Poveşti lăutăreşti: Stelian Apostol a cântat cu Charles Aznavour, în cel mai cunoscut cazino portughez

Stelian Apostol sau Bebe Budală, așa cum i se spune printre cunoscuți, este unul dintre ultimii acordeoniști autentici din judeţul nostru. “Sârba de la Pietroșița”, preluată de la tată său, “Hora Muntenească” sau  “Sârba lăutărească”  sunt doar câteva dintre cântecele interpretate cu măiestrie la acordeon de Stelian Apostol. Gazeta dâmboviței vă oferă, în exclusivitate un interviu cu unul dintre cei mai apreciați acordeoniști din România, în present profesor la clasa de orgă, înființată chiar de el în urmă cu câțiva ani, la Școala de Arte Octav Enigărescu din Târgoviște.

R:-De unde vine pasiunea dumneavoastră pentru acordeon?

S.A.:-Pasiunea pentru acordeon vine de la tatăl meu, care, la vremea lui, a fost un acordeonist foarte renumit aici în județ. Pot să spun că a fost printre primii care a apărut cu acest instrument, acordeonul. Cam pe la vârsta de 5 ani jumătate s-a apucat să-mi arate la acordeon. Vreau să spun că tata nu știa să cânte după note, dar a avut o metodă de predare foarte interesantă și care mi-a folosit toată viața și ușurel-ușurel, m-a luat pe la petreceri și déjà pe la 13-14 țineam singur o nuntă, eu și cu un toboșar. Așa erau vremurile atunci. Am 60 de ani, deci e vorba de peste 40 de ani. Și după aceea, câte un pic, câte un pic, era Cântarea României, erau dialoguri televizate, la distanță, prin comuna noastră, Pietroșița, iar eu apăream la numărul celui mai mic interpret. După aceea, m-au luat cei de la UTC, care s-au folosit de serviciile mele și, fiindcă la vremea aceea, UTC-ul nu avea un sediu anume, ci colabora cu Casa de Cultură, în prezent Cercul Militar Târgoviște, din anii  ’65-’66, am rămas aici în permanență, ca și colaborator. Conduceam tot felul de formații de muzică populară sau ușoară. Apoi s-a înființat orchestra asta profesionistă Chindia și am stat o perioadă la orchestra asta, bineînțeles, cu examen, cu comisie de la București, cu probe. În accest timp, a luat ființă și Școala Populară de Arte și nu mă mai descurcam cu Chindia, cu turneele, și am fost solicitat la școală, unde m-am angajat în funcția de corepetitor, adică acompaniator la pian. Am avut ocazia să fiu corepetitor la clasa doamnei Constanța Ionescu Câmpeanu, profesoară foarte bună. S-a cunoscut. Cât a fost dumneaei aici  s-au format foarte mulți cântăreți din județ, care acum au un nume. După o perioadă de câțiva ani, profesorul de acordeon, de la București, s-a îmbolnăvit, nu a putut să mai facă naveta și domnul director de atunci, Cuza Drăghici, mi-a propus mie să iau clasa de acordeon și de atunci, până în ziua de astăzi am rămas la școală. Bine, a fost o perioadă de trei-patru ani în care am lipsit, pentru că am avut și eu niște oferte, contracte în străinătate. Eu, de fapt, mai plecam și cu Ansamblul Dâmbovița. Singur am fost plecat, în Germania, șase luni, în Portugalia, la cazinoul Estoril, unde am avut onoarea să cant cu Charles Aznavour, cu Amalia Rodriguez. M-am întors acasă și domnul director care a preluat conducerea în perioada aceea, Corneanu- cu care colaboram încă din  ’66,  i până să înceapă anul școlar, m-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să mă întoc la școală, pentru că au foarte multe solicitări pentru orgă. Îmi permit să spun că din acel an școlar eu am înființat clasa aceasta de orgă. Nu era intrument și am cumpărat eu unul , pe care l-am ținut aici, până acum câțiva ani, și în prezent sunt aici, unde sper să rămân până la pensie.

R:-Când aţi avut primul dumneavoastră acordeon? Acum ce acordeon aveţi?

S.A:-Acum am mai multe. Am și  două acordeoane Hohner, care au fost de bază și le țin pentru că sunt foarte valoroase, pentru zile negre, zic eu. Revenind la primul acordeon. Apucase tata să îmi arate câte ceva, dar la acordeonul lui. La vârsta de 6 ani am avut un accident. Am căzut de pe o terasă, cu o tricicletă, și mi-a rămas mâna cu defect și am și probleme la piciorul drept. La veamea aceea nu erau specialiști ca acum la Pucioasa, și nu mi-au pus bine osul, m-au operat din nou și din cauza asta nu am făcut nici armata, chiar dacă cei de aici, de la Cercul Militar, abia mă așteptau, mai ales că îi serveam și pe ei, cu orga. Și fiind mic, cu piciorul în ghips, cu mâna în scânduri, tata mi-a găsit un acordeon micuț la care am început să exersez.

R:-Dacă v-aţi putea alege acum, din nou, drumul pe care să mergeţi, aţi alege tot acordeonul?

S.A.:-Ca instrument, da, însă nu neapărat pentru că m-am afirmat eu cu acordeonul. Dar ca și meserie nu aș mai merge pe drumul acesta, pentru că ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi este așa regretabil. Mă refer la muzica care se ascultă acum.

R:-Cum îi vedeți dumneavoastră pe romii lăutari. E adevărat ce se spune, că romii au un talent înnăscut de a cânta?

S.A.:Bineînțeles. De când este lumea și pământul. Dar pot să spun că în toate genurile muzicale. Nu mai vorbesc că avem peste hotare concertiști mari, cu nume sonore.

R:-Aveți vreun model printre lăutarii celebrii?

S.A.:Da, bineînțeles că dacă ești un muzician adevărat trebuie să-i apreciezi și pe alții.Tata  a fost primul acordeonist din zona noastră, Moroieni, Pietroșița, acolo-la vremea aceea nu erau televizoare, dar era radioul, și singurul acordeonist care se auzea la radio era Marcel Budală, care a avut cel mai sonor nume în muzica populară dintre toți acordeoniștii și tata avea pseudonimul acesta, Gică Budală. De ce? Pentru că el cânta repertoriul lui Marcel Budală. Și, bineînțeles că lumea care îl vedea cu acordeonul cerea din repertoriul lui Marcel Budală. Tata l-a copiat foarte bine pe  Budală. A venit apoi timpul să merg și eu la niște audiții prin București, la radiodifuziune, prin  ’70, așa, și nașul copiilor mei fiind violonist în orchestra radio acolo mă mai suna și mă punea în temă, Bebe, vezi că e audiție la radio!. M-a sunat și m-a prezentat acolo și, părerea mea este că cea mai mare realizare a mea sunt înregistrările acestea radio, fiindcă tuturor ne vine vremea, ne ducem, dar acelea rămân acolo. Uite, și azi dimneață (20.01.2012), cântam la radio. Dintre toți, cum să zic, eu am mai rămas și în viață, cu stilul acesta, adevărat românesc. Și revenind, era foarte greu să ajungi la radio, fiindcă era o comisie formată din opt-zece persoane, folcloriști, care te evaluau. Pe mine m-au primit fiindcă eu am venit cu stilul meu și cu jocuri de aici, din zonă, și anul acesta câteva piese, anul următor câteva piese. Apoi am mers la Electrecord și mi-au promis că-mi scot un disc din acela mic. De apariții la televizor nici nu mai vorbesc, la vremea aceea.

R:-La Televiziunea Română ați fost invitat pe vreamea lui Ceaușescu?

S.A.:-Bineînțeles. Eram invitat și atunci cântam pe viu, nu ca acum, când se cântă după bandă.  Eu mă cunosc cu domnul Verman, care a fost director general al televiziunii o viață întreagă, și dânsul întotdeauna m-a recomandat.

http://www.youtube.com/watch?v=st7tv5akHAs

R:-Mai vedeți vreun viitor pentru muzica lăutărească?

S.A.:-Nu prea văd. Îmi pare rău! Eu sunt foarte dezamăgit și îmi pică rău când văd pe la televizor cum unii fac o mare confuzie între muzica lăutărească adevărată și muzica care se cântă acum. De exemplu, sunt realizatori care gândesc așa, că dacă este lăutar, respectivul cântă muzică lăutărească. Unii spun, cum e Gabi Luncă, care mai trăiește, că nu e asta muzica lăutărească. Muzica lăutărească este o muzică care le place lăutarilor. De exemplu, erau Romica Puceanu, Siminică, care cântau muzica pentru lăutari. Sunt niște melodii care îmi vin mie în minte acum: Pe drumul mănăstiresc, Nu mă amăgi stăpâne, Tinerețe. Asta înseamnă muzică lăutărească.

R:-Târgoviștea mai are lăutari de modă veche?

S.A:-Nu. Din punct de vedere muzical, de mulți ani, eu sunt singurul care mă consider și în ziua de azi muzicant. Cânt mai multe genuri de muzică. Știu ce înseamnă o partitură și lucrez numai după note. Ca lăutar, însă, am rămas eu, Nelu Miron. Mai sunt băieți tineri acum, care cântă, dar mult mai sofisticat, mai complicat, cu multe floricele, pe care omul de rând nu prea le înțelege. Sunt foarte mulți care mă opresc pe stradă și mă întreabă ce se întâmplă de nu mai aud pe nimeni cântând un cântec popular, o horă frumoasă românească. De asta eu am ajuns la radio și am făcut imprimări și am peste 50 de piese în radio, lucru pe care niciun instrumentist din județul nostru nu l-a făcut. Au fost, la început, Rodica Bujor, Ileana Sărăroiu, nume sonore. Sunt și azi, însă, câţiva tineri  instrumentiști, cu studii muzicale, pe care îi apreciez. 

R:-Dar tinerii mai sunt dispuși să învețe?
S.A:-Nu. O spun cu mare tristețe și am mai spus-o, nu am nici un elev la acordeon. Nu îi interesează. Îi interesează orga. Stau lejer. Nu mai iau ei acordeonul să stea cu el în brațe. Sunt foarte dezamăgit, foarte supărat.

R:-Copiii dumneavoastră nu v-au urmat?

S.A.:Ba da, băiatul, dar la vioară. Am un băiat și o fată. Băiatul, Marius, este la Paris. A plecat cu o formație de aici, din oraș, în care cânta și un francez. Se numea Urșii Carpați. Marius a stat cu ei o perioadă după care a cunoscut un cântăreț din Paris și s-a angajat acolo, iar astăzi este pe unul dintre vapoarele care fac turul Parisului, pe Sena.

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro