îndepărtare a tuturor dictatorilor din lume. Gaddafi, Sadam, Milosevici, Ceaușescu… au căzut. Au mai rămas destui. Dar există un laborator care gândește la eliberarea de dictatură. Are sediul pe Wall Street. Se calculează aici cum poți obține beneficii financiare din pierderi, din dărâmarea dictaturilor. Adică din… negații. Cunoașteți filmul Bringing Down a Dictator? Georgienii au declarat că filmul le-a fost călăuză pentru… Revoluția Trandafirilor (2003). Știți că există un joc online People Power (https://www.peoplepowergame.com/ vedeți că are free download)? Ce face acesta? Sau producțiile culturale adiacente? Mențin virusul comunismului 2.0 în mințile oamenilor. Te mențin în revoluția continuă, te mențin în dinamica strategiilor luptei pentru libertate, putere politică. Dușmanii comuniștilor de odinioară au murit. O bătălie, dacă durează prea mult, devine neinteresantă. Trebuie să inventezi alți dușmani, altfel îți piere ura, îți piere interesul. Stai sub stare de ură și atunci toate merg ca unse! Ai obosit să urăști burghezul? Nu-i nimic, el a murit, acum urăște omul religios creștin! Urăște ceva ce nu ai mai urât până astăzi, de exemplul pe omul alb! Uite, ăsta nu a mai fost urât! Și așa ai băgat în joc și alte rase. Ai obosit să lupți contra capitalismului? Nu-i nimic, urăște-mă pe mine, comunismul și/sau nazismul, cel care am fost, desigur! Sau dictatura în general! Nu mă deranjează, căci între timp mi-am luat haină nouă! Dictatura este altceva decât sunt astăzi, spune comunismul.

    A ucide cu sânge rece e demodat! Lumea a obosit de gulaguri și lagăre! A înfometa este demodat! Nu are rost să ții o nouă Cambogie în foamete extremă, de ce să faci asta când poți să vinzi mâncare de plastic – orez de plastic, de exemplu – și în felul acesta împuști doi iepuri dintr-o dată. Ți se sărută și mâna și devii și bogat! Nu are rost să mai împuști oameni în stradă. Există youtube acum și asta poate fi văzut. Lasă-i să urle! Umblă la acțiunea umană, căci aceasta contează! Omul îmbuibat devine leneș. Lenea de a face și de a gândi. „Adu-i la înapoierea educațională necesară și îmbuibă-i, apoi îți vor mânca din palmă tot ce le dai, și rahat!” ar pune sloganul noului Stalin. Vedeți zilele acestea despre ce analfabetism funcțional se vorbește… și procentele cresc! Gândiți-vă că în 1974, guvernele democratice din lume erau 41. Peste 17 ani, în 1991, guvernele democratice au ajuns la 74! Iar de atunci, ca la un semnal, s-a dat startul democratizării planetei. Nu ai voie să spui ceva despre democrație, asta te condamnă drastic astăzi. Nu e nevoie ca această condamnare să te mai arunce într-un lagăr costisitor. Ești aruncat din societate. Te condamnă torționarii de lângă tine, cei care te elimină social, nu fizic. Spune Dobson: „Ceea ce s-a schimbat este natura dictaturii.” Ce rost are schingiuirea de odinioară? Ce rost are să dăm apă la moară și să creăm alți Soljenițini incomozi? Acum putem trimite Fiscul! Acum putem să te lăsăm să muncești pentru a agonisi sau realiza un proiect, apoi ți-l confiscăm pentru că nu ai zugrăvit în culoarea anunțată în cadrul proiectului. Acum te plătim puțin ca să muncești enorm, nu mai punem gardian care să te înjure, căci acum singur te pui pe muncă, motivat să fii cineva, să te îmbogățești precum politicianul sau cocalarul care au devit bogați peste noapte. Nu vei deveni niciodată bogat (în sistemul de stat în primul rând) muncind cinstit, doar dacă ești cu titlu de excepție, care ne-a scăpat nouă deocamdată. Controlăm totul! Niciun salariu din lumea aceasta – care vine din partea Statului – nu trebuie să acopere cheltuielile și să îți permită să îți realizezi vreun vis. Lagărul nu mai este în Siberia. Acum este la tine acasă, ești legat de casa pe care o construiești ca să o plătești în timpul vieții, sperând ca un copil de-al tău să nu fie împovărat ca tine. Spune Hugo Chavez: „Totul pentru prietenii mei, iar pentru dușmani, legea!” Legea a devenit torționarul absolut. Când dai legi și despre cum se pune bordura (cum spune un prieten de-ai mei care lucrează în justiție), atunci ai de-a face cu o tiranie a legii și o blocare a acțiunii. De la ușa casei până la magazinul de pâine încalci zeci de legi, iar tu habar nu ai! Există astăzi forma de intimidare. Stai cu frica în sân continuu, dar nu că vine o bestie să te bată la tălpi. Spune Alvaro Partidas, activist venezuelean,: „Tata avea o vorbă: el zicea că preferă să trăiască într-o dictatură precum cea din Cuba, fiindcă acolo măcar știi că, dacă critici guvernul, ajungi la pușcărie. Aici se conduce prin intermediul nesiguranței.” (apud Dobson, op. cit. p. 17). Cei care sesizează aceste lucruri și sunt prea vocali, arătând lumea dincolo de perdeaua aceasta, sunt totuși îndepărtați după metodele vechi. Un disident rus, Ludmila Alekseeva (84 ani), spune în zilele noastre, despre zilele noastre, nu numai despre ce a fost: „un disident trebuie să fie pregătit să se sacrifice sau să riște să ajungă în închisoare sau într-un spital psihiatric. În zilele noastre, acesta riscă să fie schilodit sau ucis”. Plutonul de execuție s-a înlocuit cu accidentul banal! Laboratoarele amintite știu că nicio dictatură nu este destul de coaptă încât să cadă singură. Unele persistă și astăzi, altele, care nu dădeau niciun semn, au dispărut peste noapte. Nu există o legătură între variabilele violență, economie, etnicitate, cultură și revoluție. Este doar o chestiune de logică a jocului. Plasarea pe tabla de șah contează. Sacrificarea unui regim este echivalentă cu sacrificarea unei piese pentru a obține un mai mare avantaj. Gândirea în perspectivă este cea care asigură câștig jocului. A te concentra doar asupra serviciilor secrete, securitatea, brutele polițienești, informatori, bătăuși etc. și asupra ororilor făcute de ei înseamnă, astăzi, a privi hipnotizați într-un loc. Cu cealaltă mână, prestidigitatorul lucrează la altceva. Jocul este mai complicat decât în a condamna crima, oroarea, capul spart și schingiuirea! Mult mai complicat! Mass-Media poate provoca orori la fel de mari, un partid politic, prin acțiunile sale, un politician, prin deciziile sale, provoacă tragedii și anulări de destine ale unei națiuni întregi. Iar acestea nu sunt condamnate! Nici măcar nu li se observă răul în nuditatea sa. Care este schema logică a răului? Diavolul, pentru a te duce unde dorește el, mai întâi te convinge că nu există! 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro