TABLETA DE DUMINICĂ – Ion Cosmin BUSUIOC: Articolul 58 – Ochiul mereu treaz care pătrundea peste tot

„Ne-au luat și iată că ne duc… Departe de copiii noștri rămași în voia soartei. Of, dacă ar fi numai soarta. În voia NKVD-ului, asta e și mai rău.” – Evghenia Ghingzburg

În tableta trecută am arătat că la baza răspândirii regimului comunist au stat arestările tuturor celor care erau împotriva sau considerați potențiali contestatari ai instalării noului regim în URSS. Și am mai spus acolo că aceste arestări, contrar sloganului „Ciuma Roșie face legi ca să își scape oamenii/membrii de pușcărie”, au fost făcute în baza niciunei legislații și, în nenumărate cazuri, a niciunei dovezi. Arestau pur și simplu.

Abia după ce cancerul comunist s-a răspândit în întreg trupul Rusiei, Partidul a alcătuit o legislație și un Cod Penal special prin care se asigura că nimeni nu va putea să îi conteste autoritatea. Această legislație era specială pentru că îi agăța precum o gheară pe toți contestatarii regimului: trecuți, prezenți sau viitori. Așadar, când „Ciuma Roșie” umbla la legile justiției o făcea  pentru a arunca în închisoare pe cei care i se opuneau sau protestau împotriva regimului, nu pentru a-și feri de arestare sau pentru a-și scoate din închisoare membrii. Căci ce „Ciumă Roșie” ar fi aceea dacă, chiar și pentru un moment, ar fi măcar bănuită, suspectată de încălcarea legii? Ce să mai spunem despre faptul de a fi cercetată, trimisă în judecată și apoi condamnată? Așa ceva nu există! Vi-i închipuiți vreodată pe Lenin sau pe Stalin că ar fi putut să spună: „Trebuie să facem ceva cu abuzu’ în serviciu, că dacă nu, putem avea probleme din cauza lui.”? De aceea cred (și când spun „cred”, nu înseamnă „probabil, posibil, s-ar putea, nu sunt sigur…”) că în zilele noastre expresia „Ciuma Roșie” este folosită în mod abuziv și denaturat. Acum să ne întoarcem din vremea aceasta în vremea aceea. Doar așa putem înțelege.

„Întreaga activitate de mulți ani a Organelor, al căror ochi pătrundea peste tot și era veșnic treaz, își trăgea forța doar dintr-un singur articol din cele 148 de articole ale secțiunii speciale a Codului Penal din anul 1926. Acesta era marele, puternicul, abundentul, ramificatul, variatul, ATOTCURĂȚĂTORUL articol 58, care epuiza lumea nu atât prin formulările paragrafelor lui, cât prin interpretarea lor largă. Atât de largă încât nu exista sub soare faptă, intenție, acțiune ori nonacțiune care să nu fi putut fi pedepsite de brațul greu al articolului 58.”  Epitetele enumerate mai sus nu exagerează cu nimic ci descriu cu precizie acest articol care a fost unul redactat împotriva umanității. Acestui  articol-gheară, organele  i-au adăugat 14 cârlige (paragrafe) cu care au târât în temnițe și lagăre milioane de nevinovați. Despre articolul 58 nu scria nicăieri că este un articol „politic”, el a fost ascuns prin punere în aceeași categorie cu delictele împotriva ordinii administrative și cu banditismul, intrând astfel în categoria „crimelor de stat”. Încă de la început, comunismul a refuzat să recunoască pe cineva, în raza teritoriilor stăpânite, drept criminal/deținut politic, ci doar criminal/infractor de drept comun. Și asta nu e tot!

Articolul 58 prin alineatul 10 – „Propaganda sau agitația, care conțin apeluri pentru răsturnarea, subminarea ori slăbirea Puterii Sovietice… precum și răspândirea ori producerea, ori păstrarea literaturii cu conținut identic.”- devenea atotcuprinzător, adică sub incidența lui putea cădea oricine, oricând. Era „accesibil” bătrânilor gârboviți și școlarilor de 12 ani, oamenilor căsătoriți și celibatarilor, femeilor însărcinate și fecioarelor, sportivilor și ologilor, văzătorilor sau orbilor. Cu alineatul 10 te puteai procopsi iarna, la fel de bine ca vara, într-o zi de lucru ca și duminica, la revărsatul zorilor și seara târziu. Prevăd câteva sprâncene ridicate ale căror guri strigă: „Noaptea ca hoții!”. Da, noaptea ca hoții, dar pentru a aresta oameni, nu pentru a face sau modifica legi.

Acesta a fost atotnimicitorul articol 58, care a fost preluat și a acționat și în țara noastră – că doar, vorba scriitorului, lumina vine de la Răsărit – sub denumirea de articolul 209. Foarte mulți oameni a măturat acest articol, încât el a fost numit de milioane de deținuți care au fost prinși în cârligele lui „mama noastră a tuturor”.