DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Ce lecții au învățat intelectualii progresiști în ultimii patru ani?

Pe măsură ce președinția lui Donald Trump se apropie de punctul final (și se va încheia pe 20 ianuarie), intelectualii se gândesc ce pot ei să învețe ca să împărtășească altora ce au învățat ei. George Berkowitz, directorul Centrului Hannah Arendt de la Universitatea Bard,  crede că angoasa colectivă cu privire la faptul că președintele Trump este un lider autoritar, fascist sau totalitar s-a dovedit exagerată. Teoriile conspirației despre coluziunea cu Rusia au fost întotdeauna doar conspirații. Cu excepția abuzului său de putere, încercând să-l încolțească și să-l mituiască pe președintele ucrainean pentru a-și investiga adversarul politic și acum președintele ales Joe Biden, președintele Trump nu a încălcat nicio linie constituțională fermă în calitate de președinte.

 

Dar, președintele este probabil un criminal de rând, procurorul general al statului New York Cyrus Vance Jr. va încerca să dovedească. Președintele este dispus să spună cam orice și să ignore normele de bază de guvernanță și de integritate. Da, refuzul președintelui de a-și recunoaște pierderea electorală este un afront la temeiurile fundamentale ale autoguvernării republicane, că oamenii au autoritatea supremă în alegerea reprezentanților lor și că liderii noștri politici vor adera la hotărârile lor. Dar președintele va părăsi Casa Albă (Berkowitz crede că de bunăvoie) pe 20 ianuarie. Așadar, Berkowitz argumentează adevăratul pericol pe care îl reprezintă președinția lui Donald Trump, nu este decât asaltul său asupra realității. Problema cu președintele nu este că minte, deoarece minciuna face parte din politică. El caută, prin minciuni consistente, repetitive și ideologice, să stabilească alături de realitate o ficțiune consistentă alternativă. Acest scop nu este acela că noua ficțiune este de crezut, deși unii dintre cei mai înflăcărați adepți ai săi o vor crede. Scopul este să semene îndoială și confuzie; este de a încuraja cinismul; este de a relativiza realitatea.

 

Pană aici sunt întrucâtva de acord cu analiza domnului Berkowitz, deși nu cred că Trump a vrut sa relativizeze realitatea. El a făcut-o pentru că a putut, și toată viața sa a făcut ce-a putut. Nu cred că a avut scopul ca mișcările totalitare să înlocuiască interesul național ca nucleu al preocupării politice cu relații publice, ca sa ajute la transformarea populației într-o masă amorfă. Trump este tranzacțional, avea nevoie de ajutorul multor votanți și le-a dat ce au vrut: ceva locuri de munca și un conducător care îi ascultă: Trump dădea mai departe retweets, iar ei au stat gata să-l ajute.

 

Berkowitz, in Limitele fictiunii, https://hac.bard.edu/amor-mundi/the-limits-of-fiction-and-the-return-of-reality-2020-11-12 se sprijinea pe În Originile totalitarismului, unde el afirma ca Hannah Arendt a explicat că ceea ce a făcut posibili liderii totalitarismului, este că ei nu se confruntă cu o populație cu un scop bine definit, deși este împărțită în clase bazate pe interese politice, ci mai degrabă cu o masă fără formă și fără apartenență de clasă. Masele sunt cele care și-au pierdut afilierile sociale și politice. Sunt înfășurate într-o amăgire comună și rămân unite numai atâta timp cât împărtășesc un inamic comun. Ceea ce unește masele nu este interesul comun, ci furia și furia pentru corupția și nedreptatea aparatului politic. Dar furia împotriva sistemului mi se pare o modalitate de a ajunge la un scop comun: înlocuirea sistemului. Dar poate că mă înșel… Berkowitz explică și cum masele au o dorință furioasă de a rupe sistemul, pentru că vor să conteze în lume. Aceasta explicație mi se pare fantezistă. În primul rând, dacă rupi ceva cu intenție o faci pentru că ai un plan. Apoi, mi se pare la fel de absurd argumentul că masele, amorfe și nediferențiate, au un țel metafizic – disperate din lipsă de sens, masele lui Berkowitz sunt predispuse să respingă o realitate inadecvată nevoilor lor și să îmbrățișeze niște minciuni grosolane, pentru că le dă sens în viață. Masele sunt fără direcția spre casă, cum ar zice Bob Dylan (no direction home), pentru că nu au casă, sau nu o mai au. Au pierdut-o la bancă odată cu slujba și și-au mâncat economiile. Masele sunt disperate nu pentru că le place ficțiunea sau iubesc poveștile. Maselor le este foame nu de conștiință sau de sensul vieții și nu sunt disperate decât foarte târziu, când distrug. De obicei, maselor le este foame. Adică au nevoie de ajutor, iar politicienii, dictatori sau nu, le aruncă rămășițe tot timpul. Masele învață repede cine le este de ajutor și, leale, ajuta în schimb. E o forma de quid pro quo, pe care Hillary Clinton, și se pare intelectuali de stânga de gen Berkowitz, nu o înțeleg. Mai departe, Berkowitz spune că, dacă nu ar fi fost virusul Corona, este foarte probabil ca președintele Trump să fi avut succes, pentru că 250,000 de morți trezesc pe oricine la realitate. Da și nu… Fără COVID-19 masele nu ar fi fost înfricoșate și forțate să-și părăsească singurul ajutor pe care l-au avut, Trump. Sigur, senatorul Bernie Sanders, candidat perdant la președinție, le promisese ajutor, dar Bernie nu avea cum să fie crezut: Hillary i-a furat voturile la alegerile primare și apoi el a susținut-o în alegerile finale. Trump nu a făcut niciun joc politic de acest gen. El nu a aparținut niciunui sistem politic. El a fost singur, ca și masele, fără ajutorul sistemului și a învins sistemul. Aici este un exemplu de om marginalizat de bogații democrați, care își creează propriul său succes. Este o fantezie care a devenit realitate. Masele vor realitate, ca oricine.  Pandemia COVID-19 nu a trezit oamenii la realitate din visul ficțiunii. Pandemia a forțat oamenii sa devină deprimați și pesimiști. Cu pandemia, nimeni nu a mai avut timp de cacialmale. De asemenea, nu știm cine sunt cei 5 milioane de votanți mai mulți pentru Biden. Ar putea foarte bine să fie minorități care nu au votat deloc in 2016, și tineri care au împlinit 18 din 2016 până în 2020, și care vor acțiuni de protejare a mediului, controlul armelor și decența politică  – niciun copil nu trebuie pus in cuști. 

 

Deci, după alegeri, mie îmi este teamă că democrații nu vor știi ce să facă cu ficțiunea pe care ei și-au creat-o despre Trumpism. Daca ei vor crede ca Trumpismul este o platformă politică a fanteziei, nu au învățat nimic din ultimii patru ani. Fantezia este la democrați. Lor nu le place să înțeleagă sărăcia albă și o numesc mase și schimbă subiectul. Dar sărăcia se unește și votează ca un bloc: câteodată cu un vot rațional, pentru a găsi o soluție pentru COVID, iar altădată irațional, la cacealma, cum cred mai degrabă că s-a întâmplat în 2016. 

 

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro