PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Viața noastră în trup

Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, Editura Cartier

 

Fiecare om născut își caută un loc în trup, în acel trup dispus și pregătit să îl găzduiască și să îl așeze în lumina în care îl poate pune corect în fiecare clipă vizibilă a vieții. Odată găsit acel trup, și odată recunoscută lumina lui protectoare, viața își vede de treburile ei, de momentele care ghidează sau care disturbă existența celui care a pornit în această călătorie. Viața fără căutarea acestui trup visat are un mod nefiresc de a-și arăta gândurile și limitele lor, de a-și construi sentimentele care fac posibile expansiunile, dar și căderile, care facilitează apropierea și învățarea, căutarea. De aceea, de fiecare dată, este nevoie de persoana care cunoaște în amănunt toate pliurile celui care își caută trup și care știe să-i aducă acel plus necesar, acea parte care ancorează persoana în trupul găsit, care îi poate oferi și modela sufletul. De asemenea, este firesc și necesar să cauți tot timpul să îți recunoști persoana și trupul din care ai plecat și care ți-a împrumutat suflet, să o cauți, să o găsești, să o descoperi. Procesul acesta al căutării și, mai apoi, al găsirii, poate fi unul de lungă durată, dar întotdeauna se termină cu recunoașterea și cu așezarea firească în trupul care în trupul ei a crescut și cu viață s-a desăvârșit și s-a făcut cunoscut. 

Tatiana Țîbuleac a îndrăznit să povestească această căutare, această discretă căutare a desăvârșirii ca om, ca persoană vie și ca urmaș fizic al trupului în care trupul celui care caută s-a lăsat zămislit. În Vara în care mama a avut ochii verzi este arătată în amănunt această călătorie și toate reperele ei, și este descris fiecare pas, fiecare părticică a drumului parcurs.

Cel mai curios mi se părea însă aerul din casă. Umed și dulce, ca o bobiță de strugure decojită. Aveam impresia că nu îl răsuflu, ci îl îngurgitez, iar după două zile simțeam cum acesta s-a lipit de mine din toate părțile și mi-a tapetat pe dinăuntru toate organele.

Orice sau oricine ar fi fost acel loc – mă prinsese și începuse să mă conserve ca o burtă primitoare de șarpe constrictor

Mai departe, viața în acest trup (re)găsit își face loc pentru a deveni vizibilă, pentru a-și alimenta îndrăznelile necesare ieșirii din oricare ascunziș care o poate ține departe de bucuriile descoperirii și ale cunoașterii. Vederea permanentă impune apropierea și îndepărtarea, totodată, de trupul mamei care ți-a fost și ție trup, de zâmbetul, de gesturile pe care le-ai împrumutat și pe care le folosești, indiferent cât și cum știi că le faci. Momentele acestor apropieri care, în sine, sunt transformări firești, devin moduri de viață, devin acele moduri care cresc și care amplifică tot timpul procesul alăturării, al alăturării care duce firesc la îndrăgostire, la recunoașterea acestui sentiment, a acestui sentiment care și pe tine te-a făcut trup și ți l-a încărcat cu tot ceea, completându-l, l-a convins să fie și să rămână viu.

Simțeam pentru prima dată mirare, milă, încântare – stări de care nu mă credeam capabil și care nu mi-au folosit vreodată. Era ca și cum îmi împresură, în sfârșit, ochii – cei adevărați, cei cruzi și dezveliți, cu retinele pe din afară -, care vedeau, dincolo de piele și oase, mai aprins decât culori și forme, mai departe decât cer și decât pământ

Tatiana Țîbuleac ne propune un complex de vrăji, un proces mistic de alăturare, de regăsire și ne arată cum se poate găsi drumul înapoi spre originea caldă și bună, originea aceea firească cu care, scoși dintre lumi, am fost încărcați. Vara în care mama a avut ochii verzi este povestea care se transformă în viață adevărată, doar în acea viață care contează și care poate fi, de fapt, parcursă și înțeleasă. În lumina și în căldura verii s-a putut construi o poveste caldă și luminoasă, s-a putut face văzut un proces cutremurător de căutare, de recunoaștere a căutării și a ceea ce cauți, de recunoaștere și, mai departe, de împărtășire a fiecărui moment care a construit acest univers în care povestea creșterii lui și-a putut lăsa la vedere strălucirea. Lumina din această carte permanentizează transparența aerului în care se desfășoară fiecare secvență a ei și lasă să se vadă întregul ritual magic prin care viața își face firesc loc în trup, în acel trup așezat de mamă în direcția suflării ei care i-a dat viață și l-a ținut în palmele deschise ale ei. Lumina de aici creează și menține acea aură necesară desenării exacte a fiecărui suflet, a fiecărui suflet care se lasă îmbrățișat de căldura de aici.

Imposibilitatea de a muri când aveam absolută nevoie era cea mai mare nedreptate care mi s-a făcut vreodată, iar mie mi s-au făcut multe nedreptăți. Începând cu nașterea mea de către o femeie

Vara în care mama a avut ochii verzi este povestea întoarcerii înapoi în trupul din care trupul nostru a ieșit la lumină, dar și a modurilor în care dragostea ne arată tot timpul firescul atingerii și trăirii ei cu toate cele care îi completează și îi întregesc bucuria și suferința.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro