ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE- NERO, BRAC GERMAN- Episodul cinci

Distribuie:

 În amintirea prietenilor mei, NERO (brac german) și BLACHI   (maidanez de elită) care au trăit fericiți pe strada LINIȘTEI, la numărul 17…

 

5.Septembrie, început de toamnă în orașul mare, amorțit în așteptarea nopților răcoroase… De  câteva zile mă simt rău, am o neliniște ciudată, transpir peste măsură și mănânc puțin, fără chef.

–Gata, spune Lucky în dimineața de luni, e timpul să mergi undeva, ești doctor, ce naiba?

Plouă mărunt, e începutul unei săptămâni mohorâte, mă uit la lentilele microscopului și nu văd nimic, stau amețit în scaunul cu margini înalte, făcute dintr-un plastic gros și bine lustruit. Carmena, colega mea de cabinet, tace, stingherită, nu se aud în încăpere decât zgomotele amestecate ale calculatoarelor.

–Pare grav, spun eu, mai târziu, ridicându-mă din scaun.

–Așa ți-au spus? mă întreabă Carmena.

–Cam așa… Am vorbit și cu Rikan, s-a uitat peste analizele mele… Nu e timp, trebuie să fac tratamentul…

–Agentul patogen al tuberculozei exista pe pământ cu mult timp înainte de apariția omului…

Îl aud încă pe prietenul meu, doctor în secția condusă de fostul meu socru, explicându-mi preocupat simptomele bolii, intrată, pe furiș, în plămânii mei atacați de agenții cu nume complicat.

–Nu e timp de pierdut, îți repet, zicea Rikan, terminăm restul de analize și mâine te duci să te vadă profesorul…

–Sally? am întrebat eu.

–El… Știu că nu-ți place, dar e cel mai bun și, oricum, de el depinde terapia pe care o bănuiesc…

Nu l-am mai văzut pe socrul meu de câteva săptămâni, nici nu-mi doream să o fac.

–E foarte interesant, mai spunea amicul meu, s-au descoperit agenții tuberculozei prin perioada timpurie a epocii de piatră, prin scheletele datate de arheologi în secolul al XXVII- lea, înainte de Cristos.

Am aflat aproape totul despre boala care mi-a invadat viața, e provocată de un bacil mic, o microbacterie, descoperită de un neamț, Robert Koch. Citesc pe ecranul subțire din fața mea că tuberculoza este cauzată de bacteria aparținând complexului mycrobacterium tuberculosis, boala afectează de obicei plămânii, deși până la o treime din cazuri au atacate și alte organe. Dacă este tratată adecvat, scrie rece pe pagina citită de mine, tuberculoza dată de tulpinile chimiosensibile este curabilă. Mi se amestecă literele, cuvintele, rândurile zboară spre biroul meu, cad dincolo de mâinile mele, spre parchet, se sparg în apăsarea pantofilor cu talpă groasă. Așa țineam eu minte, din vorbele spuse de tio Sima, când ne plimbam amândoi pe țărmul oceanului, plin cu pietre ascuțite și alge lipicioase. Să nu judecăm niciodată o viață pe care n-am trăit-o. Atunci îmi lipseau doar cuvintele ca să spun ceea ce simțeam. În copilărie îmi plăcea să privesc, uneori, flăcările care ardeau în soba din bucătăria noastră. Limbile acelor flăcări îmi făceau bine, îmi risipeau toate tristețile tinere, adunate peste zi. Uneori, din cămin săreau două sau trei scântei răutăcioase și, tot așa cum se mistuiau lemnele cuprinse de foc, mintea mea de copil se deschidea trosnind în penumbra camerei. Lecțiile pe care încerca să mi lea dea soarta se adună astăzi, fără măsură.

Trec câteva zile… Fostul socru mă primește, la prima oră a dimineții, mă privește cu răceală, ca pe un pacient oarecare, îi aud halatul apretat fâșâind pe lângă scaunul în care se îndeasă, toropit de căldura din cabinet.

–Ți-am văzut analizele, e destul de grav… Din fericire, suntem în timpul optim pentru tratament.

Negul mare, de lângă nas i se mișcă într-un ritm constant, sus, jos… văd eu, numărându-i alternanța monotonă.

–E tuberculoză tip adult sau de reactivare, spune Sally cel bătrân. Este vorba despre reactivarea endogenă a unei infecții latente și este localizată în segmentele posterioare ale lobilor superiori.

Își alege fiecare cuvânt, lovind din când în când marginea biroului cu stiloul scump și umflat, pe care îl ține în mână, fără să mă privească. Parcă ascult un discurs solemn, într-o aulă înțesată cu bătrâni academicieni, atâta doar că doctorul Sally vorbește mai încet, îi lipsesc microfoanele și pe deasupra se vede limpede că nu-i face plăcere. Parcă am ceva în stomac, așa mă simt la gândul că un om atât de important vine să-mi deschidă un drum, pentru viața mea atacată de boală. Deschid gura, de fapt mi se deschide singură, dar Sally nu mă lasă să spun nimic, e foarte roșu la față și vorbește rar, deși este evident că vrea să termine repede.

Cad din picioare de oboseală și îmi dau seama că ar fi bine să plec. Când am trecut, acum câteva minute, prin sala de așteptare a domnului doctor, cu candelabrul din tavan aflat într-un echilibru incert, am văzut că fereastra din dreapta era de un violet intens, de la curcubeul din zare, căzut în apele sărate ale oceanului.

E o lecție sumară, parcă aș fi la facultatea pe care am terminat-o acum câțiva ani, stau cuminte în banca din amfiteatru și iau notițe, se umple pagina mea cu vorbele dascălului necunoscut. Sally continuă să-mi povestească mie, fostului ginere, baletează printre ruine, îi zăresc buzele, se mișcă umede și umflate, stropi mici de salivă se împrăștie peste hârtiile de pe birou.

–Înțelegi? În lobii superiori, concentrația înaltă de oxigen favorizează creșterea microbacteriilor. În plus, mai sunt frecvent afectate și segmentele superioare ale lobilor inferiori…

Firește că înțeleg… N-am lipsit de la lecția pe care bătrânul o predă suferindului cunoscut din apropiere. Dacă închid ochii, văd pagina unui curs vechi, din studenție. Gradul afectării parenchimului pulmonar variază în limite  largi, de la mici infiltrații la boala cavitară extinsă. După formarea cavernelor, conținutul necrotic lichefiat este descărcat în final în căile respiratorii, determinând leziuni satelite în interiorul plămânilor, care pot să evolueze spre cavitație.

–Problema este foarte clară, îmi revin în urechi cuvintele rostite ca o sentință de tatăl Rolliei. Afectarea masivă a lobilor pulmonari produce pneumonia tuberculoasă, în timp ce până la o treime dintre pacienții netratați crapă în câteva săptămâni.

Intră asistenta, aduce o cană cu ceai, mă salută, o cunosc din vremurile bune, este una dintre prietenele Rolliei.

–Avem o soluție, devine brusc sentimental bătrânul și soarbe cu zgomot din cana înflorată…

Saude, doctore, în pereții clinicii bate un vânt sărat, de parcă oceanul ne-ar căuta pe toți, ar fi gata să ne acopere cu furtuna de toamnă, chiar dacă suntem pregătiți să naufragiem în locuri neștiute, tremurând printre ghețarii imenși, dizolvați în șiroaie de apă murdară.

Citeşte şi

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ, locuri și locuiri concentrate…

Un… loc nou, o locuire nouă, INTERFERENȚE, cu Pompiliu ALEXANDRU  și  Puiu JIPA

Domnul Constantin VAENI, în căutarea locurilor ascunse din ÎN CALEA  LUPILOR  DE IERI ȘI DE AZI…

AMERICA  LA  NOI  ACASĂ, cu doamna  Dana NEACȘU, se întoarce la locul ei de onoare…

REVENIRI… La locul potrivit, un interviu cu un tânăr intelectual, filosof de elită, domnul Pompiliu  ALEXANDRU…

LECȚIA  DE  ZBOR, cu Ioana PIOARU și locuiri mohorâte despre arta la cratiță…

REFLECȚII  PEDAGOGICE, cu Alexandra  BÂRSAN  VLADOVICI…

CULTURA  URBANĂ, cu Pompiliu ALEXANDRU, cel care ne-a propus tema despre LOCURI  ȘI  LOCUIRI…

Teodor Constantin BÂRSAN  și  CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI…

MELANCOLII cu doamna Constanța POPESCU…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ, rubrica locuită săptămânal de marele actor Puiu  JIPA…

Cătălina  CRISTACHE  și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…

LONDRA  LA  PAS și Cristian Gabriel GROMAN…

Daniel TACHE și  rubrica sa CULTURA  ONLINE…

CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE, cu doamna Mihaela  MARIN…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…

ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…

Bogdan Mihai VLĂDUCĂ, adică JUNIOR DE WORCESTER…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro