- Poezii de mai…
Quasi una fantasia
Nu eram dintre ei, eram doar un martor,
un călător obosit ce venea din Corinth…
m-am așezat brusc la o masă și i-am văzut
erau întotdeauna toți trei și pahare de-absinth
încetișor ușa s-a deschis și cu părul căzut
intră în odaie Pena Corcodușa, nu cea de-acum
nebuna aprig intrată în istorie, în poveste, în mit
ci splendoarea lumii fără mințile acum decăzute…
am început frumos, este un cadru de necrezut,
și prin urmare e gata, aici s-a… aici m-am oprit
rămîne să căutăm cu grijă în ceea ce n-am văzut
cei trei s-au ridicat de plecare din aroma de birt
amestecată ca de-obicei cu adieri suave de mirt!
3 Mai 2026, în Iași
Jeu dˋantan, jeu de maintenant
cînd visam la Margareta
nu e decît un alternume
zburam noaptea cu cometa
din Alaska pînˋ la Fiume
astrul steaua cu lungi cozi
poposind din ceea lume
ca-n povestea cu irozi…
„da fata popii Margareta
o plimbam cu bicicleta
cînd ridica un picior
se vedea ceva cu (cenzurat)
cînd ridica pe-amîndouă
se vedea (cenzurat)
da fata popii Margareta”
dar acuma unde e cometa
s-a fost dus în ceea lume
împing ostenit bicicleta
ba la deal și ba la vale
nu-mi zi ce vrei a spune
după pofta dumitale!
5 Mai 2026, în Iași
- Prima pagină…
Timpul, cea mai mare sfidare cu care se confruntă omul, timpul în trecere, pe-trecerea și ne-trecerea lui. Timpul poreclit obiectiv și timpul subiectiv, trăit. În viziunea lui Toni Prat din acest poem, timpul și memoria, modificarea acesteia, reconfigurarea. Da, avem la ce ne gîndi…
Toni Prat: Zilele nu trec
Ce a fost cândva nu dispare: se atașează de prezent și rămâne fixat de el. Timpul nu se șterge, se adună și fiecare nouă zi vine încărcată de trecut. Această acumulare însă nu este stabilă: ce într-un moment era plăcut poate ajunge în alt moment să doară, iar ce a durut poate să producă plăcere. Valorile nu sunt fixate în lucruri, ci în modul în care le percepem, astfel încât aceeași experiență își poate schimba valoarea în timp. Trecutul încetează să mai fie o sumă fixă, devine o materie care se reconfigurează. Sigmund Freud a arătat că ceea ce nu este rezolvat nu dispare, ci se transfigurează, iar Paul Ricoeur a adăugat că memoria nu conservă, ci rescrie trecutul. Ceea ce am trăit nu rămâne așa cum a fost, se transformă, iar prin transformare se modifică structural. Zilele nu se distribuie egal între cele două talere, pot să cadă toate în același taler și astfel balanța se înclină.
Barcelona, 03.05.2026
- De la prieteni…
Ionuț Cristache: Alegeri libere în iad (proză)
O proză cu umor care te pune serios pe gînduri primită de la scriitorul Ionuț Cristache. Poate vă amintiți că ne-a mai bucurat de cîteva ori cu povestiri sau eseuri. Eu am rîs, am căzut pe gînduri, iar am rîs, iar am căzut pe gînduri… dialectic, cum s-ar spune! Și o veste bună, tocmai i-am trimis autorului prefața la un volum de povestiri, „povestiri altfel”. O lectură plăcută tuturor!
Eu, amărâtul de autor, îi priveam apăsat de vremuri, nu aveam în gînd decît o singură întrebare: ce se întâmplă atunci când se sfârșește amintirea? Ca și scrisul, de altfel… Cuvintele care au alergat prin paginile poveștilor s-au oprit, îngândurate și ele, la locurile lor. Și au apărut visele sumbre, toate au luat-o razna, tot așa cum se petrec lucrurile cu oamenii ajunși la bătrânețe. Ceva continua să se mai învârtă prin căldura lor rătăcită. Să stai de pază, măcar cinci minute, să pășești prin beznă ca prin propria ta libertate, să faci un pas și apoi să dispari? Dar cui să-i spui?
Don, Vla și Xij au sosit acolo la început de primăvară rece, fiecare împins spre intrare, cu valuri mari de fum și cenușă în spatele lor. În adâncurile iadului, unde lava clocotea bucuroasă să-i întâmpine, li se pregătiseră trei locuințe unsuroase, lipite una de alta.
Fredric Brown a scris cea mai scurtă poveste de groază din câte au fost scrise: „Ultimul om de pe Pământ stătea în cameră. Cineva a bătut în ușă.” Domnule Brown, nu i-ați cunoscut pe cei trei, ei au ajuns în locuințele lor noi și veșnice, cu miros de pucioasă, dar pe pământ nu băteau niciodată la ușă. Uite, îi priveam din mijlocul paginii mele, în timpul în care adunam cuvintele, și le strigam cu voce răgușită: bă, îmi vine să vă spun, precum un personaj celebru, obișnuiți-vă cu deșertul, îngerul are trup omenesc, știm despre el că apare doar atunci când pleacă un om, că lasă doar o lipsă. În același timp, lasă cuvinte, care sunt semne și transformă un trup într-o brazdă de pământ. Un alt diavol a apărut în marginea de sus a unei ferestre deschise. Hei, a strigat el, cine stă pe loc e mort! În noile lor locuințe, însă, nu sunt decât diavoli încruntați…
I-au așezat la o masa strâmbă, le-au pus în față steagurile mici, să-și amintească de unde vin, iar șeful, Lucifer-Satana le-a ținut o lungă lecție de inițiere în lumea iadului, pe care o meritați pe deplin, le-a mai zis.
Trebuie, cititorului, să-și povestesc câte ceva despre ierarhia nouă, în care intraseră rătăcite cele trei personaje umflate de aburul fierbinte ce-i învăluise de tot. Despre ea le-a vorbit, plictisit, stăpânul lor de iad nou. Ierarhia iadului nu are o „organigramă” clară, dar tradițiile teologice au conturat o ierarhie inspirată din ordinea îngerilor căzuți. Conducătorul suprem, cel care-i privea acru, rece și încornorat pe Don, Vla și Xij, era îngerul căzut cel mai puternic, asociat cu mândria, „înghețat” în centrul iadului. Era înconjurat de prinții și demonii majori, Beelzebub, simbolul corupției și al puterii, Asmodeus, simbol al luxuriei și Mammon, întruchiparea lăcomiei. Grasule, slăbănugule, gălbejitule, le-a strigat Lucifer-Satana, sus, dați onorul acestor prinți ai iadului! Fiecare guverna anumite păcate sau regiuni, vă mai spun eu, autorul, fiecare dintre prinții iadului, fiindcă regii de pe pământ nu mai guvernau nimic, din fericire… Mai erau acolo, la adunarea de primire în iad a celor trei, așteptați de multă vreme, și demonii inferiori, cei care sunt spiritele rele ce execută pedepsele, ocupați cu ispitirea oamenilor, organizați în „legiuni”.
Don luase moaca lui de pe pământ, schimonosită și strâmbă, își sugea buzele umflate și nu știa încă unde a ajuns, Vla părea atacat de damfuri de votcă tare, cu miros de lămâie acră, foarte acră, iar Xij rămăsese nemișcat, vedea în față doar un zid mare, nesfârșit, umflat ca un castron imperial plin cu orez fiert mai mult decât se cuvenea. Unul dintre demoni, cu o figură posacă, le-a citit dintr-un fel de piele tăbăcită, la îndemnului șefului suprem, țineți minte, le-a strigat cu o voce gâjâită, Don își întorsese urechea dreaptă, auzea greu, înțelegea tot astfel, ca și în zilele trecute, în casa lui albă de pe pământ, noua voastră casă, iadul este un loc de separare totală de Dumnezeu, aici e întunericul. E un abis format din nouă cercuri concentrice, fiecare rezervat pentru diferite tipuri de păcate: limbul, pentru cei virtuoși dar nebotezați, pofta, lăcomia, avariția și risipa, mania, ereziile, violența, frauda și trădarea, cel mai adânc nivel… Demonul cocoșat a tăcut, la un semn al lui Lucifer-Satana.
Pe toate le știți, a strigat la ei, până ieri erau ale voastre, acum ne mai gândim ce să facem cu voi. Și a zâmbit, cu satisfacție mare, dar nu le-a mai spus celor trei că lumea lor nouă însemna și că, de fapt, cu cât cobori mai adânc, cu atât pedepsele devin mai severe și mai aspre pentru păcatele comise.
Vla părea cufundat în amintirea zilei de ieri, se ridicase spre cer din buncărul uriaș din apropierea mării, la început nu a văzut nimic clar, doar o poartă uriașă, crăpată, pe care sta scris lăsați orice speranță, voi cei care intrați. Nu-și mai amintea în ce limbă scria acolo,aerul devenise greu, ca și cum fiecare respirație îl apăsa din interior. A trecut pragul, era o liniște uriașă, nu erau țipete, doar un gol apăsător, o tristețe rece, fără sfârșit. A coborât și a simțit vânturi violente, sufletul – atât cât mai avea – nu mai controla nimic. Mai jos, în noroiul gros și murdar, cei lacomi se luptau unii cu alții, fără chip, mânați de foamea care nu dispărea niciodată. E drept, pe aceștia nu-i văzuse încă…
Și Xij a încercat să-și amintească ziua de ieri, văzuse, aproape de el, un râu întunecat, cu sufletele furioase care se atacau neîncetat, apoi un oraș de foc, cu ziduri roșii, cu morminte arzânde. Acolo zăceau cei care au respins adevărul, fiecare închis într-un sicriu incandescent, dar Xij nu aflase încă toate acestea. Oricum, n-a uitat, pământul devenise roșu, un râu de sânge fierbea, iar în el erau creaturi monstruoase care îi păzeau și trăgeau cu săgeți în ceilalți, dacă încercau să iasă. Mai adânc, a mai zărit și păduri întunecate, copaci contorsionați care gemeau, adică sufletele celor care au plecat, ca și el, din lumea cealaltă.
Și Don avea amintiri proaspete, el a văzut cum iadul devenise dintr-o dată mai rece, la sosirea lui, a urmărit atent cele zece șanțuri uriașe, fiecare cu altă tortură: ipocriți care purtau mantii grele de plumb, hoții transformați în șerpi, mincinoșii arși de boli și deformări. Totul era calculat, nimic nu era haotic. E drept, Don le știa, de acolo de unde venise, nu se despărțise prea mult de ziua de ieri.
Toți trei au privit speriați lumea lor nouă, nu focul domina acolo, ci gheața. Totul era înghețat, sufletele erau prinse în lac, incapabile să se miște, unele doar cu ochii afară, întemnițați în lacrimi. Iar în fața lor, întorcându-și privirile apăsate de pleoapele grele, era tot el, Lucifer-Satana, dar nu ca un rege glorios, ci ca o ființă gigantică, avea trei fețe, fiecare mestecând câte un trădător etern, iar aripile lui uriașe băteau fără oprire, iscând un vânt la fel de înghețat.
Câte doi demoni inferiori i-au înhățat pe cei trei nou-veniți și i-au împins către camerele personale, dincolo de marginea lacului fierbinte, cu valuri uriașe de spumă colorată.
*
În fine, a trecut un an iadic și Lucifer-Satana a obosit, cei trei nou-veniți l-au făcut să se ascundă în palatal lui întunecat. A hotârât, deci, să ceară alegeri pentru funcția simbolică de Președinte Suprem al Infernului. Candidații erau chiar cele trei figuri cunoscute altădată jos, pe Pământ: Don, Vla și Xij. Diavolul cel mare, retras în palatul cu aer condiționat pe cărbuni, anunțase că s-a săturat de administrare și vrea sânge proaspăt peste infern. Așa că a anunțat alegeri democratice, ceea ce în iad însemna că fiecare avea voie să trișeze, ca și pe pământul părăsit la timp. I s-a povestit despre modelul de pe pământ, atât de cunoscut personajelor care i-au ocupat iadul în ultimul an.
Don a deschis campania cu un miting uriaș în Câmpia Flăcărilor Veșnice. Vom face iadul măreț din nou! a strigat el. Vom ridica ziduri mai înalte între cercurile iadului și vom da mai multă smoală pentru toți și foc de calitate! Demonii au aplaudat nedumeriți și confuzi, unii nici nu știau ce e focul de dincolo de ocean, dar păreau vrăjiți de tonul și schimonoseala candidatului obez, totul era lipit peste tărâmul păcatelor eterne. În flăcările iadului, acolo unde ecoul suferinței nu se stingea niciodată, silueta umflată a lui Don pășise pe un podium improvizat din piatră încinsă. Și-a aranjat sacoul, a privit mulțimea de suflete pierdute și a început: Vă spun, nimeni nu știe iadul mai bine decât mine acum, nimeni. Am ajuns aici și am zis: Wow, ce loc, ce energie… Dar, sincer, este un dezastru, un dezastru total. Flăcări peste tot, organizare zero, infrastructură praf, dacă eu voi conduce locul acesta, va fi altceva, credeți-mă. Diavolii? Nu sunt chiar atât de duri cum se spune, i-am întâlni în fiecare dimineață, unii chiar m-au salutat și mi-au zis: domnule, avem nevoie de un leader ca tine. Și le-am răspuns că știu, știu foarte bine. Avem aici o problemă uriașă cu managementul, sufletele sunt torturate, dar fără eficiență, fără sistem. Eu aș face iadul mare din nou, l-aș reorganiza complet. Am planuri, mari planuri, cele mai bune planuri… Și focul, prea mult foc, aș negocia cu el, aș face un acord, nimeni nu negociază mai bine decât mine, nici măcar aici jos, în palatul șefului vostru. Așa că vă spun, iadul poate fi un loc incredibil, dar are nevoie de cineva care știe ce face. Și eu știu, credeți-mă, măresc taxele, închid porțile, fac un zid mare, nimeni nu mai trece, prea mulți nechemați vin în fiecare dimineață… Don a făcut o pauză, a zâmbit larg, în timp ce flăcările dansau în jurul lui. De la fereastra lui întunecată, Lucifer-Satana, dacă ar fi avut voie, și-ar fi făcut o cruce mare.
Vla nu a făcut multe mitinguri, el doar a apărut peste tot, fără să fie invitat. În fiecare dimineață, afișele celorlalți candidați dispăreau și erau înlocuite cu portretul lui călare pe un dragon cu trei capete. Eu nu promit, spunea calm, eu doar preiau controlul rezervoarelor cu smoală și pucioasă parfumată. Mulți demoni au dat aprobator din cap, de teamă, auziseră ceva despre siberiile înghețate, de la marginea iadului. Totuși, focurile ardeau liniștit, diavolii își făceau treaba, cazanele bolboroseau, iar sufletele își purtau pedepsele fără să mai aștepte ceva. Doar Vla apărea peste tot, nu era speriat, nu tremura, pășea calculat, cu privirea rece, ca și cum ar fi inspectat un teritoriu nou. Interesant loc, spunea el, privind flăcările, dar cred că ar putea fi organizat mai eficient. Un murmur a străbătut iadul, chiar și demonii s-au oprit. La scurt timp, i s-a oferit o tribună, nimeni nu mai ceruse să țină un discurs acolo. S-a urcat și a privit mulțimea de suflete pierdute și creaturi infernale. Am observat că există un potențial enorm aici, resurse nelimitate de energie, o populație stabilă și un sistem cam rigid. Diavolii se priveau între ei, nu mai auziseră pe cineva vorbind despre iad, ca despre o alegere fericită. Problema voastră, a continuat el, nu este focul, este lipsa unei strategii, haosul nu trebuie eliminat, trebuie dirijat. Un demon bătrân a ridicat o sprânceană arsă aproape de tot. Și tu ce propui? a mârâit el. Cu un zâmbet rece, Vla a răspuns: structură, influență, expansiune, dacă tot există suferință, de ce să nu fie productivă? Pentru prima dată în istoria iadului, liniștea a devenit apăsătoare. Apoi, din adâncuri, s-a auzit un râs rar, dar grav. Interesant, a spus o voce mai veche decât focul însuși, s-ar putea să-ți găsim un rol aici. Iar în acea zi, pentru prima dată, iadul a părut mai mult decât un loc de pedeapsă.
Xij a început metodic, picătură cu picătură, a construit în trei zile o autostradă suspendată între cazanele mari, un tren de mare viteză între camerele de congelare rapidă și cele pentru sufletele rătăcite. Stabilitate, eficiență, dezvoltare, spunea el, și ceva mai puține țipete noaptea. În sala vastă, sculptată în stâncă neagră și luminată de flăcări albăstrui, liniștea a devenit tot așa, apăsătoare. Demonii, obișnuiți cu țipete și haos, păreau pentru prima dată disciplinați, aliniați ca la o ceremonie oficială. La pupitru, oratorul și-a aranjat calm hârtiile. Am fost informat că acest loc funcționează de milenii pe baza unor principii tradiționale, dar tradiția, fără reformă, devine stagnare. Un murmur a străbătut mulțimea de suflete pierdute. Am analizat situația, a continuat el, e suprapopulare, e management defectuos al resurselor de foc și o lipsă clară de infrastructură modernă pentru suferință eficientă. Acestea nu sunt probleme imposibile, vă propun un plan în trei etape, a mai spus el, ridicând un deget. În primul rând optimizare, vom introduce sisteme digitale pentru gestionarea pedepselor. Fiecare suflet va avea un dosar clar, iar tortura va fi personalizată și eficientă. Câteva demonițe notau deja. În al doilea rând, dezvoltare, vom construi noi sectoare, iadul nu trebuie să fie doar foc și pucioasă, diversificarea este cheia. Gheață, tăcere absolută, repetiții infinite de eșecuri personale, posibilitățile sunt nelimitate… Un fior rece a trecut prin sală. Și, în al treilea rând, disciplină, haosul nu produce rezultate, ordinea, însă, creează progres chiar și aici… S-a oprit, privindu-i pe toți cu un calm imperturbabil. Unii ar putea spune că iadul este locul final, că nu mai există nimic de schimbat, eu nu sunt de acord, oriunde există structură, există loc de îmbunătățire. La fereastra întunecată a palatului, Lucifer-Satana a zâmbit ușor.
Apoi, campania a devenit rapid haotică, reclamațiile au curs de dimineața până seara, Diavolul șef s-a ascuns și el prin camerele lui nenumărate, lansând doar drone cu manifeste peste mitingurile candidaților. Don a acuzat dracii cu origini democrate pentru că urnele sunt bântuite, Vla a mormăit din vârful buzelor că nu există urne, doar rezultate, iar Xij a anunțat cu desenele lui complicate că rezultatele vor fi optimizate pentru o armonie deplină.
În seara dezbaterii finale, un demon bătrân cu coarnele tocite a condus ferm, învăluit în mirosuri de putregai, confruntarea tensionată. Prima întrebare, a zis el, cum veți schimba iadul și ce veți face pentru poporul pus la cazne? Don a urlat din colțul oval al casei lui, păzită de draci cu lunete strâmbe: branding nou, numele iad e depășit, îl redenumim Resort Eternal… Vla, din colțul lui roșu, a strigat doar atât: extindere teritorială, luăm bucăți mari din purgatoriu, sunt ale noastre… Numai Xij, calm, fără să ridice vocea, a anunțat un nou plan cincinal: în cinci ani, iadul va produce mai multă suferință pe cap de locuitor decât oricând și mai mult orez cu bobul rotund.
Lavă pe străzi, afișe rupte, demoni nervoși și sondaje falsificate la fiecare oră, scenariul se repeta în fiecare zi. Într-o sală mare de obsidian, cei trei candidați au ajuns să stea și la o masă rotundă. Demonul-secretar a bătut cu tridentul în podea, a doua întrebare: de ce vreți să conduceți iadul? Don și-a aranjat cravata roșie. Simplu, pentru că eu sunt cel mai bun la condus locuri în flăcări, nimeni nu face haos mai elegant ca mine, nimeni. Vla a zâmbit rece. Interesant, eu prefer locurile unde lumea tace când intru în cameră. Xij și-a împreunat mâinile. Eu prefer locurile unde lumea tace înainte să intru eu în cameră. Don s-a întors spre el. Ascultă, Xij, tu vorbești frumos, dar eu am carismă, oamenii mă iubesc. Vla a ridicat o sprânceană. Sau se uită la tine ca la un dresor de la circ, greu să nu-l privești. Demonii au izbucnit în râsete și scântei. Don a lovit masa. Foarte amuzant, tu nici nu faci campanie, doar apari în poze fără tricou călare pe câte un monstru. Vla a ridicat din umeri. Funcționează… Xij a scos o tabletă. Conform datelor, 73% dintre demoni reacționează pozitiv la lideri care par puternici și 82% la cei care promit ordine. Tu, Don, ești apreciat mai ales de cei care iubesc spectacolul. Don a zâmbit larg. Exact, sunt un entertainer și un geniu. Nu poți să fii ambele, la infinit, a murmurat Xij.
Demonul moderator a intervenit, a doua întrebare, cum rezolvați supraaglomerarea din cazane? Don, contorsionat și schimonosit de importanța regăsită a misiunii lui, iadice de data aceasta, s-a grăbit să răspundă: construim cazane noi, uriașe, cele mai bune cazane, fantastice, nimeni n-a văzut asemenea cazane… Hei, unde sunt scările avionului de altădată, din ușa căruia hotăra soarta lumii? Cu iadul, era mai greu, demonul moderator nu l-a lăsat să termine. Vla s-a grăbit să spună, mutăm problema la vecini, pe alese… Xij a așteptat cu răbdarea lui pământeană, optimizăm fluxul sufletelor, digitalizăm suferința și introducem programări online., a zis. Don a fonfăit, cu obrajii umflați de căldura din iad, programări online? E iadul, nu salon de frumusețe. Xij a răspuns calm, nici măcar nu l-a privit, eficiența nu ține cont de decor. Vla s-a aplecat spre Don, care si-a rotunjit moaca, fericit că are un aliat de iad, dacă el câștigă, fiecare demon va avea cod QR pe coadă. Don a râs, dacă tu câștigi, fiecare demon va dispărea dacă nu te aplaudă, o să cadă de la etaje înalte, unul câte unul. Vla a zâmbit și el, ar părea un fel de grimasă lungă pe fața lui, exact… ordine.
Demonul moderator, ce faceți cu presa liberă din iad? Don a răspuns tot astfel, cel dintâi, o critic zilnic, nu se poate, eu știu cel mai bine, niște vânduți, corupți, păcat că dușmanii mei au rămas pe pământ, presă vândută acolo… Aici, la cazane cu ei… Vla a rezolvat-o repede, ce presă, care presă? Xij a fost și el foarte scurt, ce înseamnă liberă? Sala a explodat în aplauze și huiduieli.
Demonul moderator, transpirat și pierdut în fumul tot mai gros, a continuat: ultima întrebare, dacă pierdeți, acceptați rezultatul? Au răspuns repede, fără alte cuvinte adăugate, Don: depinde cine numără voturile, Vla: depinde cine anunță rezultatul, Xij: depinde cine definește pierderea… Dracul cel mare, din întuneric, a făcut un semn discret, gata, ajunge, la gheață cu ei… Publicul, draci de toate felurile, a ascultat cu ochii lipiți, cu picioarele prinse în smoală proaspătă.
A doua zi s-a votat, flăcările au pâlpâit, lanțurile au zăngănit, iar urnele au fost păzite de câini fioroși, cu coarne ascuțite. După numărare, demonul șef peste comisia electorală a ieșit pe balcon: rezultatul este clar, nu există un câștigător… S-a făcut liniște. Mulțimea a izbucnit în urale. Cum adică? a țipat Don. Imposibil, a spus Vla. Conform datelor, improbabil, a murmurat Xij. Demonul a ridicat din umeri, simplu, ne-am dat seama că voi trei sunteți prea periculoși chiar și pentru iad, așa că v-am pregătit funcții potrivite. În ordine, responsabil cu promisiunile imposibile, ministru al disparițiilor misterioase, director al supravegherii totale și al cozilor ordonate. Cei trei au protestat, dar era prea târziu,în iad, pentru prima dată, alegerile fuseseră aproape corecte.
*
Un timp, fără măsură precisă, fără mai târziu sau mai devreme, cei trei demoni priveau împreună lumea din care au plecat și vorbeau între ei. Pe o stâncă înaltă, la marginea iadului, exista un loc numit Balconul Regretelor. De acolo se vedea, ca printr-o ceață de fum și timp, lumea pe care o lăsaseră în urmă. În seara roșiatică, stăteau acolo siluetele cunoscute. Jos, pe Pământ, orașele luminau noaptea, oamenii mergeau grăbiți, râdeau, se certau, iubeau, munceau, sperau.
Don a rupt primul tăcerea, uitați-vă la ei, mereu agitați, mereu convinși că mâine începe ceva mare. Vla a privit lung, i se părea că vede o piață roșie, asta îi ține în mișcare, iluzia că mai au timp. Xij și-a împreunat mâinile la spate, nu doar iluzia, și obișnuința. Don a arătat spre un stadion plin, vedeți, mulțimi, aplauze, îmi lipsesc mulțimile. Vla a zâmbit sec, ție îți lipsesc și oglinzile care aplaudă. Don s-a întors: și ție ce îți lipsește? Vla a tăcut câteva secunde, liniștea dinaintea unei decizii importante, a răspuns. Xij a privit spre un port, de unde vasele plecau în larg, mie îmi lipsesc planurile neterminate. Don a râs, numai tu poți duce dorul unor tabele. Sunt mai sincere decât oamenii, a răspuns Xij calm, ele arată unde ai greșit. Oamenii nu-ți spun niciodată unde ai greșit? a întrebat Don. Vla a răspuns înaintea lui, ba da, dar de obicei o singură dată.
Au tăcut din nou, jos, pe Pământ, un copil alerga după o minge într-un parc, o femeie își ținea tatăl de braț, un bărbat stingea lumina într-un apartament modest, cineva cerea iertare, cineva începea viața de la zero.
Totul e trecător, a oftat Don. Și gloria? a întrebat Vla. Mai ales gloria, a spus Xij. Un vânt fierbinte a trecut peste stâncă. Don a privit din nou în jos, credeți că ne mai țin minte? Vla a ridicat din umeri, unii da, unii nu… Din spatele lor s-a auzit glasul demonului gardian, gata cu filosofia, pauza s-a terminat. Cei trei nu s-au mișcat imediat, au mai privit o clipă lumea, una zgomotoasă, imperfectă, vie. Dar fericită fără ei… Apoi s-au ridicat fără să mai spună nimic și au coborât împreună treptele, înapoi spre foc.
*
Parcă v-aș mai spune ceva, viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte. Așa scria un filosof, dar nu prea se potrivește cu umbrele lăsate, peste pardoseala fierbinte, de personajele mele ajunse în iad. Din fericire, în povestea mea, dar, din păcate, numai în ficțiune. Deocamdată… Toate sunt mai triste decât fețele ridate ale bărbaților falnici de ieri, care abia dacă mai zâmbesc, ca să nu li se vadă gurile știrbe, cu gingiile inflamate și galbene, de la dârele de pucioasă mirositoare pe care le au mereu lipite de buze.
Sfântul Petru sta la poarta Raiului atunci când au apărut Don, Vla și Xij. I-a privit blând și calm și le-a spus: am o singură întrebare pentru fiecare, dacă răspundeți sincer, vedeți ce ușă vi se deschide, care e cel mai mare păcat al vostru? Don a rânjit larg și arogant, ca și în lumea din care venise, modestia, a răspuns, sunt mult prea modest, poate cel mai modest om din istorie. Sfântul Petru a notat ceva și a oftat. Neîncrederea, a răspuns Vla, nu cred în întrebarea ta și nici în pixul tău. Sfântul Petru a mai notat ceva. Xij l-a privit nedumerit, răbdarea a zis, pentru că de zece minute îi aștept pe ceilalți doi să termine și încă vorbesc.
Sfântul Petru a închis registrul gros și a făcut un semn mic spre ucenicii din spatele lui. Iadul îi aștepta pe marii bărbați de altădată…
- Semnalări amicale…
Librex – Lansare „Cum mi-am bușit viața” de Dorin Popa
În prima zi a Tîrgului de Carte Librex, am moderat lansarea celui mai recent volum de poezii al lui Dorin Popa, volum pe care îl și prefațez. Am fost însoțit în această aventură poetic-editorială de criticul și istoricul literar Emanuela Ilie și de prof.dr. Ioan Bogdan Robu de la FEAA. Prietenul nostru, al lui lui Dorin și al meu, actorul Adrian Păduraru a susținut un recital din poeziile volumului. E prima lansare a lui DP după douăzeci de ani! Dacă acesta e ritmul, cine știe dacă o mai prindem și pe următoarea!
A apărut „Valiza de lemn” de Alexandru Ovidiu Vintilă
Cu fiecare nou volum și cu fiecare nouă apariție a Bucovinei Literare, pe care o conduce, Alexandru Ovidiu Vintilă s-a metamorfozat, în ultimii zece, poate cincisprezece ani, dintr-o mare speranță a literelor din partea aceasta de țară într-unul din cei mai importanți scriitori ai locului. Poet, critic și istoric literar și al ideilor, universitar, șef de revistă, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și multe altele a devenit și un veritabil pol de putere în lumea literară și culturală în general. Important este însă altceva, această metamorfoză, această acumulare de surse de putere n-au schimbat în mod esențial nici omul, nici scriitorul care poartă acest nume. Locul formării are însemnătatea sa, bucovinenii se bucură de realizările lor, pot fi mîndri de ele, dar lasă fudulia în seama altora. Știu ce spun, sînt pe jumătate bucovinean! Omul AOV este la fel de civilizat ca și pe vremea în care îl cunoșteam, ceea ce nu-l împiedică să-și formuleze rezervele, în orice privință, cu fermitate, dar și foarte urban. N-am constatat schimbări de atitudine în judecățile sale critice, nici modificări ale sistemului de valori în eseistica sa despre literatură sau despre idei. Am recomandat cea de-a doua carte a sa despre Traian Brăileanu sociologilor și istoricilor idelor, iar excepționala Poetici ale sinelui celor interesați de poezia modernă și contemporană de la noi, iar textul despre Mariana Marin, draga de Madi, îl amintesc mereu în discuțiile despre poezia generației mele. Iar poezia lui pare să fi adunat cu fiecare volum noi carate, ceea ce ruinează mitul care lega cumva romantic poezia de sărăcie sau de o condiție socială precară. Volumul de poezii pe care îl semnalez este al zecelea din cariera poetică a lui AOV începută în 2004, un volum la doi-trei ani, un ritm bun. Am început să-i urmăresc poezia și să-i semnalez volumele de la obiecte psihice din 2014, volum care, am senzația anunță maturitatea lirică din volumele următoare. Pentru cei care doresc să consulte drumul, așa cum l-am înregistrat eu, recomand o căutare pe blog după numele poetului. Vreau să citez ceea ce scrie despre volum poeta Anca Mizumschi, care are niște antene excepționale în percepția poeziei: „Citind cel mai recent volum de poezii al lui Alexandru Ovidiu Vintilă am avut senzația că asist la un alt fel de facere a lumii, datorită modului în care construiește un întreg univers, plecând de la un detaliu, o imagine, un sunet în jurul căruia își desfășoară faldurile de catifea ale poemelor./ De altfel, cred că alunecarea neliniștită a catifelei și jocurile ei în ape definesc cel mai bine senzorialitatea acestui volum. Cu note de livresc bine dozate, cu amestecul dintre cotidian și oniric și cu imagini pregnante care nu se pot uita ușor, Valiza de lemn este în primul rând o carte a prietenilor, scrisă cu delicatețe sub semnul generozității poeziei.” Cartea a apărut la Editura Eikon în acest an.
Zile și Nopți, Național, mai 2026
Am primit ediția pentru luna mai a excelentei reviste de informare și comentarii artistice și general culturale editată de prietenul nostru Ion „The” Big. Iată, ne mai face o dată proba că este un adevărat stahanovist, nici de Ziua Muncii n-a avut odihnă, nu s-a dus și el ca românul la mici și bere în aer liber! Ca de obicei, o ediție „de colecție”, că așa e el, nu scoate decît asemenea ediții. La cea de față pe lîngă informațiile și comentariile curente privind evenimentele muzicale, cinematografice, teatrale, coregrafice sau privind arta modei, cosmetica și cea culinară, se adaugă un supliment consistent privind unul din cele mai importante evenimente teatrale ale anului, Craiova International Shakespeare Festival.
- Rîdem din răsputeri…
Nu foarte multe, cît să ne menținem mîna, dar bune. Sosite de la diverși furnizori care vor fi divulgați pe parcurs. Două sînt prelucrări alecazurilor haiducite media. Și o glumă grafică despre cazul clinic al politicii, unul dintre ele, dar cel mai spectaculos, primită de la prietenul Radu Mârza, istoric și poet. Enjoy!
Ochi de barman! (Emanuiel Pavel)… Un comunist, un fascist și un paranoic intră într-un bar. Barmanul: Oooo, domnule Georgescu, bine ați venit!
Noutăți, Costică? (Septimiu Chelcea)… -Sînt supărat, iar s-au scumpit alimentele!/ -Costică, eu te-am întrebat de noutăți!
Ura e în suflet! (Liviu Scutaru)… -Mă vecine, cînele tău nu latră?/ -Nu mă, ăsta țîne supărarea îl el!
Clovnul și regele (Willy Shalev, după Moliere)… Cînd un clovn se mută într-un palat, el nu devine rege, ci palatul devine un circ.
România (Michael Astner, ZdeI)… „România – o ţară aflată veşnic între mântuire și mântuială.” După o postare pe Fb a Getei Saulea. De la „dulcea Românie” la „România onestă” trecînd prin „grădina Maicii Domnului”, iată s-a pus în fine punctul pe i!
Hopa-Mitică (Valeriu Stoica, avocat)… „Nicușor Dan e un Hopa-Mitică în politica românească. Îl dai deoparte, se ridică, îl dai deoparte, iar se ridică. Rămâne de văzut dacă acest principiu de supraviețuire îl va salva în continuare și cât îl va salva. Nu mai fac o predicție”. Eu constat că lansat spre cîștigarea unui al doilea mandat, Micușor îl ratează cu mult talent pe primul!
Omul stă prost cu mintea? (Media)… Cel mai recent sondaj care evaluează performanțele portocalii e devastator: „În rândul americanilor cresc îndoielile cu privire la capacitatea lui Trump de a conduce țara: 59% consideră că îi lipsește claritatea minții, iar 55% cred că starea sa fizică nu îi permite să-și îndeplinească eficient atribuțiile de președinte. Alți 71% dintre cetățeni îl consideră necinstit și nesigur, 67% sunt convinși că nu poate lua decizii echilibrate, iar 54% îl caracterizează ca fiind un lider slab.” Sînt și detalii, dar mai sus e esența! Poate îl consolează că și ceilalți membri ai administrației sale stau la fel de prost, cu excepția șefului Trezoreriei. Niciodată de cînd se fac sondaje, o administrație n-a stat atît de prost la doar un an și ceva de mandat…
O colecție bună primită de la anticul meu prieten Willy Shalev. Și o imagine de duh de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
E. M. Cioran: Lumea nu se îngrămădește decît în jurul negustorilor de iluzii.
Sigmund Freud: Massele n-au voit niciodată să cunoască adevărul. Ele vor iluzii fără de care nu pot trăi…
Elbert Hubbart: Orice om este prost cel puțin cinci minute pe zi; înțelepciunea constă în a nu depăși această limită.
Nicola Tesla: Este foarte periculos să dai puteri nelimitate unei minți limitate.
Francesco de Quevedo: Acolo unde justiția nu funcționează este periculos să si dreptate.
Immanuel Kant: Omul înțelept se poate răzgîndi; prostul niciodată.
Franz Kafka: Mi-a fost rușine de mine cînd mi-am dat seama că viața este un bal mascat, iar eu am participat cu fața mea adevărată.
Carl Gustav Jung: Să gîndești este dificil, de aceea majoritatea oamenilor judecă.
Albert Einstein: Un om deștept rezolvă problema, un om și mai deștept o evită!
Axel Oxenstierna: Cine face întotdeauna ce vrea, face arareori ceea ce trebuie.
- M. Cioran: A te mîndri cu relațiile tale înseamnă a recunoaște cît valorezi fără ele.
Cinci bancuri de la cinci furnizori, cinci bancuri de factură diferită, dar reușite. Și o caricatură de C. Pătrășcan chiar la ordinea zilei sosită de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
Genealogie (Ion Fercu)…
-Mamă, colegii spun că mă trag dintr-o familie de mafioți…
-Lasă puiule, vin eu mîine la școală și rezolv problema.
-Bine mamă, vezi numai să pară un accident!
Calcul precis (Liviu Scutaru)…
-Ești bolund, Ioane? Golești în șanț motorina de 12 lei litrul?
-Mă Gheorghe, am găsit cu 7, 56 și n-am vase goale!
La malul mării (Septimiu Chelcea)…
-Iubitule, uite un vapor!
-Nu e vapor, este un iaht.
-Cum se scrie: iact, iaht, iacht sau yacht?
-Ai dreptate, este un vapor.
Facerea lumii (Radu Lupașcu)…
În prima zi, Dumnezeu a creat soarele, aşa că Diavolul a contraatacat şi a creat arsurile solare.
În a doua zi, Dumnezeu a creat sexul. În răspuns, Diavolul a creat căsătoria.
În a treia zi Dumnezeu a creat un economist. Aici i-a fost mai greu Diavolului, dar după ce s-a gândit mult, Diavolul a creat al doilea economist.
Afacere onestă (Virgil Glăvan)…
Bulă îşi găseşte sora sărutându-se cu prietenul ei. Acesta îi oferă lui Bulă o sută de lei.
Tipul:
– Tu nu ai văzut nimic acum, ai înţeles?
Bulă (înapoindu-i cinci zeci de lei):
– În regulă!
Tipul (mirat):
– De ce mi-ai dat înapoi bani?
– Bulă:
– De ce să plăteşti tu mai mult decât plătesc alţii?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
